Ion Irimescu este o sinteză pentru arta plastică românească. Singur a dat ceea ce a dat mai valoros o pleiadă de artişti începând cu Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Gheorghe Anghel, Ion Jalea, până la inegalabilul Constantin Brâncuşi, care decurând s-a sărbătorit împlinirea a 135 de ani de la naşterea sa. Ion Irimescu s-a născut pe 27 februarie 1903, în satul Preuțești la câţiva kilometri de Fălticeni. Mama sa, a fost descendentă din familia Cozaban care l-a înzestrat cu acestă sensibilitate pentru artă, pentru frumos, iar tatăl său, i-a dat tenacitate şi vigoare, statornicie şi ambiţie. În perioada 1910-1924, a urmat la Fălticeni clasele primare, gimnaziale şi liceul. În liceu, l-a avut coleg pe Grigore Vasiliu-Birlic.
În anul 1924 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, unde beneficiază de toate cunoștințele și îndrumările lui Dimitrie Paciurea. După 1929, când termină şcoala, funcţionează ca profesor de desen în Fălticeni.
În anul 1930, pleacă la Paris, pentru a studia. Parisul îi oferă şansa de a se desăvârşi în arta sa. A expus cu regularitate în toate Saloanele de Primăvară şi Toamnă, organizate la Paris, fiind remarcat și apreciat de Societatea Artiștilor Plastici Francezi. În anul 1932, i se acordă Mențiunea de Onoare pentru talentul său.
Face călătorii de studii în Belgia, Olanda și Anglia. În 1933 revine în ţară unde funcţionează ca profesor de desen până în anul 1940. În toată această perioadă, participă la expoziţiile unde este invitat.
Între 1941-1943 este trimis pe front, ajungând până la Cotul-Donului. În acest timp soţia sa trimite lucrări pentru expoziţii, astfel primeşte marele premiu al Academiei Române: ”Constantin Hamangiu” şi Meritul Cultural. În anul 1953, realizează busturile monumentale ale lui Octav Băncilă şi al dirijorului Antonin Ciolan.
Din anul 1955 când se desfiinţează Academia de Artă din Iaşi, primeşte catedră la Institutul Ion Andreescu din Cluj.
După multe participări la alte expoziţii, în anul 1964 i se conferă titlul de Artist al Poporului şi este numit Şef de catedră la Institutul Nicolae Grigorescu din Bucureşti.
În 1967 realizează statuia lui Constantin Brâncuși din Parcul Herăstrău.
După 1969 este prezent la toate expoziţiile din ţară şi străinătate unde este invitat.
Continue reading „Constanța Abalașei-Donosă: Ion Irimescu – Patriarhul artelor”
„Cum, sus, în pisc, ne-nlănţuie sărutul/ 
Valeria moștenea frumusețea și înclinațiile artistice – în speță, muzicale și poetice – ale mamei sale. Veronica, mama, își ducea greu frustrările în privința ratărilor personale, căci vocea ei, unanim apreciată la probele ocazionale, atrase atenția unui reprezentant al Operei italiene, care îi propusese un contract pentru o perioada nedeterminată, urmând să colinde cu trupele celebrei Operei Occidentul și Orientul, pentru deplina sa formare și recunoaștere. Mamă-sa a decis însă că alternativa cea mai bună era măritișul precoce cu reputatul profesor, rectorul Universității ieșene, și sedentarizarea în urbea lor adoptivă. Veronica insistă așadar să compenseze regretele legate de propriile aspirații, nu fără a gusta și ea din bucuriile acestor așteptări, prin împlinirile Valeriei. La 20 martie 1886, Veronica îi scria lui Titu Maiorescu, cerând sprijin pentru studiile de canto în străinătate ale Valeriei. Îl ruga să intervină la regina Elisabeta, sperând în solicitudinea acesteia, căci regina era recunoscută pentru mecenat. Veronica și fiica au fost chemate la București, spre a profita, pentru Valeria, de venirea în țară a celebrei cântărețe de operă Elena Theodorini.
De ce nu ne „lipsește” viața pe care n-am apucat s-o trăim…? Timpul pe care n-am apucat sa-l cuprindem, cu tot cu lucrurile care erau de făcut…? De ce nu ne lipsește „restul” vieții noastre?
Această pandemie reală și periculoasă de Covid 19 a devenit și un instrument geopolitic pe harta ciocnirilor dintre marile puteri pentru dominarea economică, politică, ideologică și militară a lumii. Măsurile extreme, poate exagerate, luate la indicația OMS de către statele lumii pentru o pandemie reală, dar nu extrem de letală, par parcă prelucrate și decupate de specialiștii dezinformării de la partidul comunist chinez. În istorie, marilor puteri fac proiecții de dominație globală cu ani înainte să se întâmple evenimentele. De exemplu, încă din 1939, înainte ca Germania și URSS să bată palma prin pactul Ribbentrop-Molotov, tânăra putere în ascensiune SUA a pregătit un plan intitulat Marea Arie, care pe baza lui, prin înfrângerea prin război a Germaniei și Japoniei și înlocuirea Imperiului colonial britanic cu hegemonia economică, puterea de la Washington și-a extins influența peste o parte a globului pământesc. În 1945, SUA era cea mai puternică națiune a lumii. Doctrina Marshall a fost o metodă economică a SUA pentru a controla ideologic și moral Europa occidentală și a ține la respect puterea în ascensiune a comunismului impus de URSS. Cunoaștem sau am trăit personal căderea regimurilor comuniste din Europa de est și prăbușirea URSS, iar SUA și-a impus hegemonia economică, ideologică și militară prin NATO în toată Europa, apoi în țările Orientului Mijlociu și chiar în lumea arabă. America a devenit actorul principal pe scena globală. Și-a impus interesele folosind democrația sau pumnul, ca o adevărată putere imperială și a asigurat o oarecare stabilitate geopolitică mondială, ce a adus prosperitate. Conform teoriei lui Marwam Muasher, un gânditor al organizațiilor de think tank, SUA a știut să ofere democrației de acasă iluzia că situația este sub control în țările pe care le coordona, deși numeroase dintre acestea erau departe de a fi democrații, ba chiar dictaturi militare atroce. Pentru SUA, important a fost mereu imaginea internă în fața opiniei publice autohtone să creadă că puterea duce mai departe idealul democratic al părinților fondatori, chiar dacă situația din teren era alta: vezi Vietnam, Chile, Irak, Panama, Nicaragua, Afganistan etc. În ultimii ani, totuși, SUA se confruntă cu o mare problemă de geopolitică. RP China, care din 1978, a adoptat economia de piață la inițiativa bătrânului bolșevic Deng Xiaoping în cadrul sistemului politic al hegemoniei partidului unic comunist, a devenit treptat a doua forță economică, militară și ideologică din lume. China a acaparat piața mondială de produse cu amănuntul, prin spionaj a furat tot ce a putut din tehnologiile lumii și a devenit atelierul lumii, folosind mână de lucru ieftină. Gradual China comunistă și-a impus interesele în Africa, Europa și America de sud. SUA a intrat în conflict cu China în Marea Chinei de sud, unde comuniștii construiesc insule artificale. China are cel mai opresiv sistem politic, cu lagăre de concentrare, care i-ar face invidioși pe Lenin, Stalin sau Pol Pot. Populații întregi, cum ar fi uigurii,musulmanii sunt ținute în lagăre de reeducare pentru a li se șterge memoria identitară. China dărâmă biserici, iar cultural se închină lui Mao, care are poze în toate localitățile, este considerat sfânt pentru comuniștii chinezi. China e țara care s-a desființat transcendentul, poporul trăind doar în imanent, pe politica ”digitală” a creditelor sociale. Brigăzile roșii din 1966 au învins în China, unde cetățenii reeducați solicită să le instaleze regimul camere video în case ca să arate că nu au nimic de ascuns guvernului. China comunistă a devenit o distopie și a depășit tirania din romanul ”1984” al lui Orwell, ajungând în minunata ”lume nouă” a lui Huxley. China nu ar fi reușit dacă nu ar fi avut complici pe plan mondial. Astfel se explică că, din noiembrie 2019, China a reușit să țină la secret pandemia de Covid 19. Dacă s-ar fi știut adevărul la timp, astăzi lumea nu se închidea datorită secretomaniei comuniste de la Beijing. Principalul complice al regimului comunist chinez este șeful OMS. China a ascuns originea virusului și puterea de răspândire sau contagiune. Oamenii care au încercat să spună adevărul au fost fie arestați, fie au dispărut, iar postările lor din mediul online au fost șterse.În acest context, revin în prim plan anumite lucruri din trecutul actualului director OMS.El este primul director din istoria OMS care nu este medic, dar și singurul care are un trecut politic.John Martin scrie în “Infracțiunile lui Tedros Adhanom” că șeful OMS a fost membru în conducerea Frontului de Eliberare Tigray, un partid etiopian comunist, cu tendințe violente, partid ce a fost catalogat drept organizație terorista de către SUA în anii ’90.Noi suferim azi izolarea, carantina și moartea și datorită secretomaniei Chinei comuniste.
,,Ceea ce la caracterizat mai întâi ca personalitate a fost inteligența sa covârșitoare, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreo dată nu-i mai scăpa….încât lumea în care trăia el, după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusivă, lumea ideilor generale, ce și le însușise și le avea pururea la îndemână”. ( T. Maiorescu).