„Școala de la Tomis, afirmată de la finele secolului al IV-lea până la începutul secolului al VII-lea, înscrie una dintre cele mai importante etape din întreaga  dezvoltare a culturii noastre.” (Mihail Diaconescu)

   Prin Mărinimia Bunului Dumnezeu, am fost aşezaţi într-o Vatră străbună şi strămilenară, ca Naţiune MATCĂ-MUMĂ în spaţiul CARPATO-DANUBIANO-PONTIC, în Zorii Creaţiei, într-o sinergie de Oameni aleşi şi de locuri încărcate permanent de Miracol, care dau întâietate, amploare, bogăţie, frumuseţe, lumină, splendoare, profunzime şi unicitate etnicităţii noastre sacre în Europa şi în lume.

   Există în multe ţări râuri, câmpii, dealuri, şesuri, podişuri, munţi, lacuri, fluvii, codri şi mări, dar „combinaţia, armonizarea munţilor, şesurilor şi apelor în spaţiul nostru este o particularitate care şi-a pus pecetea pe personalitatea naţională şi individuală a acestor locuri şi a acestor oameni.” (Anton Dumitriu, 50/ 17-18)

   După Vatra Strămoşească şi Zestrea naturală, ne-a hărăzit Dumnezeu, cu Profeţi şi Sibile, cu Conducători iscusiţi şi mari Voievozi, cu Sacerdoţi luminaţi şi Oşteni viteji, cu Mame înţelepte şi Fecioare frumoase, cu Dascăli pricepuţi şi Artişti neîntrecuţi, cu un lung şir de Eroi şi Martiri, cu Fecioara Maria şi o Corolă de Sfinţi, cu armonia Pădurii şi un Curcubeu de Jertfe, cu Pământ roditor şi Cer binecuvântat, cu un Destin ales, predestinat în Arealul princiar pelasgo-traco-geto-dac, numit „CETATEA ZEILOR”.

   În epoca prehristică, Dacia Pontică – Schythia Minor se bucura de aceeaşi veneraţie ca lumea greacă şi cea latină, tustrele aparţinând de fapt aceluiaşi Stejar milenar – pelasgo-thrac, privind interferenţele spirituale, religioase, culturale, politice, economice, cosmologice. În marile cetăţi geto-dace de pe ţărmul Mării Negre: Callatis, Tomis, Histria (fondate în sec. al VII-lea î. d. Hr.) se remarca prezenţa unor Şcoli cu o veche şi înfloritoare tradiţie în care excelau: literatura, retorica, filosofia, astrologia, lăsându-şi faima şi nemurirea în mari personalităţi: Demetrios de Callatis (sec. III, î. d. Hr.), cu studii de istorie şi geografie despre Europa şi Asia, în 20 de volume; Istros Callatianos (sec. III, î. d. Hr.), tratat Despre tragedie; Satyros de Callatis – Peripateticul (sec. III, î. d. Hr.), părintele biografiei, biografii închinate unor scriitori ca Euripide, ori filosofi precum Pitagora, Empedocles, Zenon, Anaxagora, Socrate, Platon, Diogenes Laertios ş.a. (Hristo M. Danov, Tracia antică. Trad. prof. univ.  dr. Constantin Velichi. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti-1976; Diogene Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, II, p. 12, 26; III, p. 9; VI, p. 21; VIII, p. 40, 48, 53; IX, p. 26)

   Lui Satyros, i-a urmat eruditul Heracleides Lembos de Callatis (sec. II, î. d. Hr.), devenit înalt demnitar al imperiului Egipt. El ne-a lăsat două frumoase opere, o biografie şi un tratat de filosofie: Viaţa lui Arhimede, Raţionamentul lembeutic.

   Corax de Siracuza (aprox. 470 î. d. Hr.) a pus bazele retoricii, adică: „arta vorbirii care produce convingeri”, iar două secole mai târziu, Siracuza intra în pantheonul nemuririi, prin savantului antichităţii Arhimede (287-212 î. d. Hr.)

   HISTRIA l-a plămădit pe nobilul şi celebrul memorialist şi geograf Aethicus Histricus care a lăsat omenirii faimoasa sa Cosmographia.

   Celebritatea Şcolii din Atena, care a dat posterităţii sacra Trinitate thracă filosofică: Socrate-Platon-Aristotel s-a bucurat de un imens prestigiu în rândul Şcolilor Pontice care, le-au promovat şi propagat conceptele, sistemele, doctrinele filosofico-estetice, dar şi eruditele opinii literare.

   Socrates (469-399), a fost precursor al idealismului precreştin şi creştin, pedagog al înaltei conştiinţe morale. Socrate a fost de fapt propria sa Şcoală-Cea mai înaltă educaţie de ţinută morală precreştină, a sinelui prin cunoaşterea de sine.

   Platon (427-347), unul dintre cei mai remarcabili gânditori ai antichităţii thrace, a fondat ACADEMIA din ATENA în anul 387, î. d. Hr. Filosoful a elaborat marile opere, care trăiesc şi astăzi: „Banchetul”, „Fedon”, „Statul”, „Republica”, „Parmenide”.

   Aristotel – Stagiritul (384-322), născut în Stagira, discipol al lui Platon, după ce a ajuns magistru s-a despărţit de Platon şi a fondat LICEUL, punând bazele unor noi discipline: logica, psihologia, etica, estetica/ poetica, politica, economia politică, zoologia, fizica, metafizica, cosmologia. Lucrările sale de referinţă sunt: „Organon”, „Despre suflet”, „Politica”, „Etica nicomahică”, „Metafizica”, „ Poetica”.

   Poetica lui Aristotel era axată pe arhitectura unui studiu elevat, intrinsec al unei literaturi de excepţie, pe clasificări literare, pe definirea genurilor şi a speciilor.

   Dacia Felix , n-a fost creată de invadatorii romani în procentul uzurpării lor situat între 14-24%, (106-271 d- Hr.) din teritoriul marelui Regat cum greşit susţin unii cercetoraşi fugiţi din calea Adevărului, căci exista deja renumita, milenara SCYTHIA MINOR – DACIA PONTICĂ, devenită Dacia Apostolului Andrei, zidită pe temelia creaţiei geniale a unui popor eminamente religios, drept, viteaz, primitor, omenos, jertfitor, înălţător, înţelept, ancorat în spiritualitatea ancestrală care i-au conferit un înţeles profund metafizic, un înalt sens moral, o dimensiune a Adevărului revelat, un Cer al Iubirii care-i dă DACIEI MARI a Vlahilor o amplitudine cosmică.

   Şcoala de la Tomis vine ca o încununare princiară a descendenţei din Şcoala monarho-profetică a lui Zamolxis care, a conferit prin monoteismul religios, spiritul monoteist al înţelepciunii protodace milenare, reflectată în Corifeii gândirii metafizico-religioase precreştine: Homer, Orpheu, Solon, Herodot, Hippokrates, Gorgias, Pitagora, Sophokles, Zenon, Sokrates, Platon, Aristotel, Arhimede, Strabon, Seneca, Plutarh, iar în era creştină magnificii Plotin, Origen, Hypatia.

   Numărul mare de autori formaţi şi operele – capodopere scrise cu acrivie în Cetăţile Daciei Pontice şi ale Dunării de Jos, atestă excepţionala vigoare a spiritualităţii geto-daco-române care au oferit lumii lucrări erudite de faimă universală.

  Şcoala de la Tomis, prin descendenţa ei profetică, prin tradiţia precreştină şi creştină s-a impus între renumitele Şcoli ale lumii universale creştin-ortodoxe, prin convergenţa şi rafinamentul unor idei alese, moral-creştine, prin efervescenţa unor concepte de înaltă ţinută filosofică, prin mistica ortodoxă a orientării dogmatice a principiilor teologice şi în mod expres prin numele şi numărul unor personalităţi care i-au dat autoritate, iar prin operele lor nemuritoare i-au ilustrat veşnicia.

   Rod al înfloririi sale culturale prin spiritualitatea acelei Epoci aflată sub apoteoza religioasă a Creştinismului ortodox, „Şcoala Literară de la Tomis apare ca un rezultat semnificativ al tendinţelor intelectuale ale epocii şi, totodată, ca o formă coerentă de manifestare a unor cauze multiple, îndeosebi a atitudinii comune a unui mare număr de autori de înalt prestigiu în raport cu cele mai complexe probleme spirituale ale timpului lor. Erudiţii cugetători ca Sfântul Theotim I Filosoful, Episcopul Tomisului (392-403), Episcopul Ioan de Tomis (a păstorit înainte de 448), Episcopul Theotim al II-lea de Tomis (a păstorit în jurul anului 458), Arhiepiscopul şi Mitropolitul Valentinian de Tomis (înainte de 549 – după 553), cărora li se adaugă atât intelectualii din gruparea monahilor sciţi de la începutul secolului al VI-lea (cel mai cunoscut dintre ei este Leontius Byzantinus [ 485-542], cât şi unele personalităţi ilustre ca Sfântul Ioan Casian (c. 360-435) şi sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul (Dionysius Exiguus: c. 470-545) au dat acestei Şcoli o amploare şi o durată de excepţie, cu consecinţe multiple şi importante în viaţa poporului nostru şi în evoluţia spirituală europeană şi universală.” (Mihail Diaconescu, Istoria Literaturii Dacoromâne, Ed. Alcor Edimpex, Bucureşti-1999, p. 517)

   Dacia Pontică păstra încă vii şi calde urmele paşilor Apostolilor Andrei, Filip şi Pavel  care au adus mireasma dumnezeiască a Evangheliei Mântuitorului Hristos.

   Împăratul Diocleţian (284-305), refăcuse limesul scitic, astfel, că Scythia Minor făcea parte din prefectura Orientului, respectiv dioceza Thracia, condusă militar de un dux perfectissimus. Cetatea Tomis în sec. al III-lea, d. Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Şcoala Literară de la Tomis – între primele Universităţi ale lumii creştine (partea I-a)” →