Elena TUDOSA: Ninge-ncet iubirea mea

Ninge-ncet iubirea mea

Ninge-ncet cu fulgi de nea,
Ninge tandru, dezmățat,
Fulgi pufoși în chip de stea,
Sufletul mi-a mângâiat.

Ninge stele de argint,
Într-un joc frumos de fulgi,
Iarna-n suflet azi o simt,
Când în brațe tu mă strângi.

Ninge într-un joc ușor,
Cad fulgii pufoși și mari,
De-urma pașilor mi-e dor,
Cât te-aștept ca să-mi apari?

Ninge peste-a mele mâini,
În palme fulgii ii strâng,
Câta liniște-i la noi în inimi,
Când ne-ating fulgii căzând.

Ninge-ncet și pe năsuc,
Steluțe mari argintii,
Azi observ că ești uituc,
Ai uitat la min’sa vii.

Ninge liniștit și-n suflet,
Sunt învăluită-n nea,
Mi-ai adus în viata zâmbet,
Dăruindu-mi dragostea,

Ninge-ncet iubirea mea,
Fulgii lin se zvarcolesc,
Eu te-aștept, vii nu-i asa?
Vreau sa-ți spun că ,, te iubesc”!

——————————-

Elena TUDOSA

25 februarie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Parfumul dragostei dintâi

Parfumul dragostei dintâi

O ploaie
Cade într-un abis de trăiri.
Din ai săi ochi întunecați,
Curg lacrimi amare,
Sufletul mi-l udă,
Stropi s-așază-n fugă
Peste rana surdă.
În mine răsar
Atingeri stinse
Ale unui vis mort
Într-o clipă de timp
Rătăcit pe buzele care
Așteaptă tremurând
Sărutul adormit
Dincolo de gândul
Ce privește uimit
Ploaia ce îmi
Mângâie sufletul
Ce-atinge clapele
tăcerii, trăind
Fredonând
Muzica iubirii
Ce străbate zarea
Și cuprinde marea
Primăverilor înnebunite
De parfumul dragostei
Dintâi.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

25 februarie 2019

Dan MORARU: Totuși îmi ești…

Totuși îmi ești…

Nu te-am uitat, nu-mi amintesc de tine,
Te voi purta sau nu în al meu vis,
Vei fi cu mine azi, sau poate mâine
Și îmi vei fi pe culmi sau în abis.

Nu știu de ești sau dac-ai fost vreodată
Ori de exiști în ploi sub cer deschis,
Ascunsă în culori, poate albastră,
Atinsă în vreun vis de-un dor aprins.

Născută din lumină sau din soare
Creezi noi galaxii pe unde treci
Și aștri-n urmă capătă culoare,
Găsind căldura-n nopțile prea reci.

Nu te găsesc, dar lași în urmă gândul,
Parfum de trandafiri în al meu vers,
Mi-e pleoapa-mpodobită doar cu chipul
Celui mai frumos dar din univers.

Azi, te-ai închis în mugurii de floare
Și florile-n culori mi te-au descris…
Te văd zâmbind în razele de soare
Le prind și ard cu fiecare vis

Totuși îmi ești, și stai ascunsă-n mine
Și ochii ce reflectă al tău chip,
Întorc clepsidra timpului ce vine
Și îmi zâmbește … fiecare zi…

—————————

Dan MORARU

24 februarie 2019

Anna-Nora ROTARU: Poeme

ZORI DE ZI

Noapte vine, noapte fuge risipindu-se prin ceață…
Cade bruma peste frunze, apar zorile de zi
Și, încet, toată natura se trezește iar la viață,
Soarele din nou v-apare, cu o față zâmbăreață,
Alungând ultimii nouri, vântu-ncepe-a se-mblânzi,
Voal din valuri va urzi…

Freamătă în spume albe, face țărm să se-nfioare
Marea, scânteind verzuie, prinsă de vraja luminii
Și te-mbie să te-atingă, lin cu forța-i răpitoare,
De mijloc să te cuprindă și în val să te-nfășoare,
Destrămând din gene somnul, să valsezi ca balerinii,
Cu-albatroșii și delfinii…

Fruntea zile-i somnoroasă, zorii împletind cunună…
Cerul îi destramă norii, strâns îi leagă de pripoane,
Iară timpul într-un ieri, dormitând prin văgăună,
Întinzându-se molatec, cheamă clipe și le adună,
De pe unde-s adormite, din cuibare, prin cotloane
Sau, ascunse sub șoproane…

Tremură aripa zilei, precum frunza de ferigă…
Iar îmbobocesc speranțe, veștejite-n noaptea sură
Și, cuprinse-n briza mării, vin spre mine și îmi strigă,
Să mă prind cu vântul, valul, dănțuind prinși ca verigă…
Pare totu-așa feeric, ca desprins dintr-o gravură,
Zbor, cu zâmbetul pe gură…

VIAȚĂ, UMBRĂ DE VIS

Cineva mi-a spus s-alerg,
Să prind de mână Fericirea…
Din noduri, vise să dezleg,
De cad pe jos, să le culeg,
Să le-mplinesc menirea !

Să părăsesc malul tăcerii,
Și negrul gândurilor mele…
Să fug de-ai minții, temnicerii,
Ce mi-au închis poarta plăcerii,
Sub lanțuri de osândă, grele,

Chipurile… ca să mă protejeze,
De cei ce-s părăsiți de suflet…
În locul inimii punând proteze,
Zicând sângelui cum să pulseze,
Să nu mă rătăcesc în umblet …

Tot el mi-a dat si-adresa Fericirii,
Spunând să prind vântul de-aripă…
Să-mi dezleg frânele simțirii,
Chiar de-aș simți forța smucirii,
Să nu-mi pierd firea nicio clipă !

Dar vântu-a fost uragan, mare
Și eu, un pustnic cu suflet pueril…
M-a tras spre zări, așa de tare,
Că, risipitu-s-au vise pe cărare,
În prima zi de primăvară, de april…

M-am întors în lacul cu singurătate,
Punând visele-n bărcuțe de hârtie…
C-acel cineva zicea și-avea dreptate :
Că, moartea e în viața, nu în moarte,
Dar până s-o pățești, nimeni nu știe…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

25 februarie 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme” →

Eleonora SCHIPOR: Promovarea valorilor spirituale ale satului natal

În fiecare an la nivel raional se organizează tradiționalul concurs al dansurilor populare la care participă majoritatea școlilor.

Anul acesta, ca și în anii pecedenți, la acest concurs au participat și tinerii dansatori de la CIE Cupca. De această dată cu un frumos dans al fetelor au participat elevele clasei a 10-ea „A” sub îndrumarea dirigintei lor de clasă, doamnei Lucica Dușceac.

Tinerele noastre dansatoare s-au plasat pe locul 3 în raion, primind și diplomă din partea șefului secției raionale a învățământului public, domnului Vasile Barariuc.

Aducem sincere mulțumiri părinților și bunicelor acestor fete pentru pregătirea costumației cât și susținerea și înțelegerea de care dau dovadă. Sincere mulțumiri harnicei lor diriginte de clasă, doamnei profesoare de limba și literatura maternă Lucica Dușceac, pentru altoirea dragostei de grai matern, dar și a tradițiiloir, obiceiurilor, datinilor acestei vetre frumoase de români. Mulțumiri direcției CIE Cupca pentru susținerea și promovarea valorilor spirituale ale satului natal.

Nu ne rămâne decât să le dorim succese pe viitor!

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Cupca, Bucovina de Nord/Ucraina

25 februarie 2019

Mariana POPAN: Gânduri vechi prin gânduri noi…

Gânduri vechi prin gânduri noi…

Noaptea să vă fie lină,
Pe lire ea vă alină,
Vă trimite îngeraşi,
Vise dulci spre copilaşi,
Flori de galben auriu,
Peste-azurul, veşnic viu,
Pace pretutinde-n lume,
Cu sau fără vreun nume,
Din nimic răsară tot,
Din tot piară în vid netot,
Că e gândul lin de apă,
Precum sângele-l adapă,
Dumnezeu e unu-n toate,
Că e soră, că e frate,
Doar în faţa-i, zi sau noapte,
Te întreabă şi socoate:
Dumnezeu te-a hărăzit
Să-i fii ateu,,sau om cinstit?
…
Din singurătatea vremii,
Dac-aş aduna spre-a iernii,
Clipă, de e vară, toamnă,
M-aş cutremura în iarnă.
…
Însă, precum am crescut,
Nimic nt voi putea să uit
Că, dintr-o credinţă vie
Cu credinţă o să vie
Pretutindeni, noapte, zi,
Că-i în vârstă, sau copil,
Dumnezeu să-ndrume paşii,
Precum mama, copilaşii!
Tot astfel, din buni-străbuni,
Cu credinţă, tot mai buni:
Răul să dispară-n haos,
Fără trepte-nspre repaos!
Zi de zi, noapte de noapte,
Domnul sfânt le facă-n toate!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

23 februarie 2019

Ioana CONDURARU: Lirice

Aş presăra mărgăritare

Aş presăra mărgăritare
Pe calea ce te-aduce, mie
Iar briliantul de la soare,
Cununa dorului să-mi fie.

Cu miros suav de floare,
În suflet mi te-aş alina
Să ne încânte cu ardoare,
Când nopțile ne-or îmbrățişa.

Pierzându-ne în simfonii,
Pe câmp stelelor de jad,
Să împărțim doar bucurii
Şi doruri care tainic ard.

În primăveri ne-om cununa
Când mărul tandru va înflori,
Peteala câmpului vom lua,
Să fim legați pentru vecii.

Aş presăra mărgăritare,
Dar ce păcat, tu ai uitat,
Iubirea chipului de floare
Ce cândva ne-a alintat.

Sentimente

Ce sentimente
mai lăsăm în urmă!
Ce clipe de regrete
mai uităm!
Semănăm pe cale ură,
apoi în amăgiri ne înecăm.
Ce inimă plăpândă plânge?
ce suflet gol a mai rămas în noi?
Trecem tăcuți și totul ne înjunghie
deoarece unu plus unu,
nu mereu fac doi.
Ce rugăm mai aducem către Domnul?
Mai știm genunchiul să-l plecăm în dor!
Imboldul îl simțim precum atomul
care străpunge calea unui nor.
Rupem bucăți din suflet tot crezând
că reușim să îl lipim la loc,
dar inima ce bate lăcrimând
nu mai crede în același noroc.
E noapte peste infinitul de mătase,
e noapte și pe geana mea săracă.
Tăcută mă retrag pe căi de astre
lăsând în urmă lumea să vorbească.
În carapace mea de nucă,
e liniște iar somnu-i diafan
nu vreau clemența inimii să curgă,
prin spații infinite de mărgean. Continue reading „Ioana CONDURARU: Lirice” →

Nastasica POPA: Sub tâmpla-ți căruntă

Sub tâmpla-ți căruntă

Atâta liniște-i în glasul tău blajin…
Mă-nalță-n zbor Divin, pe-un altar ceresc,
Și-alungi pustiul cu tonu-ți îngeresc,
Iar când mă ții la piept am pielea carmajin.

Ochii tăi ca mura cu ude irizări,
Privesc alunecos… îmi dezbracă trupul,
Porniri indecente, simt în pieptu-mi crupul,
Bujorii din obraji își pierd polenizari.

Sub tâmpla-ți căruntă-i geneza iubirii…
Curat este-alintul, sfioase atingeri
Iar brațele tale sunt aripi de îngeri,
Toate mi le dau dulceața privirii.

În freamăt mă-mbracă, un sărut pătimaș
Iar buzele calde, miros de crin stârnesc
Și gustul lor de fragi, fiori în trup urnesc,
Gândul îmi aleargă spre verdele imaș.

Prin sufletu-ți tandru, heruvimi plutesc
Cu aripile lor las visul să ningă,
În liniștea serii prin corp să-mi prelingă,
Iubirea de tine… În piept serafimii!

*carmajin-culoare roșu închis
*a Iriza-a scânteia,a luci
*crupul-respirație sufocantă
*imaș-pășune
*serafimi-îngeri

——————————-

Nastasica POPA

24 februarie 2019

Anatol COVALI: Să nu regreţi

Să nu regreţi

Să nu regreţi, fiindcă regretul
ucide tot ce-n tine-i pur
şi simţi încetul cu încetul
că se-nserează-orice azur.

Să nu regreţi nicicând. Încearcă
să speri că-ai să ajungi la ţel
şi nu lăsa să se întoarcă
speranţa ce-a plecat spre el.

Să nu regreţi. O bucurie,
o împlinire, un extaz,
pot să îţi dea acea tărie
ce-alungă orişice necaz.

Să nu regreţi.Totul depinde
de clipele în care zbori,
chiar dacă-un fulg se mai desprinde
şi-n zbor te clatini uneori.

————————————–

Anatol COVALI

București

24 februarie 2019

Elena NEAGU: Spre …Rai neinventat…

Spre …Rai neinventat…

Un cer perplex , privește printre ploi
pe cât de-anapoda ne căutăm năuci,
zâmbim doar macilor pictați în noi
și-avem destinul unor pui de cuci.
Ne cerem veri
și le mutăm tot mai departe,
aripi pe umeri, ne-am cusut de dor
și ne grăbim să sechestram iubirea
într-o carte,
uitând că uneori și muzele mai mor…
Vom plânge printre pagini, vrute și nevrute,
dar la capitolul „iubire” chiar vom
fi absenți,
ne-om aștepta prin gări oculte
și macii, vor rămâne repetenți…
Firesc ar fi
să cumpărăm bilet cu dus-întors,
să prindem primul tren accelerat
și de-o fi cazul, s-o pornim pe jos,
spre Raiul nostru …cel neinventat !

————————-

Elena NEAGU

24 februarie 2019