Dunia PĂLĂNGEANU: Limba română, fagure de miere

Limba română, fagure de miere

 

Limba română, limba română,
ca un fagure de miere pe toți ne-adună,
iar noi harnice-albine pe aripi o purtăm
din moși strămoși slova-i cu drag semănăm.

În limba cea română e cer senin și rouă
și pâinea parfumată când ruptă e în două,
istoria se scrie prin falnici domnitori
pământul plin de grâne se unduie în zori.

În românescul grai e liniște, frăție,
ca aburul de laptele e pânza cea de ie,
e dor și primăvară și doină preacurată
și straie populare țăranul nostru poartă.

Limba română,limba română,
e cântecul de corn ce-n codru verde sună,
tu nu uita române că ai pe lume-o stea
și slova, graiul, limba, sunt rădăcina ta.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

31 august 2019

Lasă un răspuns