Metoda datării astronomice a unui text din cultura populară orală este respinsă de cei ce susțin că folclorul nu ar fi capabil să rețină amintiri istorice mai vechi de un secol sau două. Diferite metode de datare duc la rezultate divergente. Datarea este necesară pentru a înțelege cât mai bine un text sau un fenomen, însă și mai important este sensul sau mesajul fenomenului analizat. Iar aici, părerile pot fi și mai divergente. Părerile cititorilor sunt mai importante pentru mine decât ar putea fi propriile mele păreri pentru cititori și de aceea relatez aici doar ce au consemnat Bogdan Petriceicu Hasdeu[1] și Nicolae Densușianu[2] în anchetele de folclor făcute de ei pe la sfârșitul secolului al XIX-lea în legătură cu sărbătoarea solstițiului de vară, adică despre Sânziene și Drăgaică.
Prin unele părți se spune că Sânzienele sunt zeițe ale florilor de câmp și trăiesc în poienele cu flori, iar în alte părți se spune că ar fi zeițele florilor de pădure și ar trăi în codrii neumblați. Așadar, când oamenii au devenit agricultori, vechile zeități ale vegetației de pădure au căpătat și atribute agrare. Ca zeități ale pădurii, Sânzienele corespund vremurilor ante-agrare, când oamenii locuiau în păduri, erau culegători de fructe și vânători. Numele Sânzienelor provine prin contragere fonetică din Sancta Diana, zeița vânătoarei. Biserica a avut înțelepciunea să nu elimine multimilenara sărbătoare a solstițiului de vară și a Sânzienelor, ci a pus-o sub patronajul Sfântului Ioan, pentru a se păstra sub oblăduirea crucii, simbol solar din cea mai adâncă preistorie. Astfel, o divinitate feminină autohtonă de prim rang a fost înlocuită cu o divinitate masculină de pe alte meleaguri și de rang secundar. Înlocuirea unei culturi autohtone străvechi cu o cultură mai nouă și străină nu este o politică nouă. S-a practicat și pe vremea Imperiului Roman. E veche piesa și s-a mai jucat cu alți actori. După cum bine a zis Eminescu, adică Biblia multora dintre noi: „Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui. Joace unul şi pe patru, Totuşi tu ghici-vei chipu-i… Toate-s vechi şi nouă toate… Vreme trece, vreme vine.”[3]
Sânzienele, ca și oamenii, joacă împodobite de flori. Unii bătrâni spuneau că ele ar fi chiar ființe vii, rareori vizibile și că de unde pleacă ele vine vântul. Alții credeau că sunt ființe cerești, ce pot fi căutate prin constelații. Întotdeauna sunt favorabile, aduc cele mai mari binefaceri și feresc oamenii de nenorociri. Au puterea de a face ca buruienile și alte plante să fie de leac, tămăduitoare. Dau roadă semințelor, apără semănăturile de mană, de coropișnițe și de viermi. Apără recoltele de grindină. Îi apără pe oameni de rău, de certuri, de bătăi, de boli, de dambla, de nebunie, de trăsnete, de moarte și de orice. Păzesc lucrurile din casă de molii și de alte insecte. Feresc de foc, de piatră, de furtuni, de înec, adică de dezlănțuirea celor patru elemente alcătuitoare ale universului în concepțiile antice: focul, pământul, aerul și apa.
Sânzienele sunt divinități de prim rang în panteonul mitologiei strămoșilor noștri în paleolitic, pe vremea matriarhatului. Ele însumează toate însușirile idealului feminin din satul țăranilor arhaici și ar putea avea o valoare universală: sunt frumoase, luminate, curate, harnice, bogate și fecioare. Li s-a consacrat ca sărbătoare ziua cea mai lungă din an, ziua solstițiului de vară. Atunci se începeau secerișul și alte munci la câmp. Era o zi tămăduitoare, în care aveau loc minuni. Era o zi fermecată. Înainte de ivirea zorilor, unele femei se spălau pe tot corpul, apoi, până nu se trezea satul, se duceau în pielea goală la câmp să culeagă buruieni de leac. Altele se târau prin rouă sau se scăldau în izvoare cu „apă neîncepută”, pentru ușurarea de toată durerea și neputința, ca să fie ferite de boli peste an sau doar ca să se facă și mai frumoase.
Floarea de Sânziene este galbenă ca soarele și era bună pentru orice boli. Se mai adunau și alte flori sau buruieni în acea zi mare, pentru fierturi sau de afumat bolnavii. Femeile și îndeosebi fetele se încingeau cu flori de Sânziene sau cu cicoare, ca să nu aibă dureri de șale peste an, mai ales la secerat, sau ca să păstreze mijlocelul subțire. Se mai făceau și cununi de flori, care se aruncau pe casă. Dacă rămâneau pe acoperiș, fata se mărita în acel an. Se ungea cânepa dimineața pe nespălate, cu unt, ca să aibă fuior moale ca mătasea, la tors. Femeile scoteau din casă toate hainele, le puneau pe garduri ca să joace soarele pe ele, le scuturau și puneau sulfină printre ele. Se împărțeau mere dulci, pere, zarzăre, castraveți verzi, ca din anticul corn al abundenței și chiar busuioc verde, bun de farmece și descântece de dragoste. Se făceau bâlciuri mari. În noaptea cea mai scurtă, se rostogoleau de pe dealuri roți cu paie aprinse, simbolizând mersul soarelui. Un reper al calendarului agrar este cucul, care „cântă până la Sânziene, apoi răgușește pentru că a mâncat cireșe. Sau pentru că a auzit coasa.” Se mai spunea că în zorii acelei zile joacă soarele când răsare, iar la amiază se odihnește. De aici încolo toate florile dau îndărăt și răsare Găinușa (constelația Pleiadelor). Crângul cerului se întoarce spre iarnă.
Vânătorii din epoca pietrei au observat de milenii că lupii se prăsesc în noaptea cea mai scurtă din an și, practicând magia imitativă, au adoptat totemul lupului, ceea ce a făcut posibilă trecerea la patriarhat. În patriarhat a putut apărea credința unora că Sânzienele sunt niște fete robite de zmei, ținute în palate fermecate, dintr-o apă mare, într-o pădure unde nu a călcat picior de om. Această credință poate fi nucleul basmelor cu Ileana-Cosânzeana răpită de un zmeu și cu Făt-Frumos ce luptă cu zmeul pentru a o elibera. Structura acestor basme se regăsește și în Iliada lui Homer, cu răpirea frumoasei Elena de către troieni. Iliada are aceeași schemă a acțiunii ca și basmele cu răpirea și eliberarea Ileanei-Cosânzeana. Adevăratele motive ale războiului troian puteau fi mai degrabă economice și politice, de dominare a căilor maritime și comerciale, iar Homer a invocat un motiv mitologic și schema din mult mai vechile basme, ce desigur că circulau pe vremea lui și au fost păstrate în cultura populară orală a românilor.
Continue reading „Victor RAVINI: Metoda datării astronomice”
HIPERBOLA POETULUI PAN 
Plouă … Noiembrie se desparte cu lacrimi de noi … Poate şi-ar fi dorit să ne vadă astăzi ciocnind un pahar de şampanie împreună. Este duminică, iar ceea ce face imposibilă întâlnirea noastră este acel amalgam nedefinit de lipsă de timp, distanţă şi punerea în prim plan a altor priorităţi dictate de viaţă.
Se cunoaște, din experiența umană, că fiecare colectivitate umană, influențată și de politic, cultivă anumite valori, adică prețuiește cu deosebire anumite idei, moduri de acțiune și lucruri. Valorile cultivate social sunt impuse fiecărui ziarist. În ansamblu, mentalitatea colectivă se impune celei individuale. În acest context intră și jurnaliștii ca parte integrantă a colectivității.
Poemele din volumul Elegiile marine de Maria Vaida (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2019) creează un tot unitar, o poveste despre femeie și destinu-i nedrept, acela de a aștepta.
Întrucât tradiția tăierii porcului reprezintă un ritual secular barbar, practicat de români pentru consum propriu, ca dovadă a totalitarismului domestic și incongruent ideii de emancipare europeană, această practică se va modifica, adaptându-se normelor Uniunii Europene. Astfel, se cumpără porcul de pe piața europeană autohtonă (târgul de porci), se aduce la domiciliu, unde se cazează într-o cocină amenajată din fonduri nerambursabile cu tot confortul, inclusiv cu termopane și muzică simfonică la difuzoare. I se dă animalului numele de alint Ghiță (pe plăcuța de înregistrare se va trece neapărat și transcrierea fonetică). Se supune unui regim dietetic cu nutrețuri obținute din organisme modificate genetic, suplimentându-se cu varză de Bruxelles și alte lături. În ziua sacrificării, i se dă să bea întâi o cola light sau orice altă băutură energizantă, cu paiul (eventual, unul din paiele plimbate în ajun). Din solidaritate cu victima, sacrificatorul va da pe gât o băutură cu denumire de origine controlată și vor face împreună un selfie, spre amintire. După ce i se citesc drepturile dobitocului (în speță, ale gospodarului), fie i se cântă un cântec de leagăn multicultural (eventual imnul Uniunii Europene sau recviemul de Mozart), fie se supune unei ședințe de psihoterapie, ca să nu se simtă traumatizat. Apoi se fugărește pe o bandă specială de alergare, pentru frăgezire și pentru încălzirea musculaturii. Se somează regulamentar cu trei focuri de armă, după care se asomează prin împușcare cu „glonț captiv” sau cu electroșocuri de către un medic veterinar specializat la cursuri de perfecționare profesională prin proiecte europene.
VIBRÂND
Abia ajuns din expediția efectuată în America de Sud, aveam să constat că nu era singurul vis, și că altele mi se întrezăresc. Chiar pe timpul când scriam Notele de Călătorie referitoare la „aventura”, din care nu de mult timp mă-ntorsesem, mi-a-ncolțit ideea că trebuie să duc la-ndeplinire „Proiectul Asiatic” care, parcă-mi stătea-n gât! Și ideile curgeau strună în favoarea înfăptuirii… În fiecare zi derulam cunoștințele și informațiile încețoșate datorită trecerii vremii, acumulate în timp sau de pe băncile din școli. Apoi am început studiul căutând prin librării sau biblioteci cărți, însemnări, almanahe și poze, ori lecturând cu pasiune Însemnări de Călătorie de pe net. Și-am găsit multe materiale pe care le-am savurat și „pritocit” câteva luni…bune.