Dr. Viorel ROMAN: Feudalismul actual moldo-valah și fuga din România

Emigratia este, după Siria, pe locul 2 în lume ca număr de populație care pleaca, 9/oră, 17% din populația activă, 1/5 din întreaga populație; 40.000 de medici (2007-2017), 84.000 tineri (2016) sub 36 de ani, din care 19% cu studii superioare (61% femei); Romania sursă de forță de muncă calificată pentru Austria, Ungaria, Franța, Germania și supercalificată pentru SUA și Canada; 5-6 milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate ca emigrați; tinerii care s-au calificat pe cheltuiala statului roman; copiii lor rămași în țară abandonează școala, devin analfabeți, nu primesc educație părintească, devin o problemă peste 5-10 ani; are loc deconstrucția identității; emigranții români nu investesc în România resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări; 20% dintre cei plecați nu se vor mai întoarce; 23% au cerut cetățenie in Ungaria, Italia, Spania, Franța, Canada, SUA; dezvoltarea noastră economică este doar din: industria auto, informatică și „consum“; 40% din suprafața arabilă a țării este cumpărată de străini; marile magazine distrug sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor, care a devenit una de subzistență; principalele resurse strategice sunt în mâna străinilor.

De ce, cum am ajuns aici? Incompetența, incompatibilitatea clasei politice feudale ortodoxo-comunistae cu normele si valorile occidentale, UE/NATO; lipsa unor programe și strategii naționale de dezvoltare pe termen mediu și lung; paternalismul, clientelismul, nepotismul, coruptia cu larg caracter de masa din toate structurile crează imobilism și rezistență la modernizare / occidentalizare; supraîncărcarea schemelor și posturilor salariale la stat, care duc la cheltuieli uriașe; birocrația, mita, recompensarea politică cu posturi de răspundere; distrugerea sentimentului patriotic, religios, dez-unirea, trădarea, lașitatea, fac ca noi singuri să ,,închinăm” țara celui care plătește mai mult.

 

Dupa ce s-a vorbit de „Ruperea României” prin înfiinţarea Alianţei Vestului, a primarilor din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, confirmată şi de Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României – … o rupere între Transilvania şi Bucureştiul corupt -, CNA a amendat TV Antena 3. Afirmaţiile «planul secret», «separatism politic», «o Transilvanie independenta de jure sau de facto», «cei patru care vor sa rupă vestul», «propria lor republică», reprezintă judecăţi de valoare, se apara Antena 3. Curtea de Apel Bucureşti considera insa că a fost încălcat legea, „în virtutea dreptului fundamental la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial si cu bună-credinţă”, si constata că „afirmatiile prin intermediul cărora a fost prezentată alianţa celor 4 primari sunt eronate şi nu reflecta scopul alianţei, constituind astfel o informare eronată a publicului”. Adevarul

Continue reading „Dr. Viorel ROMAN: Feudalismul actual moldo-valah și fuga din România”

Adina POPESCU: Scrisori din ţara de mătase

Izvor, altar în stâncă, vin îngerii și îl sfințesc, apă ninsă, prinsă în oglinda lunii,
răsfrânge rugăciunile cerului,
iarbă să fie, strălucitor Smarald,
câmpie în care să coboare stelele,
frunza de verde, îngălbenită, ruginie,
suspin crengilor să fie
în chemarea luceafărului,

Fierbinți să înflorească bujorii de Munte
tu, aripa zborului, frânt,
căuntând pragul bisericii…
până unde iubirea mea a ajuns?
singură îmi veghez Steaua,
o ascult cum cântă vioară și arcuș …
multe, multe ere a străbătut!
să ajungă în inima mea,
urmă găsită adânc în drumul
Raiului către mine!

Pavat cu umbrele vântului, porți în floare
la fiecare răscruce, ușor sărutate,
în aripa brumei, zbatere, petale colorate, mereu spre inima mea
arzândă dragoste, numărată în pietre,

Câte valuri te aduc și te răsfrânge înaltă broderie, clipă în dragoste?
Steaua lui știe, vremelnicie a îngerului
de a te alege și poruncește
„înflorește, înflorește și fii!”

cui să dăruiesc înflorirea de
în lanul tău de pădure soarele nu-i?
cântec de cuci la Răscruci nu-i, nu-i!
zbateri în Colibri împietresc
în umbre colorate,

cerne, cerne roua cerne?
râuri de gheață din spre cer se preling
și aripi au păsări de apă, statui înghețate
încremenitei în frumusețe !
picurată de rouă lacrimi fragede de îngeri
în fața pașilor tăi, lujeri de sălcii vor înfrunzi!

Ce fel de paradis îmi ești de ți se închină cântecul de dragoste al Păsării Vis?
soarele, miezul pământului ,Creangă Bradului, leagăn miezul soarelui,
bulgare în mâinile nevăzutului?
îngeri argintul în Cetina Bradului
cădelnițează prin iarnă,
binecuvântare mirului!

unde mai e sărbătoarea ,iubitul meu,
de a se înalță în văzduh troiță de credință? zadarnice înfloriri împodobi-vor
lemnul învechit,
Nu e nimeni să scuture spinii
de pe fruntea Sfântului!

iubirea în Pietrele ce stau de veghe Aleilor, iubind își strânge aripile, pasăre,pasăre,,,
e noapte ,acoperă tăcerea Mesei de Piatră
să audă doinele Jiului!
Continue reading „Adina POPESCU: Scrisori din ţara de mătase”

Violeta Cuțurescu-Urdă: Vin colindătorii?

Perioada sărbătorilor de iarnă este întotdeauna feerică: e timpul miresmei de brad ca în copilărie, este amintirea mirosului de porc pârlit, amintirea lemnului trosnind în foc,  a colindătorilor care cântă sub geam, de florile mărului… Crăciunul e fantastic și fantasticul rezultă din împletirea elementelor fabuloase cu cele reale: mai un strop de magie, mai un strop de băutură…

Miracolul sărbătorilor e perceput însă diferit. Să luăm spre exemplu venirea colindătorilor – vestitori ai obiceiurilor creştine strămoşeşti. Aceștia pot stârni o gamă  variată de stări sufletești, ei fiind întâmpinați cu sentimente contradictorii.

Vin colindătorii?! Intonația exprimă fie curiozitate, așteptare frenetică, înfiorare, emoție pozitivă fie, dimpotrivă, atitudine plictisită, iritare, mină ostilă, aer revoltat.

Vin colindătorii!! Exclamația poate vădi entuziasm, bucurie sau nemulțumire, dispreţ,    enervare.

Spiritul Crăciunului plutește astfel în aer şi în casa familiei  Zurgălău, atingând aceeași paletă largă de sentimente.

− Ei, ce-i gălăgia asta? Or fi colindători? tresare curios nea Zurgălău, la zgomotele din casa scării.

− Nu, bre, îi răspunde placid soția, ochiul și timpanul familiei, mereu la datorie, lângă ușa metalică a blocului muncitoresc. E bețivul de deasupra, iar a greșit etajul.

Pe sub ferestrele cu termopan se aud niște strigături cu tropăieli.

-Ce se-aude? Vin colindători? întreabă ușor speriat nea Zurgălău.

−  Nu. E o ceată de mascați…. De la antitero… Cred că-l ridică pe fiul vecinului de la parter, ăla cu drogurile.

Timpul se scurge ca vinul din damigeană. Ticăitul pendulei este acoperit de pocnete ascuțite, chicoteli înfundate și râset ca de clopoțel.

-Ce mai e acuma? Vin mascații?!

-Tț. E capra de-alături, aia care stă în gazdă.

Continue reading „Violeta Cuțurescu-Urdă: Vin colindătorii?”

Emilia-Paula ZAGAVEI: Țara mea

Țara mea

 

Țara mea, poem și cântec
Cuvânt viu săpat în inimi,
Țara mea, iubit descântec
Sufletul aș vrea să-ți vindec.

Țara mea cu munți și văi,
Cu despletite cărări,
Doină ce răsună-n căi
De lumină și văpăi.

Țara mea, lacrimă arsă
De dureri apăsătoare,
Ne ești mamă, ne ești casă,
Hrană ce ne stai pe masă.

Țara mea, ne ești alean,
Mângâiere și lumină,
Tu transformă-mă-n oștean
Să înfrunt pe cel viclean.

Țara mea, ne ești poveste
Cursă-n istorii amare,
Mulți încearcă să conteste
Calitățile-ți oneste.

Mulți încearcă să dezbine
Scumpul tău popor bribeag,
Ura soră ne devine
Transformîndu-ne-n bovine.

Nu-i lăsa să ne ucidă,
Nu-i lăsa să ne-asuprească,
Nu-i lăsa să ne decidă
Soarta noastră translucidă.

Țara mea, adu acasă
Tot poporul tău cel sfânt,
Să te transforme-n crăiasă,
Să te facă iar mănoasă.

Adu frații iar în țară
Să nu mai fie străini,
Împărțeala să dispară
Țară și diasporă.

Rudele devin străine,
Frații azi nu mai sunt frați,
Dușmanii vor să îți termine
Idealuri vechi, creștine.

La mulți ani, iubită țară,
Binecuvântări cerești,
Sărutăm a ta comoară,
Cu dragoste ne-nconjoară!

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

1 Decembrie 2019

 

Daniel LUCA: Mă cațăr pe ramurile umbrei (versuri)

Trenul

 

Trenul acesta

m-a uitat pe peron

un fluierat

și-a plecat

hăbăuc

de unul singur

nu are nevoie de conductor

și la stația următoare

se va lipsi

și de mecanic.

 

 

Carnețelul

 

Din carnețelul acesta

lipsește

o pagină

au rămas doar

bucățele de hârtie

agățate de agrafe

mă strecor

mă întind

mă prind

și sar

în pagina următoare.

 

 

Îmi pare rău

 

Nu am fost atent

când te-am dezbrăcat

și sânul tău stâng

a rămas

în sutienul

desprins

îmi pare rău.

 

 

Sărutul

 

Când ți-am sărutat

pleoapele

ți-am atins

privirea.

 

 

Restaurantul

 

Restaurantul meu e deschis

o dată în viață

poftiți

azi e acea zi

pășiți cu încredere

intrați

și serviți

un deget

o palmă

o ureche

un ochi

o limbă

un rinichi

un plămân

în fine

care cum vrea

găsiți acolo cuțit

luați și tăiați

cuptorul și plita

sunt pregătite

nota de plată

sunt eu!

 

 

Ușile

 

Șoferul

apasă pe buton

și îmi prinde

poemul

între uși.

 

 

Himalaya

 

Am îmbrăcat

munții Himalaya.

Continue reading „Daniel LUCA: Mă cațăr pe ramurile umbrei (versuri)”

Daniela GUZU: Poesis

fericire

 

te-am trăit preț de câteva poeme

aici la mine-n ograda cu vise a Soarelui

cuvinte respirând clipa îmi izvorau din piele

eram un rug aprins în carnea zilei

dincolo de anotimp de lume de prejudecăți de blesteme

 

te-am trăit preț de-o beție albastră

lichide stelele-mi inundau orbitele dorinței

trupul cerului își metamorfoza constelațiile

și mă năștea mereu în zodia brațelor tale

irepetabil

 

te-am trăit preț de-un sărut

așa cum primăvara sărută prin verde de iarbă trupul pământului

așa cum ape învolburate-n furtună

cutremură înalță afundă sfărâmă

corăbii navigându-și destinul

 

te-am trăit preț de-o privire

ochii mei deveniți guri flămânzite

și

adânc însetate

te-au sorbit

cu toți porii papilelor

te-au redimensionat atât de fidel pe retina sufletului

încât

oricând te-aș putea reda

la fel de întreg

lumii!

 

te-am trăit

 

fericită sunt

că acum

viețuiești

în mine

 

 

hârtie de calc

 

ziua mi s-a așezat pe chip precum o foiță de calc

degetele orelor îmi creionează pe ea

conturul

meticulos

exact

insistă în dreptul ochilor

nasului

buzelor

 

adâncesc bine

până spre durere

 

imobilizare impusă

 

respirația agonizează

intră în

stare de alertă

lovește cu pumnul în pereții de sticlă

exagerat de securizați

ai clipelor

 

ajunge!

 

ochiul ținut deschis își sângerează lacrima

 

încă puțin

copia e gata

se aude din culise

 

eliberarea întârziată

face o nouă victimă

 

foița imprimată

mâine va completa

cartea mea

de istorie

 

 

ieri

 

cu lumină îmi hrănește bătăile inimii poemul tău

și ziua e-un cerc care mă respiră-ntre coaste

Continue reading „Daniela GUZU: Poesis”

Marilena Ion CRISTEA: Emoții lirice

Scrisoare către țara mea 

 

Draga mea țară,

în ziua aceasta ce zboară,

lin, ca o pasăre rară,

gândul meu e aproape de tine,

și-aș vrea să-ți pot da,

tot ce-i mai frumos și mai bun

în inima mea!

 

Îți scriu o scrisoare,

că-i sărbătoare,

și vreau să cunoști,

ce gândesc despre tine,

mi-am pus și ia pe mine,

să pot să-ți vorbesc

în stil românesc!

 

Sunt românul târziu,

de aceea îți scriu,

că am încă spiritul viu,

și aș vrea să fac mai mult pentru tine,

dar timpul trece și vine,

mereu se atinge de mine,

iar drumurile îmi sunt serpentine!

 

De-aș fi o floare,

ți-aș aduce puțină culoare,

roșie, galbenă, albastră,

și m-aș așeza la fereastră,

ca să-ți văd strălucirea în soare!

 

De-aș fi o pasăre-n zbor,

aș urca pân’ la nor,

cu aripile mele cele mai noi,

și, fără să mă uit înapoi,

m-aș avânta către cer,

să pot admira,

privelistea ce se deschide în fața mea!

Îmi place să-ți admir munții,

izvoarele din dreptul frunții,

dealurile tale îndrăznețe,

cu crestele lor lunguiețe,

câmpiile-ntinse și verzi,

livezi inflorite, cât vezi,

râuri, pârâuri ce curg lin la vale,

și se îndreaptă către Dunărea mare,

și, cum, înfrățite, aleargă,

în armonie, spre Marea cea Neagră!

 

Dacă aș fi un pictor, chiar fără talent,

aș pune accent în lucrările mele,

pe strălucirea din stele,

pe descântul de iele,

și aș așeza printre ele,

cel mai pur și frumos sentiment,

iubirea-mi adâncă, de român întregit,

și un dor nesfârșit!

 

Dacă aș fi un umil cântăreț,

cu glasul suav de copil îndrăzneț,

ți-aș cânta cu candoare,

un cântec ce l-am furat,

fără să fiu condamnat,

din susurul izvoarelor tale,

atât de reci și vocale,

din freamătul pădurilor tale,

cu crengile mereu foșnitoare,

din murmurul apelor ce lin curg la vale,

într-o măreață splendoare..

și aș canta cu o octavă mai sus,

și pentru cel ce s-a dus,

pe alte meleaguri, străine,

cu gândul acasă, la tine,

că doar și el ți-aparține!

 

Și dacă istoric aș fi,

cu drag aș vorbi,

Continue reading „Marilena Ion CRISTEA: Emoții lirice”

Liliana DEREVICI: Aniversarea și comemorarea a 101 ani a zilei Naționale a României în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” având ca invitat special pe domnul dr. teolog, istoric și scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA-1 Decembrie 2019

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” plină de credincioși a adus astăzi 1 DECEMBRIE, mulțumiri lui Dumnezeu pentru unitatea românilor și rugăciuni de pace și recunoștință pentru înfăptuirea demnității noastre naționale.

Un sobor alcătuit din vrednicii slujitori ai altarului acestei parohii, în frunte cu entuziastul și inegalabilul părinte protopop paroh dr. DAN HOGNOGI a săvârșit slujba Sfintei Liturghii în cadrul căreia invitatul special domnul teolog, istoric și scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA a rostit un înțelept cuvânt de învățătură în care a împletit armonios cunoștințele sale teologice cu cele istorice. Domnia sa este un tânăr absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie și al Facultății de Teologie al Universității „Babeș Bolyai”, având și un masterat pe tema ortodoxiei românești și a vieții liturgice. Dânsul se ocupă și de literatură având în palmares un număr impresionant de premii și distincții la diverse concursuri în țară și străinătate fiind unul dintre cei mai apreciați și prolifici scriitori bistrițeni, fiind atras în special de proză și eseu pe teme științifice, teologie, istorie și filosofie dar debutând cu poezie, în special poezie creștină.  Este doctor în istoria bisericii fiind actualmente cadru universitar la Facultatea de Teologie din Cluj, îndrăgostit de istoria neamului, de tradiție, de tot ce înseamnă seva poporului român. A fost bursier al Fundației „Bartolomeu Anania”.

În cuvântul său de învățătură plin de elocvență și înțelepciune domnia sa după explicarea semnificației zilei de 1 Decembrie,  pornind de la pericopa evangheliei de astăzi, de la Pilda Talanților i-a îndemnat pe credincioși ca meditând fiecare la talanții săi aceștia trebuie să se gândească și la înaintașii lor care de-a lungul timpului și-au pus talanții la lucru, înmulțindu-i prin încredere și sacrificii fără a aștepta titluri, diplome și onoruri. Talantul este darul pe care Dumnezeu îl dă fiecăruia dintre noi după putința noastră, fiecare având unul sau mai multe daruri iar Dumnezeu ne cere să multiplicăm aceste daruri, să le punem în valoare astfel primind răsplată pentru munca depusă de noi. Astăzi în zi de sărbătoare suntem datori să ne amintim pentru o clipă că nu e numai sarcina instituțiilor statului să pună coroane pe mormintele eroilor și nici a preoților să-i pomenească la ectenie pe aceștia ci este și sarcina fiecăruia dintre noi să ne amintim și să luăm pilda lor, să ne înmulțim talanții noștri pe măsura capacității noastre.

A urmat slujba Tedeumului pentru eroii neamului românesc care prin jertfa lor au înfăptuit unitatea națională a României în 1918, eroi care au luptat pentru apărarea țării, credinței, libertății, unității și demnității naționale, noi având datoria să păstrăm și să cultivăm darul libertății și unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român în cooperare cu toate popoarele lumii. Slujba Tedeumului a fost săvârșit cu multă evlavie și frumusețe duhovnicească în preajma drapelului tricolor care a fost arborat în biserică, el fiind un prilej de meditație la ziua de azi, de sărbătoare națională pentru poporul român.

Să nu uităm și de vocile memorabile ale doamnei Lucreția Feneșan și Cristian Iosip care prin colindele interpretate în cadrul Sfintei Liturghii au făcut ca sărbătoarea de astăzi să fie mai emoționantă și mai aproape de suflet. Iar straiele tradiționale ale credincioșilor pe care aceștia și le-au îmbrăcat cu mândrie în zi de praznic ne-au adus mai multă bucurie și dragoste în suflet.

În final dragul nostru părinte dr. protopop paroh DAN HOGNOGI a adresat un cuvânt de mulțumire invitatului nostru, domnul dr. istoric filosof și  scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA afirmând că este un tânăr bătrân, o speranță pentru istoria și filosofia noastră, cu multe cunoștințe  științifice și teologice, invitându-l și la alte evenimente. Apoi a urat tuturor LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI în corabia lui Hristos!

Să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului că ne-am născut într-un popor cu atâtea daruri și virtuți, să mulțumim pentru binecuvântările care au fost lansate asupra poporului nostru deși au fost multe încercări prin care a trecut neamul românesc. Dar să nu uităm că luntrița neamului românesc este condusă de Maica Domnului, ocrotitoarea României.

—————————-

Liliana DEREVICI

Cluj-Napoca

1 Decembrie 2019

Alexandru NEMOIANU: Unde este Artur Silvestri?

L-am cunoscut pe Artur Silvestri în spațiul electronic și acolo ne-am împrietenit și colaborat. Niciodată nu ne-am întâlniți față către față. Relația a fost tainică și dincolo de înțelegerea obișnuită. A fost o întâlnire de suflet și care ține de un alt tărâm. De fapt în ultima vreme încep să cred că nici nu este bine să vorbesc mult despre natura acestei relații, este o taină.

Artur Silvestri a fost cel care a aflat în cărțile și articolele mele publicate până ce l-am cunoscu o valoare și o importantă pe care eu nu le-am dat-o niciodată și nici nu le-o dau. În ele Artur Silvestri a văzut prețuire pentru tradiție, loc, omul locului și statornicie, pentru Neamul Romanesc și Ortodoxie. Am schimbat mii de mesaje și prin ele și în ele s-a consumat relația de suflet de care vorbeam. Tot atunci am câștigat pe prietenul meu veșnic pe care nimeni și nimic nu mi-l poate lua.

Corespondența dintre Artur Silvestri și mine s-a desfășurat în vremea în care el a pus în ființă mișcarea culturală Artur Silvestri. O mișcare care însemna zeci de reviste electronice, promovarea colaboratorilor prin prezentări în spațiul virtual și publicarea de volume. Cărți pe care Artur Silvestri le-a publicat pe cheltuiala proprie cu o generozitate fără egal. Acele cărți Artur Silvestri le tehnoredacta și alcătuia singur, sau cu angajați de el plătiți și apoi le distribuia la biblioteci din țară și din lume. În tot acest timp am colaborat strâns cu Artur Silvestri și am ajutat mișcarea culturală cu tot ce am putut. Acest lucru el l-a știut bine! Aceasta a fost o mișcare culturală mântuitoare. Eu cred că în mai multe feluri această mișcare culturală a salvat cultura românească din cădere liberă. Viitorul va dovedi cât de mult a făcut Artur Silvestri pentru „România tainică”. O „Românie tainică” încăpățânată și care dăinuie și continuă prin jertfa unor oameni care, sunt convins,sunt scriși în Cartea Vietii.

« Miscarea » Artur Silvestri a fost o acțiune gigantică. Ea a cuprins domenii esențiale cum sunt: istoria, literatura, folclorul, tradițiile și mai ales înțelegerea « fenomenului românesc ». Acest efort gigantic a fost dus în cea mai mare măsură de Artur Silvestri și prin colaboratorii și prietenii lui direcți. Realizările au fost foarte multe, de la numărul mare de reviste și publicații în spațiul electronic la tipărirea a nenumărate cărți, de la acordarea de premii la dăruirea de cărți. Dar cred că meritul esențial al acestei mișcări a fost înțelegerea exactă a « fenomenului românesc » și conceptualizarea acestei înțelegeri prin superba formulare, »România tainica ».

Aceasta « Românie tainică » înseamnă rostirea răspicată a adevărului că istoria, cultura, esența « fenomenului românesc » nu sunt rodul unor « împrumuturi » și al unor reluări de modele existențiale din afară. Sunt rezultatul unui proces unic și autentic. Un model existențial care nu este neaparat mai bun decât alte modele existențiale, dar este la fel de bun. Iar profunda autenticitate și certitudinea mișcării a fost dată de faptul că Artur Silvestri a contopit « mișcarea » în duhul și trupul care este chezășia existenței,Ortodoxia.

Acest concept,al « României tainice », înseamnă reafirmarea unui adevăr esențial: că înfrângerea unui Neam și trecerea lui în irelevantă nu sunt datorate pierderilor militare, pierderii unor bătălii, ele sunt urmarea abdicării de la dreptul la existența autentică și unică, abdicării de la modelul existențial arhetipal al Neamului și preluarea modelului existențial al cuceritorului. În această înțelegere « mișcarea » Artur Silvestri poate fi asemuită în mai multe feluri cu soarta lui Nicolae Densușianu și a monumentalei sale lucrări, »Dacia Preistorica ».

Căci în acea lucrare, mai întâi, a fost exprimat adevărul pomenit mai înainte, că irelevanța unui Popor nu este datorată înfrângerilor militare ci este datorată abdicării de la modelul existențial propriu. În același fel în care, la timpul său, Nicolae Densușianu a fost demonizat, a fost și Artur Silvestri. Iar această lucrare s-a făcut prin același tip Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Unde este Artur Silvestri?”

Camelia CRISTEA: La mulți ani România! (poeme)

Țara mea

 

Țara mea, plai de poveste
Rai ai fost, unde mai este?
Aveai cerul sfânt pe frunte,
Și doar tâmplele cărunte.

 

Glasuri de copii voioase,
Răsunau în mii de case.
Grâul bun, brodea câmpia
Și știam că-i România!

 

Focul viu ardea în vatră
Și viața era curată,
Mâinile trudeau mereu
Fără teamă că e greu!

 

Omul simplu știa rostul,
Liniștii și adăpostul,
Rugăciunea umplea zarea
Să treacă și supărarea.

 

Fără facebook și whatsapp,
Omul nu era sărac,
Avea timp de-ai lui copii
Și de rugă-n Liturghii.

 

Zorile croiau cărări
Fără pic de remușcări,
Zilele asudau de muncă
Și mutau din loc și-o stâncă!

 

Nopțile umpleau cu stele
Toate câmpurile grele,
Carul mare trecea cerul
Dezlegand ușor misterul!

 

Într-un muc de lumânare
Rugăciune era floare,
Somnul cobora pe gene
Și în vise moșul Ene!

 

Țara mea, plai de poveste,
Rai ai fost, unde mai este?
Omul trece îngândurat,
Tot mai singur și sărac.

 

S-a desprins de tot ce-i sfânt
Nu mai crede în Cuvânt!
Trăiește de azi pe mâine,
Fără trupul Tău de pâine!

–––––––––––––

Țara mea îți scriu o rugă,
Domnul Sfânt să te audă
Când îți plânge inima,
Să îți toarne mir pe ea!

 

Domni destoinici să se nască
Țara noastră să mai crească,
În virtuți și-n fapte bune
Toți românii să se adune!

 

Cei plecați prin țări străine
Să audă doar de bine,
Dorul casei să doinească,
Exodul să îl oprescă!

 

Brazi cu frunțile spre cer
Să m-ajute să mai sper
Că-ntr-o zi în țara mea
Frații toți, uniți vor sta!

 

 

Dragi români

 

Dragi români plecați prin lume
Vă trimit doar gânduri bune,
Nu uitați, aici e-acasă!
Viață-i grea, dar și frumoasă.

––––––––––-

Munții falnici urcă-n cer
Să dezlege a lui mister,
Apele învolburate,
Spală lumea de păcate!

 

Dunărea își poartă dorul,
Pescărușii înaltă zborul,
Mâini trudite, dospec pâine
Să mai credem și în mine!

 

Focu-n vatră este viu
Știu că nu este târziu
Să urcăm pe drum de piatră,
Pe o cale ce e dreaptă!

 

Mamele mai ard prin case
Sunt smerite și frumoase,
Poartă -n inimi doruri grele…
Se frâng nopțile prin ele.

 

Spicele de grâu în soare
Nu au parcă asemănare,
Câmpuri îmbrăcate-n maci
Spun că suntem noi săraci?

 

Marea Neagră e albastră
Doar aici, în țara noastră,
În Bucegi se înalt-o cruce
Cel pierdut, pe aici să- apuce!

 

Clopotele-n Litughie,
Trezesc Sfânta Românie,
Iar genunchii cei plecați
Poartă ruga către frați!

 

În biserici arde ruga,
Cel smerit e totuși sluga
Din icoane curge mir
Se înaltă cel umil.

–––––––––

Dragi români plecați prin lume
Va trimit doar gânduri bune,
Azi la ceas aniversar,
Pentru noi, nu e hotar!

 

 

Aici e România

 

Veniţi acasă! Aici e… România!
Albastrul cerului e mai senin,
În codrii se aude ciocârlia
Şi-n vârf de munte izvoare susurând.

 

Iar când viorile încep să cânte,
Baladele în corzi de inimi se topesc
Şi plânge neamul românesc,
În doinele ce încă mai jelesc!

 

Coloana este totuşi infinită
Şi stă Brâncuşi alăturea de ea,
La masa tăcerilor ascultă
Vorbele ce-s spuse în nopţi fără de stea.

 

Şi-n stihuri au pulsat emoţii,
Din leagăn, până la mormânt,
La ţărm de mare însuşi Eminescu
Ascultă valu-n şoapte suspinând.

 

E-atâta dor aici, iubire, dar şi jale,
Pământul sfânt să îl păstrăm,
Credinţa sfeşnic de nădejde să ne fie
Români uniţi în jurul gliei să ne adunăm !

—————————–

Camelia CRISTEA

1 Decembrie 2019

(foto sursa internet)

Continue reading „Camelia CRISTEA: La mulți ani România! (poeme)”