Cristinel CRISTEA: Limba noastră strămoșească

 

Limba noastră strămoșească

 

Născută pe aceste locuri,

Poate sunt zeci de mii de ani,

Patina timpului empatic,

Te-a șlefuit și fără bani.

 

Ca o comoară din adâncuri,

Ai răsărit, înmiresmată ,

Cu cele mai frumoase vorbe

Care, în versuri, mă îmbată.

 

Ai trecut, mii de ani, prin timpul

Ce a călit poporul meu

Și, într-o zi, cu Eminescu,

Frumos, ai răsărit, din nou.

 

Acest băiet cutreierase

Toată pădurea de argint,

Ca să ne-aducă limba noastră,

Prin care eu, în Cer, mă simt.

 

Sunt mulți cei ce se-ntrec în versuri

Ce nu se simt si n-au ce spune,

Venit din alte universuri,

Mihai ne-a dat o altă lume.

 

Cu el începe limba noastră,

Vrăjită, plină de povești,

Și versurile lui, prin care,

De mii de ori te-ndrăgostești.

 

Lăsați-mi limba  cea română,

De peste Olt și Jiu și Prut,

Fără noi reguli de paradă!

El e sfârșit și început.

 

Lăsați pe domnul Eminescu,

Ferice de ce ne-a lăsat,

Cu el, în sfânta limba noastră,

Nimic nu este de schimbat.

 

Vedeți-vă de treaba voastră,

Politicieni petrecăreți,

Lăsați în pace limba noastră

Și mulțumiți că mai sunteți!

 

———————————-

Cristinel CRISTEA

Turcia, Istanbul

31 August  2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Limba română

Limba română

 

Nu pot să vorbesc, să gândesc nici atât
fără limba română înmugurind cuvintele-n gânduri,
fără poezia care-mi respiră sufletul
ca pe un aer ozonat de vocale
puse fiecare-n silabe pe note sonore.

Sunt sămânța din care mama-n iubire m-a născut,
fără cântecele ei de leagăn urzite-n somn,
n-aș putea denumi tot ce mă înconjoară.
Pieptul iubitei cu movilele lui, n-ar simți dorința cuprinsă rotund
în căușul palmei ademenit de minuni.

Noaptea ar fi de întuneric și fără stele de vis,
ziua ar trece ca o lumânare aprinsă prin iad
și timpul ar curge fără izvor și fără vărsare.
Dimineața păsările n-ar mai cânta atât de frumos,
curcubeul ar avea culorile șterse, de cenușă.

Degeaba se clatină frunzele, nu le-aș distinge nuanțele
nervii s-ar pierde prin carne fără sens,
nici iubirea n-ar fi atât de dulce îmbibată-n simțuri,
durerea s-ar furișa aspră și dușmănoasă în trup.

Ninsoarea ar cădea de timpuriu pe tâmple,
în inimă se nasc aceleași întrebări,
de ce sângele-mi învață limba română
și o transmite urmașilor în veac?

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

31 August  2019

Mircea Dorin ISTRATE: Ziua Limbii Române (poeme)

LIMBA    NOASTRĂ

 

Motto: ,,Limba noastră-i limbă veche încifrată-n Tărtărie,

               Ce-au vorbit-o moşii noştri prin Carpaţii înstelaţi,

               Ea e veche ca şi timpul, plămădit din veşnicie,

               Giuvaier dintr-o comoară, împărţită între fraţi’’

 

Păstorindu-şi din-ceputuri turme pe-un picior de plai

Din cuvinte unse-n miere şlefuit-au Mioriţe,

Ce din tată-n fiu trecut-au prin frumoase guri de rai,

Să se ştie că de-aicea, ni e trag a noastre viţe.

 

Întinzându-şi peste lume cea moşie şi averea

În cuibarul vieţuirii înmulţitu-s-au străbunii

Şi-ntorcând mereu ţărâna şi-au luat de-aici puterea

Ca vecinii să îmi ştie, că pe-aici, ei sunt stăpânii.

 

Mai apoi, trecând prin timpuri, tot mergând în urma turmei

Au ajuns spre malul lumii ca să pună stâlpi de ţară,

Iar pe-acolo, cap de neamuri au rămas, cu dorul mumei

Cu-a lor zei, cu dulcea limbă ca o zi de primăvară.

 

**

Azi, din ce am fost odată suntem doar o amintire,

Mult prea blânzi şi prea slugarnici din ce-am fost mai altădat,

Cu vecini perfizi şi hulpavi, ce ne fură în neştire

Trupul ţării şi averea, ce străbunii le-au lăsat.

 

Numai limba şi credinţa ne mai ţin uniţi în vreme

Şi speranţa, că odată mai veni-va un Mihai,

Ce s-adune laolaltă, sub înaltele-i însemne

Ce furatu-ne-au străinii, şi pe cei de-un singur grai.

 

 

RUGĂ  PENTRU  LIMBA  ROMÂNĂ

 

Motto: ,, Trecător prin ceruri ninse

                 Cu luceferii în roi,

                 Însfinţesc cu-a mele vise,

                 Urma carului cu boi’’

 

Doamne ce-ai făcut atâtea pentru raiu-ţi din poveste

Unde neamuri nesfârşite dimpreună veşnicesc,

Fă de vrei, ca toţi aceştia să vorbească romăneşte

Că nu-i limbă mai frumoasă pe întinsul tău ceresc.

 

Are miere în cuvinte şi e leac de pus la rană

Dacă ţii în al tău suflet tăinuitele dureri,

Ea împacă şi uneşte, ce dezbină şi destramă

Şi e vorba îndulcită la iubiri de primăveri.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Ziua Limbii Române (poeme)”

Dunia PĂLĂNGEANU: Limba română, fagure de miere

Limba română, fagure de miere

 

Limba română, limba română,
ca un fagure de miere pe toți ne-adună,
iar noi harnice-albine pe aripi o purtăm
din moși strămoși slova-i cu drag semănăm.

În limba cea română e cer senin și rouă
și pâinea parfumată când ruptă e în două,
istoria se scrie prin falnici domnitori
pământul plin de grâne se unduie în zori.

În românescul grai e liniște, frăție,
ca aburul de laptele e pânza cea de ie,
e dor și primăvară și doină preacurată
și straie populare țăranul nostru poartă.

Limba română,limba română,
e cântecul de corn ce-n codru verde sună,
tu nu uita române că ai pe lume-o stea
și slova, graiul, limba, sunt rădăcina ta.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

31 august 2019

Camelia CRISTEA: Muguri de lumină (stihuri)

Ruga serii

 

Mă-nchid în ruga cea de seară
Să vină îngerii cu alăute,
În inimă să se pogoare,
Să – alunge grijile de multe.

Chimval răsunător cuvântul,
Fă să aducă alinare
Să mângâie durerea lumii,
Corvoada ei de întâmplare…

Şi serafimi îngenuncheați
Îţi cer milostivire Doamne
Se ceartă fraţii, între fraţi,
Tu pune flori de împăcare.

Mironosiţele femei,
Aprind iar candela iubirii,
Din rătăcirea de idei
Să înflorescă iarăşi crinii.

Toţi sfinţii străjuiesc altare,
Iar flacăra se înteţeşte
Să ardă reaua întâmplare
Şi gândul care pribegeşte.

Într-un buchet de rugi aprinse
Coboară cerul pe pământ,
Furtuna iar se potoleşte,
Și ploile… tăcute plâng.

 

 

Ca un vis…

 

Pe o pajiște albastră,
Te-am visat Măicuță-n zori,
Strângeai muguri de lumină
Și pe brațe aveai flori!

Pașii tăi purtau cărarea
Printre norii prinși de teamă,
Cu iubirea ta Măicuță
Văd ușor cum se destramă…

Liliac bătut cu albastru
Ai lăsat pe cărăruie,
Gândul meu purtat de doruri
Către tine încet suie…

Vin sfios cu pași de vise
Să- ți văd chipul de lumină,
Mă apropii cât se poate,
Dar am trupul plin de tină.

Ochii mei purtați de vraja
Bucuriei ce mi-o dai,
Plâng în taină lacrimi calde,
Am văzut un colț de rai!

Printre flori și râuri line
Ai plecat cu pas domol,
Taina asta aurită…
Cum pot Mamă s-o măsor?

Ai venit să-mi mângâi clipa
Cu iubirea ta divină,
Mă rog Mamă ca în ceruri
Viața Ta să fie lină!

Continue reading „Camelia CRISTEA: Muguri de lumină (stihuri)”

Anatol COVALI: Grupaj liric

Muzica

 

Sunetele inima-mi alintă,
aerul vibrând în jurul lor
când sunt terţă, septimă sau cvintă
în orchestră,-n solo sau în cor.

Vraja lor e ca o adiere,
o licoare cu superb buchet,
aripi ce mă poartă prin mistere
toarse între alb şi violet.

Umbre şi lumini mă înconjoară
când acorduri ţes un paradis
unde viaţa prinde să îmi pară
începutul unui magic vis.

Am primit de la-nceput o şansă
care dar îmi pare atunci când
fermecat de sunete, în transă,
le ascult în inimă vibrând

30 august 2019

 

 

SINGURĂTATE

 

Bacoviene moine mă-mproaşcă
cu plumb în suflet şi-n gânduri scrum,
când simt că-n mine oasele-s fleaşcă
şi sub noroaie nu văd un drum.

Unde mă poartă-atâtea mizerii
puse-n desaga ce-o car cu greu
de când dau iama-n triste siberii
de care fuge şi Dumnezeu?

Clopote sparte sună-ntr-o dungă
şi-o şoaptă-mi spune că-n depărtări
e pregătită o cale lungă
fără urcuşuri şi fără zări.

S-amân plecarea, mi-aprind luleaua,
îmi sprijin fruntea de pumnul strâns
şi-n timp ce-afară se-aşterne neaua
în mine ninge ultimul plâns.

29 august 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Grupaj liric”

Laura OPARIUC: Sfârșit de august

Sfârșit de august
domol și cald
în culori coapte se-arată…
Te-aș păstra de la capăt,
cu soare și ploi nesfârșite
printre care aș vrea să zbor
cu aripi de ape, cârpite,
sclipind lacrimi prin pleoape.
Atinge – mi sufletul cu inima ta!
Te-aș îmbrăca în frunze albastre
cu fire de in și mătase,
și apoi și tu să zbori
cu fluturi născuți între flori
de aur, argint și aramă.
Să ne oprim puțin
departe de lume,
la rădăcini de copaci,
fără nume,
să învățăm să iubim
tuberoze, lavande și maci!
Ce început magnific de lume!
E august și vară
și nimic din verile noastre
nu o să piară,
iubiri, păcate, credințe,
prăbușiri sau mirări,
umbre de timp pe cărări…
Iată, e frig…
Vreau să te chem.
Cum să te strig?

31.08.2018

—————————-

Laura OPARIUC

 

(din volumul ,, Neliniști în albastru” , 2018;  photo by Cristina Stanciu)

Ioana CONDURARU: Limba noastră…

La mulți ani, vorbirii noastre strămoșești!
La mulți ani, Limbii române!
La mulți ani, românii mei minunați!

Focul sacru este graiul,
Care-mi arde în cuvinte,
Aprinzând luceferi nopții,
Arzători peste morminte,

Că Bunicii au dat vamă
Pentru Graiul Strămoșesc
Viața luptând fără teamă,
La Oituz și Mărășești.

Nu lăsați crucificată
Limbă dulce de demult,
De acei ce vor prin faptă,
Să ne pună la pământ

Că vorba, ni-i rugăciunea
Spusă-n taină adeseori,
De Bunelul sau de Bunica,
Presărând lacrimi pe flori.

Nu vă înjosiți cuvântul
Miruit de Dumnezeu,
El ne este legământul
Și la bine și la greu

Legănând în brațe puiul,
Căutând doina de demult,
Neuitând ca el e șoimul,
Care va urma la rând.

———————————-

Ioana CONDURARU

31 august  2019

Tamara Tomiris GORINCIOI: Oro Manisa

ORO MANISA

 

Zidită –n stâncă şi în ape, ne strigă-n cerul de cocori,
Crescută-n grâne ca o pâine ea plânge-n strune de viori.
Când o uităm şi cronici albe de colb uitate sângerează,
Când voievozii ne mai strigă din psalmii limbii cea cerească.

Mai urlă lupii albi în sihăstria cetăţilor cu ziduri ruinate,
Când limba dacilor cea sacră de venetici ne-a fost furată.
Zidită-n codri şi în ierburi, mereu răsare cristalină,
Peste acei care o strâmbă vorbind o limbă mult străină.

Mai vor năucii să ne-o şteargă din matca veche, geto-dacă,
Spunându-ne că noi vorbim o limbă nouă, care ne diseacă.
Zidită-n sânge, adn-ul pelasgilor ce lumea şi cerul au zidit,
E dulce şi neperitoare şi are gust de soare şi pământ.

———————————-

Tamara Tomiris GORINCIOI

Chișinău, Republica Moldova

31 august 2019

Imagine sursă internet

Mugurel PUȘCAȘ: Să nu-mi pleci niciodată !

SĂ NU-MI PLECI, NICIODATĂ ! 

 

Să nu pleci niciodată ! Să nu-mi pleci !
Vreau să te am la pieptul meu, pe veci !
Sunt mângâiere, sunt poem, sunt scut !
Nu e destul ? Ce ţi-ai dori mai mult ?

 

Ne e iubirea paradis floral,
Vrajă divină, plai atemporal,
E simfonia verilor târzii
În verde-crud pe struna inimii.

 

În primăveri zglobii sau ierni în alb,
Mi-eşti colţişor de suflet, pururi cald,
Te voi înmuguri, ne vom iubi,
În veri, în ale toamnei elegii.

 

Nu-i rost să te abaţi din calea ta,
Iubită eşti cum n-a fost nimenea,
Străine umbre te-or răni pe-alt drum,
Clipele noastre deveni-vor scrum.

 

Alcătuim un delicat tandem,
Un preţios şi tainic diadem,
Viu amalgam de vers, răsfăţ şi dor,
Loc nu-i de gând hain, rătăcitor.

 

De vei pleca spre zările pustii,
Pierzându-te în aspre sihăstrii,
Îţi va fi greu pe recile poteci…
Rămâi, aici, la pieptul meu… Pe veci !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

( din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )