Titina Nica ŢENE: Tablou de iarnă (poezii)

Pe aproape e Crăciunul

 

Parcă-i primăvară, Doamne,

iar pe-aproape e Crăciunul,

caut anii tinereţii

şi nu mai găsesc niciunul.

 

Umedă îmi e privirea,

mângâi  creanga de copac

mi-o imaginez în floare

înghit  lacrima şi tac.

 

Şi e, totuşi, iarnă, Doamne,

într-un decembrie rebel

ce nu vrea să intre-n schema

iernii acesteia, de fel.

 

Câte ierni şi câte toamne

au trecut, nici nu mai ştiu,

doar atâta simt eu, Doamne,

că mi s-a făcut târziu.

 

 

Ninge zgârcit…

 

Ninge zgârcit pe străzi,

Privesc  prin geam ca prin zăbrele,

Am atâta nevoie de alb,

Ca sufletul meu să se spele…

 

Slobozește, Doamne, fulgii de nea,

Să nu mai pice așa zgârcit,

Am atâta nevoie de alb,

Pentru sufletul meu rătăcit…

 

 

Ninsoarea

 

Ninge cu fulgi, mari, zglobii

iar fulgii se joacă  de-aprinselea-n  aer,

ghirlande de zăpadă  cu scăpărări  liliachii,

aleargă de-a  prinselea-n  aer…

 

Şi  albul  pur, se aşterne  peste tot,

acoperind, din  plin,  pământul,

acuma,  să fiu tristă  nu mai  pot,

cu  puritatea  lor  au alungat  urâtul…

 

Fulgii  alene  zboară, unii cad

şi   asta,  de cu  seară  până-n zori,

împodobind  crenguţele  de  brad,

aşa  cum  facem  noi de sărbători!

——————————

Titina Nica ŢENE

Cluj-Napoca

Lasă un răspuns