Miercuri, 19 octombrie a.c., orele 14, va avea loc la Biblioteca Municipală din Drăgășani, (orașul natal al scriitorului Al. Florin Țene), județul Vâlcea, lansarea cărții GLORIA LIMBII ROMÂNE de Al Florin Țene, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la legiferarea de către Parlamentul României  a sărbătoririi Zilei Naționale a Limbii Române, la care a contribuit și domnia sa.

Cu această ocazie, președintele național al Ligii Scriitorilor va depune o coraonă de flori la statuia scriitorului Gib I.Mihăescu și va dona bibliotecii potretul său pictat în ulei de artista plastică Victoria Fătu Nalati, după care cei prezenți vor vizita expoziția cu cele 93 cărți ale lui Al.Florin Țene.

Despre carte și activitatea laborioasă a scriitorului Al.Florin Țene vor vorbi Zenovia Zamfir, Marian Bărăscu și Cristina Prunel Bărbulescu.

În cadrul acestei manifestări se va lansa revista Ligii Scriitorilor AGORA LITERARĂ nr 44/2022.

Născut pe meleaguri vâlcene, în oraşul Drăgăşani, la 13 iunie 1942, scriitorul Al Florin Țene a iubit și iubește locurile natale, locuri sfinte pentru fiecare dintre noi. Este președintele Ligii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru corespondent al Academiei Americană Română (A.R.A ), din anul 2011, membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada. Opera sa este vastă și cuprinde o gamă variată de scrieri de la articole, reportaje, piese de teatru, poezie, roman la cărți monografice. A debutat  cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în clasa XI-a,  editorial în 1974 cu volumul de versuri „Ochi deschis”, editura Litera, Bucureşti. În 1979 îi apare al doilea volum de versuri „Fuga Statuilor”, editura Litera, Bucureşti.  Are zeci de cărți publicate dar și poezii, articole, critică literară şi eseuri în revistele: Luceafărul, Gazeta Literară, România Literară, Argeş, Secera şi ciocanul, Orizont, Scrisul Bănăţean, Iaşul Literar, Convorbiri Literare, Confluenţe, Cronica, Ramuri, Mozaic, Agora Literară, Cetatea Culturală, Ardealul Literar, Curierul Primăriei Cluj, Flagrant, Poştaşul , Orient Latin, Heliopolis, Rusidava Culturală, Poezia, Oglinda literară, Esteu, Columna, Citadela, Aurora, Al cincelea anotimp, Pietrele Doamnei, Climate Literare, Viaţa de pretudindeni, Radix (Belgia), România VIP (Dallas, Texas), Iosif Vulcan (Australia), Confluenţe româneşti, SUA. ş.a.

Autorul va vorbi despre istoria orașului desfășurată în romanul OGLINDA DE APĂ și despre romanele sale în care a descris viața scriitorilor, martiri ai închisorilor comuniste. În acest context, Al.Florin Țene va dona Bibliotecii municipiului Drăgășani 100 de cărți din opera sa.

În încheiere Al.Florin Țene va acorda autografe.

Zenovia Zamfir

Mulți profesori de limba română, ce au predat în regimul de tristă amintire, se vaită pe la “colțurile” limbii române că limba noastră o să dispară pentru că intră în fondul de cuvinte englezismele. Uitând că a fost o perioadă istorică când în limba noastră au intrat cuvintele franceze, care astăzi sunt asimilate în fondul principal de cuvinte, precum: telefon, televizor etc.

                 Fixarea neologismelor de origine franceză în limba română a fost un proces îndelungat. Prin traduceri au pătruns, la început, cuvinte copiate după modelul francez, care au dispărut ulterior (amurez, ivoriu, musiu, uvraj); acestea au fost ridiculizate de M. Kogălniceanu, C. Faca, V. Alecsandri, C. Negruzzi, I. L. Caragiale. Unele franțuzisme de acest fel s-au păstrat până astăzi, fără a fi foarte frecvente în limbă (a ambeta, angoasă). Cele mai multe cuvinte franceze s-au impus însă, pentru că denumeau noțiuni noi sau au adus deosebiri de nuanțe de sens (acces, cabinet, emotiv).

            Adaptarea fonetică s-a produs în mai multe etape, care au fost analizate, în diverse lucrări, de Al. Graur. La început, când cuvintele franceze au fost luate, prin neogreacă sau prin rusă, aveau o formă ce reproducea pronunțarea lor în limbile respective intermediare, care le transcriau în propriul lor alfabet. De aceea, în română se scria și se pronunța, într-o vreme, milioner, ofansa, semplu.

            În cazul împrumuturilor directe, au apărut dificultăți de adaptare din cauza finalei unor cuvinte franceze, care nu se încadra în categoriile morfologice românești, precum și pentru că unele sunete erau greu de pronunțat. S-a apelat, uneori, la formele italienești sau latine, care erau mai apropiate de română: corespondentul fr. illisible este rom. iligibil.

            Ulterior, cuvintele franceze au fost împrumutate pe cale livrescă, adaptate după forma lor scrisă și pronunțate fie conform regulilor românei (sentiment), fie ca în franceză (bleu, ecru); multe au fost incluse în familii ale unor cuvinte înrudite etimologic (fr. soutenir devine rom. (a) susține după (a) ține, fr. science devine rom. știință după (a) ști). Influența franceză este cea mai puternică influență în lexicul limbii române, ea a dus, în cea mai mare măsură, la schimbarea configurației lexicale a limbii noastre. În vocabularul reprezentativ al limbii române, tratează cuvintele împrumutate, cuvintele de origine franceză ocupă rangul patru, după elementele moștenite din latină, creațiile lexicale românești și cuvintele din slavă, care se situează pe primele trei locuri.

            Limba latină a fost la început un dialect vorbit în zona Italiei de astăzi. Denumirea de “latină” vine mai exact din numele tribului italic Latini, care comunicau prin intermediul acestui dialect. Toata aceasta poveste începe în jurul secolului 10 î.Hr. Poporul care a inițiat limba latină se afla în zona Peninsula Italiei, lângă râul Tiber. Analizând etnogeneza acestei limbi ( precum și datele istorice ), putem observa că limba latină are origini indo-europene.

            O serie de limbi indo-europene cu istorie, dar care au dispărut treptat sunt: limba celtică, limba elenă, precum și alte limbi romanice. O dovadă ce arată că limba latină are origini indo-europene poate fi considerat faptul că… Vocalele lungi și scurte ale sunetelor a, e, i, o, u erau pronuntate și transmise extrem de des, în cuvintele din vocabularul latin. Sunt 193 de cuvinte, cu o pondere de 7,47%. Procentul crește considerabil prin adăugarea celor 378 de cuvinte cu etimologie multiplă, una dintre surse fiind și franceza; ponderea acestei clase ajunge la 22,12%, ocupând locul trei în structura vocabularului reprezentativ.

            Și totuși, limba latină a avut de-a lungul timpului o serie numeroasă de modificări. Toate aceste modificări au făcut ca limba latină să primească șapte evoluții istorice: latina veche ( de la origini până în anul 75 i.Hr.), latina clasică (din anul 75 i.Hr. până în anul 200 d.Hr.), latina vulgară (din anul 200 până în anul 900), latina medievală (din anul 900 până în anul 1300), latina renascentistă (din anul 1300 până la sfârșitul anului 1500 ), latina nouă (din anul 1500 până în 1900), latina contemporană (din anul 1900 până în prezent).

            Toate aceste praguri istorice au făcut ca limba latină să evolueze destul de mult de-a lungul timpului.

            John Wordsworth afirma că sunt diferențe frapante între latina veche și latina nouă… Aceste diferențe pot fi identificate numai de un vorbitor de limba latină. Pentru a întelege mai bine… Aceste diferențe nu provoacă bariere lingvistice precum stadiile altor limbi straine ( vă sugeram să citiți istoria limbii spaniole ).

            Spre exemplu, Cele Doisprezece Tabele este o alta inscripție din vremea limbii Latinei Vechi… Sunt inteligibile chiar și pentru cei ce cunosc astăzi limba latină. Tot atunci a fost scris și mai poate fi găsită și astăzi în muzeu, Primul Tratat dintre Roma și Cartagina. De asemenea, istoricii confirmă faptul că acest tratat a fost scris cu 28 de ani, înainte ca Xerxes I să atace statele grecești.

            Se spune că foarte multe dintre scrierile latinei vechi dateaza din secolul VI î. Hr. De asemenea, după cum ne arată izvoarele istorice, înainte de alfabetul latin a fost alfabetul etrusc. Mai jos puteți vedea un exemplar din alfabetul etrusc. Cu toate acestea, limba latină veche nu a avut la început o convenție clasică de scriere. Aceste convenții au variat de fiecare dată în funcție de timp și de loc. Dar… treptat, a început să predomine, de-a lungul timpului, o convenție clasică, ce a avut startul în anul 75 î. Hr., prin trecerea de la Latina Veche… Și, a ținut până la sfârșitul anului 200 d. Hr. Ea acopera dialectele vernaculare ( care sunt proprii unei țări ), în toate zonele din Imperiul Roman. Trecerea de la Latina Veche la Latina Clasică s-a realizat treptat.

            Această formă a limbii latine a fost considerată “The Proper Latin”. De foarte multe ori cuvântul latină se identifica cu “latina clasică”. Spre exemplu, manualele moderne din ziua de astazi predau latina clasică, cea din secolul II.

            Cicero și contemporanii săi au folosit în scrierile lor versiunile limbii latine clasice. Tot latina clasică a primit și denumirea de “latinas”, care însemna “latina mai bună”. Latina “clasică” a primit acest termen, datorită faptului ca majoritatea operelor din limba latină au fost scrise prin acest limbaj.

            Cuvântul clasic este o transliterare a cuvântului grecesc κλῆσις ( clesis ), care înseamna mai degrabă chemare. Cum am spus și mai sus, această formă a limbii latine a fost vobită din anul 75 i. Hr. până în anul 200 d. Hr… Și era vorbită în zone precum: Spania, Portugalia, Franța, Marea Britanie, Italia ( cum era și normal ), zona balcană, Asia Mica etc.

            A urmat imediat după, trecerea de la latina clasică.. Dar, înainte de a intra în istoria acestui dialect, haideți să vedem câteva specificații ale acestei limbi. Latina vulgară sau “sermo vulgaris”, mai poartă denumirea și de latină comună.

            Aceasta a fost activă până la sfarșitul secolului VIII și este diferită de latina clasică ( standard).Comparând cu latina clasică, putem vedea că latina vulgară este mai puțin standardizată. Cu toate acestea, izvoarele istorice ne arată că majoritatea scrierilor din prima perioada a Evului Mediu. Au fost realizate folosind limba latina clasica. Cu toate acestea, au existat cateva exceptii: Satiricul lui Gaius Petroneius.

            Latina vulgară varia foarte mult în funcție de fiecare regiune în parte. Această limbă s-a împărțit pe mai multe dialecte. Mai mult de atât, latina vulgară nu a rămas la fel de-a lungul timpului… Ea modificandu-se de la un secol la altul. Cu toate acestea, in timpul secolului VI, cele mai vorbite dialecte devenise din ce în ce mai similare și puteau fi ințelese de către vorbitori diferiți.

            Tot începând din secolul VI, limba latină a încetat să mai fie folosită la nivelul Curții. Aceasta fiind înlocuită de limba greacă.

            Limba latină medievală a fost separată de latina clasică la jumătatea secolului IX. A urmat începând din anul 900, trecerea limbii latine la o altă formă: latina medievală. Acest prag al limbii latine a circulat până la sfârșitului anului 1300 și a fost reprezentativă pentru intregul Evu Mediu.        Aceasta a servit ca limbă primară scrisă pentru majoritatea țărilor occidentale.

            Latina medievală a funcționat în acea perioadă ca mijloc pentru schimbul de învățătură. De asemeni, tot latina medievală a fost folosită ca limbaj liturgic pentru Biserică, dar ca și limbă de studiu pentru: știința, literatură, drept și administrație. Latina medievală a reprezentat în prima postură în continuarea limbii latine clasice, dar… A primit totodata, îmbunătățiri și concepte noi.

            Atât Cicero, cât și ceilalți umaniști ai perioadei au numit latina dinainte perioadei lor… Latina “gotică” și au considerat că doar latina din perioada antică poate fi considerată “latina reală”.

            Umaniștii au insistat ca toate scrierile ce vor fi concepute în limba latină, să se folosească de limbajul latin clasic. In ceea  ce privește scrisul, mai exact, tot în acea perioadă a trebuit să se facă o distincție în utilizarea literelor c și t. Spre exemplu: eciam și etiam. Reformele umaniștilor au ajuns să îmbunătățească pana și scrierea de mână. Un alt umanist, Erasmus a propus înlocuirea pronunțărilor tradiționale cu pronunțiile latine clasice.

            Limba latina a început să se metamorfozeze din nou la începutul anului 1500. Aceasta s-a transformat în ceea ce numim astăzi latina modernă sau neo-latina. Dacă până în anul 1500, limba latină a cunoscut o evoluție imensă la nivelul literaturii… Din anul 1500, a trebuit ca aceasta să își extindă paleta de cuvinte.

            Odată cu evoluția societății, au apărut foarte multe domenii și descoperiri, care nu aveau identificare în cuvinte. Tehnica modernă și taxonomia botanică și zoologia nu aveau identificare în exprimare.Datorită acestui scop, limba latină avea să încorporeze o nouă serie de termeni. Reforma protestantă care a înlaturat folosirea limbii latine din manuscrisele bisericest a dat mai departe startul într-o evoluție a limbii latine pentru celelalte domenii. Astfel, între anii 1500 și 1700, limba latină a servit ca limbă esențială pentru publicarea scrierilor științifice. Una dintre cele mai cunoscute scrieri din acea perioadă este Principia Mathematica a lui Newton.

            Limba latină devenise limba de bază pentru învățământul elementar. Era populară pentru a întreține relațiile externe, fiind limbă internațională pentru corespondețta diplomatică ( cum este engleza astazi ).

            Din anii 1720, limba latină era folosită la nivel conversațional de o foarte mare parte din populația Europei.

            Latina contemporană a avut startul la sfârșitul secolului XIX și se menține până în prezent. Chiar dacă nivelul de prezență s-a diminuat extrem de mult. Limba latină poate fi regăsită astazi în domenii destul de importante: medicină, farmacie, astronomie, fizică, etc. Cea mai pură formă de regăsire a limbii latine o reprezintă clasificarea organismelor vii.

            Dupa cum putem vedea limba latina se afla printre noi chiar și în prezent. Chiar mai mult, baza vocabularului limbii românești este limba latină.

            Deşi influenţa limbii latine poate fi observată în multe limbi moderne, aceasta nu mai este o limbă vorbită în mod obişnuit.

            Când Biserica Catolică a reuşit să capete influenţă în Roma antică, latina a devenit limba oficială a Imperiului Roman. Latina era o limbă care se utiliza la nivel internaţional. Acum, latina este considerată o limbă moartă, ceea ce înseamnă că este încă vorbită, dar nu mai există vorbitori nativi (sanscrita este o altă limbă moartă)

            Latina nu a murit. De fapt, aceasta s-a transformat în franceză, spaniolă, portugheză, italiană sau română. Aceste limbi sunt cunoscute cu denumirea de limbi romanice. În toate cele cinci limbi se regăseşte gramatica, timpurile şi termeni specifici care îşi au originile în limba latină. Latina clasică este dificilă, fiecare cuvânt fiind modificat de timp, caz, voce, aspect, persoană, număr, gen şi mod.

            Latina vulgară reprezintă variantă simplificată a limbii latine clasice care a supravieţuit pentru puţin timp, modificându-se în diferite limbi locale. La sfârşitul secolului VI, locuitorii din diferite zone ale imperiului nu se mai puteau înţelege între ei.

            Și totuși limba latină nu mai este o limbă vie. Ea s-a risipit în câteva limbi europene și sud americane.

Bibliografie:

1. Mioara Avram, Anglicismele în limba română actuală, Bucureşti, 1997.

2. Georgeta Ciobanu, Anglicisme în limba română, Timişoara, 1996.

3. Nicolae Corlăteanu, Încadrarea lingvistică în realităţile europene, Chişinău, 2001.

4. Albina Dumbrăveanu, Ion Dumbrăveanu, Considerente privind expansiunea şi utilizarea unor anglicisme în limba română // „Limba Română”, nr. 1, Chişinău, 1999.

5. Valeria Guţu Romalo, Aspecte ale evoluţiei limbii române, Bucureşti, Humanitas Educaţional, 2005, 260 p.

6. Ştefania Isaac, Dezvoltarea competenţelor comunicative vs. Anglicismele recente în limba română. Monografie,Chişinău, 2004.

7. Sextil Puşcariu, Limba română. I. Privire generală, Bucureşti, 1976.

8. Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Vocabularul limbii romane actuale: dinamică, influenţă, creativitate, Editura All, Bucuresti, 2007, 160 de pagini, p. 83-111.

9. http://www.pruteanu.ro/6atitudini/2007.09.27-limba.htm

Dicţionare

1. DOOM₂ – Dicţionarul Ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. Ediţia II-a, Bucureşti, 2005.

2. Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, 1998.

3.MDN – Marele Dicţionar de neologisme, Florian Marcu, Bucureşti, 2002.

4. Dicţionar englez-român, român-englez, Andrei Bantoş, Bucureşti, 2005.

5.  DCR₂ – Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, ediţia a doua, Bucureşti, 1997.

Autor: Al. Florin Țene

 Sub acest generic s-a desfășurat  ședința cenaclului literar “Al.Florin Țene “ din cadrul Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale pentru Persoane Vârstnice nr.2, de pe strada Decebal nr.21 din Cluj-Napoca, care și-a reluat activitatea, în data de 7 septembrie 2022, la orele 11, după o perioadă de peste doi ani de pauză datorită perioadei de pandemie.

            Ședința cenaclului a debutat prin anunțul făcut de domnul președinte al cenaclului, AL. FLORIN ŢENE,  președintele național al Ligii Scriitorilor, care la propunerea mai multor scriitori din municipiul și din țară, și în urma aprobării doamnei director de la Centrul de Vârstnici nr. 2, Ligia Bocșe, a decis schimbarea numelui acestui cenaclu în “CENACLUL AL. FLORIN ŢENE”.

            A urmat un moment de reculegere pentru colegii care au trecut în veșnicie, după care prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU a punctat acest moment prin recitarea unor versuri de o deosebită sensibilitate.

             Doamna director LIGIA BOCŞE a urat bun venit și multă inspirație, creativitate și fericire tuturor membrilor cenaclului anunțând prima săptămână din octombrie ca fiind sărbătorirea Zilelor Clujului, în care Centrul de Vârstnici nr. 2 va celebra Săptămâna Porților Deschise, ziua de 3 octombrie fiind zi dedicată creațiilor literare în care la ora 11 se va desfășura întâlnirea cenaclului nostru.

            În continuare, domnul IULIAN PATCA, președintele Filialei Cluj-Napoca a Ligii Scriitorilor Români, a lansat revista ,,Agora literară”, pe luna septembrie, oferind fiecărui participant câte un exemplar alături de o carte de versuri a domniei sale, recent editată: „Să vii și mâine”, un volum de poeme de dragoste editat de Editura Mega.

            Celor prezenți li s-a oferit șansa de a-și citi din scrierile lor. Astfel, doamna STELIANA DAN a citit cu multă emoție un fragment de proză scurtă în care a descris o trăire personală, în cadrul unei  excursii pe care a făcut-o cu mulți ani în urmă, la Mănăstirea Râmeț. Domnia sa a fost încurajată de doamna prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU să își scrie amintirile, fiind apreciată pentru scrierea sa. Domnul prof. OVIDIU JUCAN a continuat prin a recita două poezii scrise de dânsul, una de actualitate și alta închinată Maicii Domnului, mâine fiind praznicul Nașterii Maicii Domnului. Iar doamna învățătoare TITINA NICA ŢENE a ales să citească din poeziile sale „Micuța doctoriță”, poezie dedicată copiilor, gen literar care o reprezintă.

            Polivalentul scriitor AL. FLORIN ŢENE, președintele cenaclului nostru, și-a prezentat o parte din cele peste 10 cărți scrise în această perioadă de peste doi ani de pauză a activității cenaclului. A vorbit și a povestit, pe scurt, subiectele cărților pe care le-a publicat: „Nu plângeți că mă duc de lângă voi, viața Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu”, „Întoarcerea din cruciadă, viață poetului Radu Gyr, între realitate și poveste”, „Oglinda de apă”, „În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul, viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste”, recitând poezia „Mama” scrisă de Vasile Militară,  care de fapt i s-a atribuit lui George Coșbuc. Alte scrieri pe care le-a menționat domnia sa  au fost „Ce greu a fost în noaptea asta, viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste”, recitând cu multă emoție poezia „Blândul Păstor”, poezie transcrisă pe muzică, „Personalități din Drăgășani, borne de hotar ale culturii române”, o antologie scrisă de Liliana Moldovan din Târgu Mureș,  volumul I despre opera și personalitatea scriitorului Al. Florin Țene și o „Antologie de ecouri literare, autori români contemporani”, apărută la editura Globart Universum Montreal Canada, în 2022, și „Genesis, momente scriitoricești – interviuri” scoasă la aceeași editură din Canada unde apar poezii scrise de Al. Florin Țene și Titina Nica Țene, inclusiv un interviu cu scriitorul Al.Florin Țene.  Profesoara Lucia Elena Locusteanu a informat pe cei prezenți că  AL. FLORIN ŢENE a fost propus de un grup de români din SUA pentru premiul Nobel pentru întreaga sa activitate literară.

            Memoria calendarului a fost prezentată de doamna prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU care a evidențiat scriitorii născuți în luna septembrie. Fiind peste 30 de scriitori, domnia sa s-a oprit la cei mai importanți dintre ei: George Bacovia, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filimon, George Coșbuc, dar amintind și de Dan Bota, Augustin Buzura, Șerban Cioculescu, Adrian Marino, Edgar Papu și Simion Pop. Cu talentul dânsei de a recita din memorie,  a  redat cele mai semnificative momente din viața și opera acestora, inclusiv  versuri de o sensibilitate deosebită.

            În final au avut loc discuții pe baza subiectelor abordate la care au participat  AL. FLORIN ŢENE,  înv. TITINA NICA ŢENE, doamna director a Centrului de Vârstnici nr. 2, LIGIA BOCŞE,  prof. OVIDIU JUCAN,  STELIANA DAN și  ANA SĂLĂJAN.

            Următoare întâlnire va avea loc luni, 3 octombrie, cu ocazia Porților deschise ale Centrului de Vârstnici nr. 2.

Mulțumim tuturor pentru participare!

                                                                                                Liliana Derevici

            Îmi pare rău că trebuie să încep acest articol despre omagerea unui mare scriitor român, puțin necunoscut la noi, datorită omisiunii acestuia și a altora din diaspora românească din Istoriile Literaturii Române scrise de doi “corifei” literari, promovând, așa cum scriam în cartea mea “Aventurile ideilor printre metafore”, scriitorii care au slujit regimul criminal comunist și au scris în spiritul realismul socialist. Acestea fiind un pericol pentru viitoarele generații de la noi.

            Marele scriitor și jurnalist Constantin Virgil Gheorghiu s-a născut la 15 septembrie 1916, la Valea Albă, comuna Războieni, județul  Neamț, și a fost un diplomat român din perioada interbelică.  În familia acestuia era o tradiție ca partea bărbătească să devină preoți. Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni.

            Între anii 1928 și 1936 a studiat la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău. După ce a terminat liceul, a renunțat la cariera militară și s-a mutat în București unde a urmat cursurile Facultatăți de Litere și Filosofie a Universității din București, luând licența cu note mari.

            Datorită scrierilor sale publicate în presa vremii, în anul 1943, a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat 1944, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franța, ne întorcându-se în țară din cauză că tancurile imperiului rus ocupaseră România. În țara de adopție  a publicat circa 40 de volume.

            În exil fiind, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel că în 1963 a fost hirotonit preot la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din Paris. Primește rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.

            De-alungul vieții, pe lângă slujirea la altar, Constantin Virgil Gheorghiu a publicat articole în presa franceză și cărți traduse în foarte multe limbi.

            Iată o listă cronologică a cărților publicate de Constantin Virgil Gheorghiu: Taraful de noapte roman (Editura Fortuna,), Viața de toate zilele a poetului (La vie de tous le jours du poète), poezie, Editura Cartea Românească, 1937; Caligrafie pe zăpadă (Calligraphie sur neige), poezie, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1940; Armand Călinescu (Armand Călinesco), Editura Socec, București, 1940; Ard malurile Nistrului: mare reportaj de război din teritoriile desrobite (Le rives du Dniestr sont en flammes), cu o scrisoare de Tudor Arghezi, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1940 — reportaje de pe front din timpul războiului de eliberare a Basarabiei și Bucovinei, folosite mai târziu de Marin Preda, ca sursă documentară, în romanul „Delirul”; Cu submarinul la asediul Sevastopolului (Avec le sus-marin à l’assault de Sébastopol), Editura Națională, București, 1942; Am luptat în Crimeea (Je combattu en Crimée), reportaj de război cu un portret de Lucia Demetriade Bălăcescu, , Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942, Ceasul de rugăciune (L’Heure de la prière), poezie, cu un portret de R. Rybickza, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942; Ultima oră (La dernière heure), Editura Națională, București, 1943;Rumänische Märchen (Povești românești/Contes Roumains), Eibandentwurf von Eugen Dörr, Ähren Verlag, Heidelberg, 1948;La vingt-cinquième heure (Ora a douăzeci și cincea/Ora 25), traduit du roumain par Monique Saint-Côme, avec un préface de Gabriel Marcel, Plon, „Feux Croisés”, Paris, 1949, Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer (1965, Paris și 2003, Sibiu), Perahim – Rendez-vous à l’infini, La Vingt-cinquième heure (în română Ora 25 / A douăzeci și cincea oră), roman (ecranizat în 1967, rolul principal este jucat de Anthony Quinn, De la vingt-cinquième heure à l’heure éternelle (De la al 25-lea ceas, la momentul eternității), La Seconde Chance (1952), Editura Plon, Paris, tradus din română de Livia Lamoure, Les Sacrifiés du Danube (1957), La Maison de Petrodava (1961), Les Immortels d’Agapia (1964), Dieu Paris (1964),L’oeil américain („Ochiul American”) (1972) roman de acțiune, suspans, politică-ficțiune gândire geo-politică. Editura Plon. Memorii (1990), tradus în limba română de Sanda Mihăescu-Cârsteanu. În Memorii, Constantin Virgil Gheorghiu prezintă un aspect inedit, de exemplu se referă la pogromul împotriva evreilor bucureșteni în timpul revoltei legionare: Omul care călătorea singur (Ed. Sophia, 2010)^[8] – după romanul Ora 25, care îl consacra definitiv în lumea liberă, descoperirea unei opere apărute în timpul războiului, favorabilă redobândirii Basarabiei, îi va aduce autorului o serie de atacuri violente în presa occidentală, care îl acuza, neîntemeiat, de antisemitism. Își va explica atitudinea într‑un nou roman – Omul care călătorea singur. Les Inconnus de Heidelberg, Plon, 1977, Necunoscuții din Heidelberg, traducere în limba română: Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2015, Viața lui Mahomed, traducere în limba română de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2016, 500 de pagini, ISBN 978-973-136-524-4, Sfântul Ambrozie al Milanului, traducere în limba română de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2013, 301 pagini, ISBN 978-973-136-375-2.

            A publicat un poem dedicat mitului tatălui și, după o vreme, a fost acuzat că ar fi plagiat un poem al lui Virgil Carianopol. Numai că el publicase poemul cu câteva luni înaintea lui Virgil Carianopol. Totuși, nu a fost posibil să-și dovedeasca nevinovăția, pentru că Virgil Carianopol era legionar și presa legionară nu admitea că un membru al Legiunii ar putea să facă un act necinstit.

            A decedat la Paris, la vârsta de 76 ani, în data de 22 iunie 1992.

                                                                                                            Al. Florin Țene