Încremenit
De pe-acest pisc
pe care-am nimerit
nu mai cutez să risc
un pas greşit.
Mai sus n-am cum
să urc ne-naripat,
în jos nu-i niciun drum
ca să-l străbat.
Numai căzând
şi sfâşiat de stânci
mă mai văd străbătând
văile-adânci.
Dar nu-ndrăznesc
în neştiut să sar
şi să devin firesc
un nou Icar.
Încremenit
într-un frământ enorm
mă zbat necontenit
să nu adorm.
Doar de senin
să fiu mereu atras
în tot acest puţin
ce-a mai rămas.
————————————–
Anatol COVALI
București
3 decembrie, 2018