Despre modul surprinzător al acestui război, au fost umplute, rând pe rând ,paginile cotidianelor. Istorici, strategi militari, reporteri au așternut pe nemiloasa hârtie, pe care se pot scrie impresii, articole de pe front, analize a unor persoane competente și din păcate numeroase amintiri despre cei care au căzut. Eroi!? Scriitorii prozatori, istorici au cercetat documente, au dat ascultare înregistrărilor membrilor de guvern, militarilor de toate gradele, camarazilor și familiilor îndoliate. Doamne!! Cât material autentic s-a putut aduna, lectura ! Câte interviuri s-au putut înregistra! Toate materialele cercetate- expuse mai sus au format de-a lungul –aproape a 50 de ani subiecte a unor volume de proză, poezie, texte muzicale …și interviuri cu familiile celor căzuți atât pe frontul sirian cât și egiptean. Este o vorbă românească –din bătrâni ,,Să nu dezgropăm morții,, Adevărat! Dar avem datoria să amintim tinerelor generații, să le punem în față ,,adevărul,,! Trebuie, avem datoria patriotică de a da pe față ,,adevărul crunt,, iar conducătorii actuali ai țării și nu mai puțin NOI cetățenii să fim pregătiții –pentru a nu fii surprinși!!!
Gara centrală a autobuzelor din oraș devenise neîncăpătoare. Încă de la primele ore ale unei dimineți călduroase tineri și chiar unii cărora firele de păr alb-gri le întregeau podoaba capului, se îndreptau, avînd privirile încețoșate spre acest loc. Autobuze fie ale Eget-ului,fie militare înconjurau străzile din apropiere. Fiecare avea scris cu litere mari –groase un număr-o cifră. Viitorii luptători –încă mai purtau haine civile, dar pe spate le atârna rucsacul neîncăpător al echipamentului. Femei tinere, îmbrăcate în rochi de sărbătoare își țineau pasul, ca să fie cât mai aproape de soți, frate sau chiar părinte –recrutat –printr-un ordin scurt -. Unii dintre acești bărbați luptaseră –nu demult în Războiul pentru cucerirea Ierusalimului. Poate mai păstrau, ca semn de amintire, undeva prin buzunarele uniformelor, acel ordin, sau vreo notiță de amintire. Acum însă recrutarea făcută ad-hoc i-au găsit nepregătiți. În privirile, pe fețele nebărbierite, pe frunțile pline de sudoare se puteau distinge nuanțele inoportunității,semnele de mirare, grija față de necunoscut! O parte din autobuze s-au îndreptat spre curțile cunoscute ale Unității de care aparțineau, alte cauciucuri sub care șuruia ,,glasul vitezeii,, amestecat cu praful care acoperea ferestrele, luau ,,drumul necunoscutului,, podișul Golanului sau șoselele care duceau spre CANAl. În Gara Centrală, după ore de vîlvă, lacrimi vărsate pe podiumul central și din preajma autobuzelor se mai auzeau discuții aprinse, îmbrățișări și țipete: RĂZBOI!…Iar un nou RĂZBOI! Și vocile disperate, amestecate cu lacrimi, sughițuri, privirile întunecate …amorțelile unora, spaima din glasul copiilor se amestecau într-o continuu șușuială, neagră, amară! . Arie-vecinul de la etajul doi, care nu de mult se întoarse de la o concentrare de câteva săptămâni, de-abia ne povestise cîte ceva din , peripețiile,,sale într-o noapte cînd făcea de gardă …departe de unitate. EL , telefonul și vîjîitul vîntului care-l cuprindea .În zări …nici o rază de lumină! Doar zorile dimineții i-au indicat locul,,se afla între o cabană și întinsul mării! Înainte de a fi eliberat ,a primit ordin de a se prezenta la,,unitate,, Primise –cu emoție ,,gradul de ofițer,,. Era spre apusul unei zile călduroase de toamnă. Sinagoga din vîrful dealului era luminată. Enoriașii au sosit rînd pe rînd. Cantorul Șmeri –cu vocea care străbătea pereții clădirii, impresionă pe cei care stăteau smeriți, învăluiți în Talit, urmărind fiecare propoziție, cuvînt. Arie, a avut grijă ca noi –olimii hadșimi să avem locuri lîngă el. Seara își lăsa amprenta tulbure de toamnă peste cei care după ceremonie se îndreptau spre ,,masa festivă tradițională ,,erev Iom-Kipur,,. Încă din preajma sărbătorii familia lui Arie ne-a invitat. A fost o seară de neuitat!!!Știrile transmise la ,,Jurnal,, ni s-au părut ,,nereale,,.Și totuși –un zgomot care părea a fii de dincolo …din vecinătate m-a îndemnat să deschid fereastra.Cam pe la mijlocul nopții …luminele apartamentului Arie , zgomotul copiilor și vocile din vecini, ne-au pus pe gînduri, ba chiar n-am dormit. În zori am pornit spre centru…porțile –ici-colo deschise razele luminilor, ca niște făclii, străbăteau străzile. Foșnet!..Vocii pline de lacrimi …un amestec de oameni, cetățeni cu priviri tulbure, îngrijorate, tineri cu pașii repezi străbăteau în grabă străzile. Unii aveau umerii înfășurați cu Talit-se pregăteau de pronunțarea rugăciunilor a zilei sfiinte,,IOM KIPUR,,.O singură direcție: Stația centrală a autobuzelor. Proaspătul ofițer ARIE pornise cu mașina proprie spre unitatea sa. 6.Octombrie 1972 Israel la Arme! Din aproape fiecare familie careva plecase ,,la Ordin,, spre unitatea sa. Spre orele amiezei Stația autobuzelor rămase doar cu aerul greu al sudorilor, lacrimilor și îngrijorării!
———————–
Dr. Paul Leibovici
Rehovat, Israel
23 septembrie 2020