Căzând înveţi să urci, căci niciodată
n-ai să obţii ceva doar din urcuş,
chiar dacă din speranţa înstelată
mai iei câte o stea şi-o faci ţăruş.
Ca să poţi sta la sfat cu nemurirea
eşti obligat să mori din când în când,
dar în acel moment să nu-ţi pierzi firea
cu toate că oricând e prea curând.
Să-ţi fie prăbuşirea verticală
şi aripile-ntinse spre senin,
căci orice-ngenunchere e fatală
pentru-ntruparea noului destin.
Chiar dacă în ursită-ţi e cutremur
şi stâncile durerii te strivesc,
să nu se vadă-n ochii tăi un tremur
sau altceva ce poate fi lumesc.
Fii Dumnezeu în orice încercare
şi lasă-i Lui plăcerea de-a fi om
oprit să-şi stingă setea în izvoare
sau să-şi aline foamea din vreun pom.
Atunci vei trece dincolo de lume,
nerăbdător ca iar să te întorci,
sortit să împlineşti ceva anume
şi firul nesfârşirii să îl torci.
————————————–
Anatol COVALI
București
20 aprilie 2019