,,Nu-mi reproşez nimic din acest fel de a fi, nici cu gândul la trecut, nici la ceea ce sunt astăzi. Mereu în sufletul meu a fost tumult şi nu mai am timp să scap de el. Când voi ajunge Dincolo, voi avea destul timp să mă analizez, convins, mai mult ca oricând, de faptul că sufletul nu moare niciodată. Deci: Avanti Boris, Poessis Cossa!, ca într-o revoluţie made in Italia”. (Boris David)
„N-a fost să fie…”, prietene! Aşa cum afirmai odată, este foarte greu de a scrie despre un prieten la trecut. Ştiu că ai fi dorit să-ţi respecţi promisiunea făcută Margaretei… De a nu pleca încă… Şi ai plecat… Strigătul tău a fost auzit. Îmi paralizaseră toate simţurile când intuisem ce va urma. Ce ne-a apropiat? Totul! Tu un basarabean dezrădăcinat, eu o fiică de bucovineni pribegi. Demni şi curaţi ne-am luptat cu viaţa, păstrându-ne credinţa: „Nihil sine Deo!” (Nimic fără Dumnezeu!)
***
Boris David (cu pseudonimul literar – Daris Basarab) s-a născut în Basarabia, în oraşul port la Dunăre, Ismail, la 10 mai 1929. Frământat de prezent, este cu gândul la cum „a fost”, străduindu-se să se adaptez la „cum este”…şi-a făcut, cu încăpăţânare, un modus vivendi al său. Sentimental, visător, sclav al propriei poezii, veşnic îndrăgostit, „de cursă scurtă”, aşa cum afirma în ultima vreme, a beneficiat de un mediu artistic deosebit, în care s-a complăcut spre surprinderea prietenilor din activitatea sportivă. Aici s-a ascuns, de fapt, adevărul despre refuzul său de a se opri la vreo disciplină cu profesionalism. „Am fost, şi am rămas un amator, precum cei din arta naivă, dacă mi-e permisă comparaţia. Am cules, în sport, ca şi în poezie, informaţia primară, am stors-o după capul meu şi, în multe privinţe autodidact”…
Prietenul său din tinereţe, Titus Popovici (scriitor şi scenarist român, membru corespondent al Academiei Române), apreciind calitatea versului şi cea de comentator, i-a sugerat un pseudonim, Daris, luând din nume şi prenume începutul şi sfârşitul. După mulţi ani, a mai adăugat un Basarab. Boris David, ca brav basarabean, bolnav de românism, s-a identificat cu versul său, strigându-şi dorul prin cânt, tânjind după Ismail. Şi-a urmat drumul, remarcându-se în toate domeniile. În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupaţie sovietică, scapă dintr-o coloană de deportaţi. Războiul de eliberare se termină greu pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiţi să ia drumul pribegiei. Un lung şi istovitor periplu prin oraşe din România: Călăraşi, Râmnicu Sărat, Beiuş, Oradea, se încheie în Cetatea Episcopală, unde, sub protecţia, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere. Studiază la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea. Urmează apoi la Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. Munca în cercetare i-a adus cele mai mari satisfacţii. Dosarul politic a fost o piedică în calea ascensiunii lui în domeniul universitar. Dar, brevetele de inventator certifică calitatea şi pregătirea chimistului Boris David.
A lucrat la Compania naţională a Uraniului ca inginer chimist din 1954, unde s-a dedicat cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive realizând câteva invenţii şi inovaţii (împreună cu un colectiv de cercetători) şi numeroase lucrări de specialitate, comunicări ştiinţifice. A lucrat ca inginer chimist în prospecţiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic (1977-1978). Dragostea sa pentru Africa nu s-a stins niciodată. „AFRICA – DRAGOSTEA MEA” – ne mărturiseşte autorul la începutul volumului Dor de ducă încă de la început. Boris a prins gustul „vieţii de hoinar”… iubind natura, călătoriile. În paralel, continuă visul din adolescenţă, scriind poezie şi proză.
Continue reading „Mariana GURZA: „N-a fost să fie…”, prietene!”
„Operaţiunile de ocupare a Budapestei au 
„Limba română este patria mea” – Nichita Stănescu 
LIMBA NOASTRĂ