Anatol COVALI: Încremenit

Încremenit

 

De pe-acest pisc
pe care-am nimerit
nu mai cutez să risc
un pas greşit.

Mai sus n-am cum
să urc ne-naripat,
în jos nu-i niciun drum
ca să-l străbat.

Numai căzând
şi sfâşiat de stânci
mă mai văd străbătând
văile-adânci.

Dar nu-ndrăznesc
în neştiut să sar
şi să devin firesc
un nou Icar.

Încremenit
într-un frământ enorm
mă zbat necontenit
să nu adorm.

Doar de senin
să fiu mereu atras
în tot acest puţin
ce-a mai rămas.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 decembrie, 2018

Lasă un răspuns