Vasilica GRIGORAȘ: OMUL ȘI CARTEA, FIINȚE DEOPOTRIVĂ

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ

ca să aline suferinţele neamului omenesc.” (Bernardin de Saint-Pierre)

Omul este asemenea unei cărţi. Fiecare dintre noi avem o cale de parcurs pe acest pământ, timp în care scriem, desenăm, colorăm o carte în mai multe volume, numită viaţă. În fiecare volum al acestui jurnal se întind în timp şi spaţiu mai multe capitole, fiecare purtând un titlu, sub cupola căruia se află „texte”: fapte, trăiri, reuşite, eşecuri… Toate sunt doar fraze și paragrafe din care ne construim „romanul” vieţii. Da, pentru că: „viaţa fiecărui om este un roman”. Dar pentru a scrie romanul, elementele enumerate mai sus sunt aşezate cu migală sau la repezeală, în mod inspirat ori nu, prin semne şi sunete unite în cuvinte. CUVÂNTUL este celula de bază a CĂRŢII, şi dă ordine vieţii OMULUI. Cuvântul este harul Domnului, care ni s-a descoperit pentru a-l pune în „pagină”. Conştientizând câţi talanţi avem din buna-voire a Domnului, îi investim în a spune/scrie/împlini gânduri, gesturi, nu doar pentru noi, ci şi pentru a dărui.

Omul cât trăieşte învaţă. Învăţăm de la oameni, din cărţi şi de la Dumnezeu. În cei şapte (acum şase) ani de-acasă învăţăm multe lucruri de la bunici, părinţi şi fraţi, apoi din manualele şcolare şi din cărţile citite, de la dascălii din şcoală; aceştia prin ştiinţa lor de carte, prin darul pedagogic, prin manifestarea unor abordări psihologice potrivite ne îndrumă spre un domeniu sau altul, urmând calea care ni se potriveşte. Aşadar, ne pregătim pentru viaţă şi cu ajutorul cărţilor. Ştiinţa de carte nu exclude învăţarea din modul de a fi al oamenilor care ne ies în cale la un moment dat. Aceste căi se întrepătrund, se completează, cu o singură condiţie: noi să deschidem cartea, să ne stimulăm pofta pentru lectură şi să ne deschidem unii către alţii. Această deschidere este condiţia „sine qua non” pentru ca învăţăturile să curgă firesc, duios, melodios, dar riguros, în funcţie de ramura cunoaşterii umane sau forma exprimării artistice.Trebuie să menţionăm şi faptul că viaţa nu este doar lină şi mereu ascendentă, poate fi şi tumultoasă, cu piedici de tot felul, care impun un anumit ritm mişcărilor noastre, mers la pas, agale, la galop ori la trap, alergând şi sărind peste obstacole, dar şi mers târâş, în genunchi. În atare situaţii este nevoie acută de carte. Probabil din acest motiv, vechii egipteni au scris pe frontispiciul Bibliotecii din Teba (Egipt): „Cartea – leac pentru suflet.” Tot în această idee, Tudor Vianu spune: „Cartea e un tonic – miracol şi eternitate. O naţie care nu citeşte rămâne în stare de inferioritate, fără forţă şi fără impuls de creaţie, fără sensibilitate, …, fără pasiunea pentru gând şi frumuseţea de sus.” iar Nicolae Manolescu mărturiseşte: „Resimt fiecare zi fără o carte ca o zi pierdută.”

Pentru a ne construi edificiul numit viaţă în deplină cunoştinţă de cauză şi libertate absolută este nevoie să ne cunoaştem pe noi înşine, iar pentru explorarea de sine trebuie să îndrăznim să deschidem „coperţile propriei fiinţei” şi să ne citim „filă cu filă”, atât cu mintea, dar mai ales cu inima. Este nevoie de sinceritate şi atenţie sporită în aprecierile pe care le facem despre noi. Să ne punem întrebări şi să dăm răspunsuri obiective, clare. Aprecierile să fie în funcţie de anumite valori umane, morale, spirituale… Acolo unde întâlnim abateri, „defecţiuni”, să încercăm să le corectăm.

Pentru ca semenii noştri să ne cunoască din ce în ce mai bine şi cu adevărat aşa cum suntem, trebuie să le permitem să deschidă cartea care ne alcătuieşte. Asta nu înseamnă lipsirea ori renunţarea la o anumită intimitate. La rândul nostru, pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi să încercăm să citim în cartea vieţii lor, respectându-le personalitatea şi discreţia. Atitudinea, comportamentul şi cuvintele ne dau informaţiile necesare descoperirii afinităţilor şi deosebirilor dintre noi. Dacă o carte poate fi citită şi printre rânduri, omul poate fi descoperit şi prin gesturi, mimică şi chiar prin tăcere. „Şi tăcerea este un răspuns”, spunem uneori. Astfel, putem fi în cunoştinţă de cauză atunci când stabilim anumite relaţii şi stilul de comunicare.

Oamenii de lângă noi ne ţin companie în anumite momente, ne oferă sfaturi atunci când avem nevoie, ne ajută să ne regăsim când rătăcim, dar pot să ne îndrume să-l descoperim pe Dumnezeul din noi. Aceleaşi lucruri şi multe altele le putem învăţa din cărţi. Îndeletnicirea, preocuparea de a citi nu este numai pasiune, ci şi o artă, iar „Arta de a citi este arta de-a gândi, plus încă ceva… Asta înseamnă a cugeta împreună cu altcineva, a înţelege gândirea altuia şi a intui gândirea pe care el ne-o sugerează, conformă sau contrară lui.” (Emile Fagueti) Dintr-o carte putem învăţa cum să facem anumite lucruri, cum să procedăm în anumite situaţii, ce cale să alegem la o răscruce de drumuri, dar putem învăţa şi cum să nu acţionăm într-un anumit context. În biblioteca unei mănăstiri ortodoxe am văzut „Coranul”. Întrebându-l pe părintele stareţ dacă această carte rămâne în fondul de publicaţii, răspunsul a fost: „da, din orice carte se poate învăţa ceva, depinde cu ce minte citeşti, cu ce suflet înţelegi”. Acelaşi gând îl întâlnim şi la Confucius: „Nu poţi deschide o carte şi să nu înveţi ceva”. Din orice scriere, oricât de mică ar fi, putem afla lucruri neştiute, care să ne fie de folos, să ne hrănim din ele, să le digerăm, să le creştem şi să le dăm mai departe copiilor şi nepoţilor.

Aşa cum naşterea omului presupune un travaliu, scrierea unei cărţi înseamnă cunoaştere, har, efort, perseverenţă… Asemenea copiilor năzbâtioşi şi ideile pentru a scrie o carte umblă uneori brambura, cine ştie pe unde atunci când le cauţi. Ei, uşuratice şi ele, cine ştie pe unde îşi fac veacul. Alteori, din senin te loveşte în moalele capului o inspiraţie bogată, care te face să transpiri din toate mădularele şi te aşezi la masa de scris. Năvală de subiecte, o oaste triumfală de idei şi încetul cu încetul dai naştere unei „fiinţe” cu trup, minte şi suflet, numită CARTE. Aceasta este cea mai fidelă copie a existenţei omului pe acest pământ. Cu lumini şi umbre. Cu urcuşuri şi coborâşuri. Cu bucurii şi dureri. „Cărţile sunt pentru omenire ceea ce memoria este pentru individ“, ne spune John Lubbock.

O carte apare doar în lumină, niciodată în întuneric, un om cunoaşte, rodeşte şi dăruieşte doar în lumină, niciodată în obscuritate. Să lăsăm lumina să ne sporească mintea şi să ne încălzească sufletul, să ne călăuzească drumul spre cunoaşterea adevărului. Cartea este un prieten de nădejde, iar Tudor Arghezi ne spune că: „În restrişte, singură cartea nu te-a părăsit şi a rămas să te mângâie.” Prietenia cu oamenii şi cărţile este o binecuvântare. Să iubim atât oamenii cât şi cărţile „prin fapte bune, gânduri bune şi alegerea conştientă a cuvintelor, a sentimentelor şi a acţiunilor pozitive, zilnic, fiecare dintre noi poate contribui la mărirea bunătăţii din lume.” (Shari Arison)

Scriitorul este un olar destoinic şi desăvârşit. El frământă lutul cuvântului. În ulciorul scriiturii sale găsim apa vie în care se oglindeşte cerul minţii şi marea inimii, înălţimea şi adâncul; aici înoată corăbiile umane create după chipul şi asemănarea Domnului. Găsindu-l pe Dumnezeu, ne-adâncim în cuvânt şi ne înălţăm spre lumină.

Putem spune că scriitorul este un artizan iscusit şi complet; toarce firul literelor în cuvinte potrivite locului şi timpului, nevedeşte şi ţese cuvântul în maniera sa personală, distinctă într-un text potrivit trebuinţelor sale şi semenilor. Scriitorul este un croitor atent şi cu imaginaţie. Măsoară, taie şi coase cuvintele pe măsura modelului pe care şi-l doreşte. Abilitatea cu care execută toate aceste operaţii dă trăinicie creaţiei sale, fie el poem, poveste, roman… Într-o scriere sunt molecule de om, părticele din viaţa acestuia, iar în fiinţa omului sunt semănate seminţe din harul creaţiei.

Naşterea unui copil este o bucurie. Apariţia unei cărţi este o împlinire. Cărţile sunt copiii legitimi ai scriitorilor. Nu toţi copiii sunt frumoşi, deştepţi şi buni, însă îi iubim necondiţionat aşa cum sunt. Nu toate cărţile sunt capodopere, dar trebuie să le iubim pentru că în ele găsim nutrienţii necesari unei creşteri sănătoase şi armonioase.

23 Aprilie – Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor și Ziua Bibliotecarului.LA MULȚI ANI scriitorilor, editorilor, bibliotecarilor…, tuturor celor care fac posibilă apariția cărților și parcurgerea drumului acestora până la cititor. Sincere mulțumiri tuturor, sănătate, putere de muncă și dragoste sporită pentru CARTE! Doar astfel cartea nu va dispărea, ci va fi vie cât va trăi omul pe acest pământ. Doamne ajută!

Vasilica Grigoraș

Al. Florin ŢENE: Au înflorit nucii de Sfântul Gheorghe

Aleargă primăvara desculţă prin sat

Şi stele au căzut în nucii grădinii

Dimineaţa nu s-au mai stins, n-au mai plecat

Au rămas ochiuri de izvoare la rădăcina luminii.

În apele lor închegate, tremurând în cupe de muguri

Se zămislea rodul de sevă, răcoare…

Luminau crengile ca nişte ruguri

Şi raze picurau, uimite de soare.

O, stelele pe punţile nucilor au căzut

Cu hlamidele lor muiate în lumină

Şi nu s-au pierdut,

Au rămas inimi pe vechea tulpină.

Păsările odihnindu-şi zborul înalţă un tril

Pe crengile nucilor la concert au venit şi cucii

E sfârşitul nopţilor zgribulite de april…

…Era noaptea Sfântului Gheorghe și înfloriseră nucii.

Al. Florin Țene

Ionuț ȚENE: Iisus Hristos propovăduia în limba siriacă. Revoluție religioasă și socială mântuitoare

Zilele trecute am citit cu nesaț o excepțională carte scrisă de Ignatius Aphram I Barsoum, patriarhul ortodox al Antiohiei, între anii 1933 – 1957. Cartea se numește ”Mărgăritare risipite. O istorie a științelor siriace” și a apărut cu sprijinul consiliului local Cluj-Napoca. Lucrarea e fascinantă pentru că îți deschide ochii privind istoria acestei vechi limbi siriace, cunoscută ca și aramaica, pe care o vorbea și Domnul Nostru Iisus Hristos. Majoritatea românilor au aflat din filmul ”Patimile lui Htristos” că Mântuitorul vorbea aramaică, de altfel Mel Gibson a regizat filmul cu actorii vorbind această limbă străveche care se răspândea de mii de ani din Egipt până în China. E interesat să afli din cartea lui Ignatius Aphram I Barsoum că Iisus Hristos vorbea aramaică, adică limba siriacă, atât în familia sa din Nazaret sau Galileia, dar și cu Apostolii. Întreaga propovăduire a Evangheliilor s-a făcut în limba siracă de către Mântuitor în Iudeea. În epoca lui Iisus poporul evreu – și celelealte popoare din arealul geografic – vorbea aramaica, limba ebraică era vorbită doar de preoți și cei legați de cultul religios, de farisei și cărturari și cei apropiați lor. În general de ce bogați. Poporul majoritar sărac vorbea siriaca. E interesant că Iisus ca theandrie divino-umană era din familia regelui David și vorbea sau propovăduia în limba aramaică. Locul de baștină al aramaicii a fost Mesopotamia, în ebraică Aram Naharayim, adică „Aram dintre fluvii”. Triburile de aramei numite caldei au locuit fie la sud de Babilon, în jurul orașului Ur, fie in Mesopotamia Superioară între râul Chebar (Khabur) și marea cotitură a Eufratului care are zona Haran în centru. Deoarece Avram, Isac și Iacov erau originari din Aram Naharayim și poate și din cauza legăturilor lor cu orașul Haran, Moise spune că Iacov a fost „arameu” (Deuteronom 26:5).

De acolo din Mesopotamia de nord aramaica s-a răspândit către sud, pe teritoriul întregii Sirii de azi. De altel profețiile lui Daniel, Evanghelia după Matei sau o parte din Facere au fost scrise în siriacă. Un verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt scrise în aramaică și nu în vechea ebraică, de asemenea Gemara- o mare parte din Talmud sau Tora orală, o mare parte din cărțile Cabalei, un număr de rugăciuni și imnuri liturgice din religia iudaică. Aramaica se înrudește cu ebraica așa cum spaniola se aseamănă cu portugheza. Chiar primele oficieri ale Liturghiei s-a făcut în siriacă, precum și prima episcopie creștină de Antiohia folosea aramaica. Ignatius Aphram I Barsoum face o incursiune în istoria acestei limbi în care s-a propovăduit religia creștină în Orientul Mijlociu, făcând mai apoi o punte culturală dintre civilizația arabă și cea greco-latină înspre Occidentul pre-medieval. La urma urmei să nu uităm că Saul a devenit Pavel ”pe drumul Damascului”. În zilele de azi când creștinii din Siria și Orientul Mijlociu sunt uciși și persecutați, pentru că oficiază liturghia în limba pe care o vorbea Iisus Hristos realizezi de fapt sensul anti-creștin de o ferocitate neomenească a militanților islamiști. Prin izgonirea creștinilor din Siria se alungă de fapt și siriaca, limba vorbită de Hristos. Ma’lula este singura localitate din Siria în care se vorbește aramaica, limba se mai folosește în alte biserici și mănăstiri în oficierea cultului liturgic creștin din zonă.

Mel Gibson, în filmul regizat de el „Patimile lui Hristos”, care a supărat Hollywood-ul, a intuit genial cezura dintre poporul de apostoli și ucenici, care vorbeau siriaca, și cărturari, preoți, funcționari și farisei ce vorbeau ebraica. Nu întâmplător în filmul său Mel Gibson și-a pus actorii care au interpretat pe Iisus, apostoli, ucenici și popor să vorbească limba siriacă. Iisus a propovădut în limba siriacă-aramaică pentru o populație vorbitoare de această limbă, care avea un areal geografic mai larg de locuire în afara granițelor Palestinei de atunci și Israelului de acum, până în Siria, Iordania, Liban și Irakul de azi. Deci Iisus vorbea cu apostolii, ucenicii și poporul care-L asculta în limba siriacă. Era limba poporului simplu și sărac care avea o casta conducătoare supra-pusă formată din cărturari, farisei, preoți si cei cei slujeau numiți pe larg ca sens general în versetele evanghelice ca iudei. Peste casta stăpânitoare era administrația ocupantului: imperiul roman. Deci propovăduirea lui Iisus nu a fost doar religioasă și mântuitoare, ci percepută de popor și ca o mișcare socială eliberatoare față de stăpânirea clasei superioare de farisei, cărturari, funcționari și preoți care vorbeau limba ebraică și erau controlați de stăpânitorii romani. Lucrarea religioasă și mesianică mântuitoare a lui Iisus, în percepția poporului, trebuie sa o analizăm și ca o mișcare socială de eliberare și afirmare a drepturilor celor mulți și săraci, în fața nedreptăților și exploatării clasei stăpânitoare. Poporul lui Iisus, care pe lângă faptul că era majoritar, sărac și fără drepturi, vorbea limba siriacă și a primit cu inima deschisă Cuvântul mântuitor.

Ionuț Țene

Gelu DRAGOȘ: Scriitorul Al. Florin Țene, „un mare poet contemporan”

Al. Florin Tene este asemeni unui cal de cursă lungă, adică darul lui Dumnezeu dat poporului român, pe care nu-l folosești la lucruri cotidiene, casnice, ci numai la lucruri mărețe, așa cum este poezia! Antologia 80 numită sugestiv ,,Întoarcerea la metaforă”, Editura ,,Globart Universum” Montreal, Canada, Selecții inedite din 24 de volume de poezii, cu o prefață semnată de Johnny Ciatloș Deak, este un cadou dăruit cititorilor români de aici și de pretutindeni, cu generozitatea-i binecunoscută.

Antologia dumisale ne dă ocazia să cunoaștem parcursul poetic al lui Al. Florin Țene, într-un interval de peste 5 decenii, timp în care poetul ne surprinde cu niște poezii calde, originale, în care iubirea de neam și glia strămoșească sunt prezente la tot pasul, fiindcă poetul se identifică și face parte din acest popor minunat, atât de încercat de-a lungul timpului.

Expresiile inedite, originale, construcțiile metaforice de mare substanță, forța creatoare și stilul grav și solemn, abilitatea și ușurința mânuirii versificației, toate la un loc, ne pun în fața unui mare poet contemporan. Opera lui literară este dovada că poetul, filozoful, istoricul, romancierul, dramaturgul, cronicarul Al.Florin Țene trăiește pentru Marea literatură română și universală.

Pentru Domnia sa, de dragul poeziei și a operei lui, trupul se transformă într-o gară universală: ,,Circulă prin mine un tren de poeme/pe şine de artere/mi-e sufletul locomotivă înhămată/alergând prin noaptea sfâşiată/de gânduri, piere…//Înghiţită de timp şi distanţe/spre o gară gândită/ce mă aşteaptă mereu mai departe/cu fiecare tren/oprit o clipă într-o carte”. (Un tren de poeme).

Arma poetului este condeiul, dar uneori în universul liric are parte și de alte unelte, care fac bine sau care, dimpotrivă încurcă: ,,tu de ce rătăceşti/la faţa stâncii/pe lunca-n care/poetul şi-a îngropat/pe înserate poemele/la malul abrupt unde/un Florin copil a întrebat/de ce sunt poet/că poeţii mor cu pianul întunecat/de gât/păcat” (Poeţii mor cu pianul…).

Locul unde doarme poetul devine un loc de poveste, unic și nemaiîntâlnit altundeva, fiindcă poetul asemeni zânelor cu bagheta magică transformă locul într-un eden: ,,Aici a dormit poetul/unde i-a stat capul/iarba a încolţit asemeni ideilor/şi cântecul de creştere călcându-l pe limbă/completează peisajul dimineţii.//Cerul e mai înalt,/cu siguranţă aici i-au fost ochii,/prelate orizontului a împins-o cu privirea/lângă cuibul rândunicii ce adăposteşte/streaşina casei şi fereastra.//Aici i-a fost pieptul cu vulnerabila-i inimă;/se cunoaşte după cum respiră pământul/prin văile şi piscurile/crescute asemeni emoţiilor.//Da, sunt sigur, aici i-au stat călcâiele,/fiindcă berzele zboară la joasă înălţime/speriate de picioarele poetului/care n-au ajuns niciodată pe pământ” (Locul unde a dormit poetul).

Poetul nu-și trădează niciodată prima mare dragoste, poezia, fiindcă ea reprezintă cea mai elevată formă de simțire și trăire, convețuiești cu ea pentru totdeauna: ,,S-a întors poetul în satul natal/cu toate păsările lui zburătoare/acelaşi râu îi aduc la mal/amintiri din clipe arzătoare.//S-a întors poetul pe strada copilăriei/Şi e o altă adresă pe casa lui/bronzul toamnei sună în frunza viei/şi galbenul scrisorilor a trecut în gutui.//… ceaţa timpului, val după val,/peste nuci încet se lasă/prin inimile oamenilor din satul natal/trece poetul, amintire, spre casă…” (Poetul).

,,Ars poetica” din punctul meu de vedere, fiindcă maestru Țene are mai multe poezii care pot fi considerate așa, este poezia ,,Poeţii nu mor niciodată”. Vă rog să o citiți și să o savurați în toată splendoarea ei: ,,Poeţii nu mor niciodată, ei doar/îşi odihnesc zborul/între clipa ce vine şi visul cea fost/potolind focul din oase şi luna/cu dorul,/arzând întotdeauna/cu rost.//Poeţii nu mor niciodată, se-ntorc în cuvinte/eterne vorbe încolţite-n brazdă/în frunze, flori şi în întoarceri din cele sfinte/sau în zborul păsărilor ce torc la stână/cântece pregătite să fie gazdă/în care intrăm cu ei de mână.//Poeţii nu mor niciodată ei vin/coborând treptat în noi pe frânghii de lumină,/de apă şi iz de pelin/ne iau de pe umeri tristeţea, ne-nveşnicesc tulpină/şi ne pun aripi de înger, în abis/nu mor niciodată, dar niciodată/doar urcă în vis.//Poeţii nu mor niciodată, doar ies/din auz, cum ai privi/printr-un ochean întors,/sau alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii/aureolează cu stele un şes,/ei au în vene al patrulea simţ,/metafora din sânge a unui prinţ.//Poeţii nu mor niciodată, şi doar/îşi odihnesc zborul/între clipa ce vine şi visul amar/potolind focul din case şi luna/cu dorul, arzând întotdeauna/cu rost”.

Poetul Al. Florin Țene, ca mulți dintre noi, se întreabă meditativ ce este poezia, iar ea, prin limpezimea cristalină și setea noastră de cunoaștere, poate deveni și un lichid miraculos cu care ne adăpăm venele: ,,Poezia se întrupează când soarele/şi Hades se ating până şi-n vis –/spune Odysseas Elytis,/atunci în amiaza susţinută de cariatidele pădurii, marele/cer încălţat cu pielea picioarelor mele/mă primeşte rătăcind printre stele/şi ars de dor,/îmi pune aripi, şi zbor/cu sufletul meu ancestral/şi călător/când sub şa mi-a murit şi ultimul cal.//Iar strugurii sunt sâni în via/din care mulg lapte pentru zei.//Aceasta este Poezia/din care te invit, cititorule, să bei”. (Poezia).

Ce este plăcut la poeziile lui Al. Florin Țene este modul simplu de a pătrunde în sufletul cititorului, atât prin stilul clasic al majorității poeziilor, cât și prin îmbinarea livrescului cu idei mitologice, observându-se la autor o lectură solidă la baza formării dumisale, necesară durabilității poemelor scrise de-a lungul timpului: ,,Sevă sunt şi via mă fierbe vin/Pe dealuri în boabe de aur/Prietenul mă bea, am gust de pelin,/Ascultând înserarea colorată de-un graur.//Din rădăcini urc şi-n boabe mă coc,/Mă beau pe-ndelete în căni de lut/Ciobanii doinind din fluiere de soc,/Când eu fierb în butoaie tăcut…//Prietenul sunt eu şi mă sorb/Din cupa mea de trup şi gând,/Încă se scrie poemul în orb/Din care n-am plecat nicicând”. (Sunt seva poemului meu).

Fiecare poezie a autorului este un univers, o poveste care începe aproape banal, dar se dezvoltă, ia alte dimensiuni, în final devenind o poveste de pus în ramă: ,,Într-o noapte am uitat caietul cu poezii/pe-un colţ de val de culoarea spumei,/m-am aruncat în mare în costumul de scafandru/al lui Adam,/până în orele târzii/până în pânzele albe/când înfloreşte leandru…/şi când l-am găsit a dispărut poezia,/poate a luat-o vremea înapoi/sau în amiază ciocârlia/punând-o pe viers s-o asculte lanul/când bat în toba zilei nenumărate ploi.//Însă eu tot căutând printre rânduri/poemele din caiet îşi iau zborul/cârduri, cârduri…” (Caietul cu poezii).

Poetul Al. Florin Țene, cunoscându-și valoarea și geniul creativ, în demersul său literar, ne oferă și acest poem minunat intitulat ,,Sunt poetul esenţelor tari”: ”Sunt poetul esenţelor tari/Ce sorb din apa lui Hristos,/Când pe drumul confuziilor mari/Înţelepciunea mă face mai frumos.//Un ochi mă urmăreşte-n sine,/În cale crescând confuzii de lumini,/Ce mă duce-n tăcerea care vine/Sub atâţia ochi divini.//Sunt poetul esenţelor tari/Şi beau măduva cuvintelor din mers,/Dacă prin vreme anii îmi sunt mai rari/Cineva muntele de păcat m-i l-a şters.//Mai trăiesc vremea inimii înduioşate/Şi-a timpului dragostei dintâi,/Mai sorb esenţe cu păcate/Când te roagă Poetul să rămâi…//Sunt Visătorul esenţelor tari,/Un ins grăbit spre ce-o să fie,/Las clipele mele de armăsari/Să mă tragă-n veşnicie…//Sunt poetul esenţelor tari/Călătorind într-o caleaşcă de Poezie”.

Universul poetic al autorului este deosebit, aproape că nu este temă nedezbătută sau nefiltrată prin ochiul său de profesor în poezia românească, și am să enumăr câteva titluri în acest sens: ,,Debutează toamna”, ,,Memoria toamnei”, ,,Cântecul de vară”, ,,Balada bradului de Crăciun”, ,,În toamnă vibrează un menuet”, ,,Solstițiu de vară” – ANOTIMPURILE; ,,Dimineață de Sfântul Gheorghe”, ,,Cina cea fără de taină”, ,,Contemporanul meu, Isus!”, ,,Confesiune de credință”, ,,Cineva SUS mă iubește”, Dincoace de Styx”, ,,Dumnezeu este o carte”, ,,Ziua lui Dumnezeu”, ,,Doar o treime”, ,,Geneză”, ,,Rugăciunea zilei”, ,,Contemporan cu Dumnezeu” – CREDINȚA; ,,Femeia mea cea de toate zilele”, ,,Casa părintească și vecinii buni nu se vând”, ,,Cercul timpului nostru”, ,,Platanii visează veșnicia”, ,,Pe sub streașină de seară”, ,,Sonată pentru creșterea ierbii”, ,,Răbdarea pietrei”, ,,Metafora ruginirii Oltului”, ,,În Drăgășani”, ,,Horă târzie în sat de pescari”, ,,Cercul timpului nostru”, ,,Vitraliile mării”, ,,Inima mamei” – NATURA, IUBIREA, FAMILIA; ,,Gloria Limbii Române”, ,,Dor de Eminescu”, ,,Ce este patria, mamă, în timp de epidemie?” – PATRIA și LUCEAFĂRUL POEZIEI ROMÂNEȘTI. Iată viziunea lui Al. Florin Țene despre Poetul Național Mihai Eminescu: ,,Au curs atâtea verbe pe pagini de poveste/Cum curge Oltul de veacuri prin Carpaţi/Şi dorul si-a cioplit cuvintele pe creste/Cum iubirea trece de la părinţi în fraţi.//De atâta dor zăpezile cern poeme în brazde/Şi cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,/Paginile, în clipe ancestrale, ne sunt gazde,/Şi, pe neştiute vin din veşnicie să se-adape.//Îmi este dor de Eminescu pe înserate/Când îi citesc versul pe genunchi de iubită,/Construiesc din metafore cu migală palate/Şi alături de el cad iarăşi în ispită…”. (Dor de Eminescu).

Am să închei cu câteva considerații ale lui distinsei scriitoare Melania Cuc din postfața antologiei ,,ÎNTOARCEREA LA METAFORĂ” (2023): ,,Cartea de faţă este o mostră de eleganţă a discursului despre Artă,— arta ca prag a desăvârşirii operei umanităţii, a acelui timp prin care se treieră creatorii — făcătorii de metafore. Fără hiatusuri în lucrătura textului pe care îl desăvârşeşte, Al. Florin Ţene reuşeşte splendida „ţesătură“ care le dă paginile cărţii, impune prin seriozitatea cu care se implică în tot ceea ce face. Avem în faţă încă una din cărţile BUNE care vor rămâne în rafturile biliotecilor ca o dovadă a spiritului umanităţii, la general, şi pe care scriitorul a reuşit să-l împodobească cu încă o fărâmă de filosofie, cu o jerbă de idei îndrăzneţe şi care îi aparţin în întregime”.

Gelu DRAGOȘ/UZPR

Al. Florin ȚENE: Poetul nu are viaţă personală – De Ziua Poeziei

Poetul nu are viaţă personală

Poetul viaţă personală nu are

El sprijină cerul să nu cadă peste noi

Se face nor şi-n tăcere cărare

Spre turnul potopit de ploi.

Poetul nu are viaţă personală

Întâmpină zorii alergând prin fum

Salvează marinarii surprinşi în cală

Sau fecioarele urmărite pe drum.

Poetul viaţă personală nu are

Fântânilor spre seară li se-nchină

Şi cumpenelor le pune în vârf un soare

Salvând amurgul de rugină.

Poetul nu are viaţă personală

El curge molatic ca un râu sub lună,

Atunci când vântul coboară cu-o rafală

Păzeşte livada cu Poezia împreună

Poetul viaţă personală nu are

Târziu se culcă învelit de-o zeghe

Şi-atunci mai scrie un poem pe-o zare

Până când cocoşii îl strigă, stând de veghe.

Poetul viaţă personală nu are

Târziu se culcă învelit de-o zeghe

Şi-atunci mai scrie un poem pe-o zare

Până când cocoşii îl strigă, stând de veghe.

Şi-atunci când am încercat să-ţi spun:

Poetul trăieşte întotdeauna în vis

Stând de straje cuvântului scris.

Al.Florin ȚENE

K.V. TWAIN (Diana CÂRLIGEANU): La Judecata de Apoi

La Judecata de Apoi

La Judecata de Apoi ce va fi într-o zi,

când voi fi pus faţă-n faţă cu instanţe

numite de unii supreme, suverane, de neclintit,

voi spune… Ce voi spune?

Voi spune, presupun, ceea ce gândesc de ceva timp.

Am trăit ce şi cum am putut, având în vedere Universul,

atavismul, ereditatea, impedimentele, neplăcerile,

eşecurile cauzate de factori exteriori mie,

prietenii falşi şi duşmanii implacabili,

slăbiciunile congenitale-adică-determinate,

în fine, tot ce mi s-a dat de către cei ce vor să mă judece.

Nu pot fi făcut responsabil pentru viaţa mea!

Se cer judecate—cu adevărat—Defectele Universului.

De-ar fi fost după voia mea Universul ar fi fost altfel, altceva,

ceva mai trainic, mai puţin precar,

mai infuzat de moralitate şi de memorie,

mai iubitor cu fiinţele sale (dacă tot le-a creat),

mai înţelept şi consecvent şi pios şi responsabil,

ca să eşuăm şi să ne prăbuşim mai puţin,

ca să ne iubim şi să ne înălţăm mai mult.

Cu alte cuvinte, aş fi creat aripi cu care se poate zbura.

Judecând Universul, l-am găsit vinovat — mai presus de toate —

de iresponsabilitate imoralitate iraţionalitate,

de incapacitatea de a rămâne singur (cum ar fi trebuit să fie),

de insuficienţă de Înalt, Întrebare, Îndoială.

Întrebare: E omul un bun tovarăş pentru Univers? Dar invers?

Acuz Universul, deci, de slăbiciune şi stupiditate.

Îi reproşez existenţa tuturor fiinţelor muritoare.

Îl condamn dur, potrivit, ca o Minte Suverană.

Universul şi-a deturnat destinul.

Greşind, ne-a obligat să greşim.

Universul trebuia să fie un calm eremit care bea ceai.

Deci zic, gândind la Eminescu: Câţi Arhei Insultaţi!

K.V. Twain, 2022

Lavinia Elena NICULICEA: Sunt Poezie…

Sunt Poezie

când privesc în ochii

clipelor

îmi înţeleg rostul

de bunăvoie și nesilită de mine

taina lui mâine

mi s-a lipit de vene

viața-i un sens giratoriu

unde speranța are prioritate

fără GPS

cu o emoție hoinară

deszăpezesc drumul către Rai

mi se face dor de mine însămi

inventez noi planete de simțire

în jurul universurilor paralele

în centrul cărora respiră licurici –

felinare la fereastra nopții

cu o perpetuă bătaie de aripi

stelele au curaj să se învârte

cu o rotaţie completă –

dor curbat spre cer

gravitaţia s-a oprit la acest feeling:

sunt poezie!

(din vol. Poet cu normă întreagă, Editura Betta, 2019, București, Lavinia Elena Niculicea)

,,Întoarcerea la metaforă”. Antologie – selecții inedite din 21 de volume de poezii, publicate de Al Florin ȚENE

Aflat la venerabila vârstǎ de 80 de ani, binecunoscutul scriitor, jurnalist și poet, domnul Al Florin Țene, personalitate marcantă a literaturii românești contemporane, alege să sublinieze această aniversare printr-o întoarcere la cea mai frumoasă, sacră și magică formă de creație literară, poezia!

Poezia este de factură celestă, deoarece însuși harul poetic este de sorginte divină legând poetul de divinitate printr-un cordon de argint al eternității. Poeții sunt vizionari ce simt profunzimea vieții diferit față de alți oameni, pentru că ei o privesc cu sufletul. Aceștia ard pe altarul creației mii de gânduri pudrate cu străluciri de zei, iar poezia lor reprezintă cea mai pură formă de simțire și trăire, o poartă spre timpul nemuririi.

După o viață trăită ardent zi de zi în slujba condeiului și după publicarea a peste 95 de cărți, cuprinzând o arie extrem de vastă de scrieri ce cuprinde: poezie, proză scurtă, romane, piese de teatru, biografii despre viață și opera unor scriitori români, eseistică, scrieri și cercetări istorice și filozofice, iată că distinsul scriitor Al Florin Țene se întoarce la poezie ca la o primǎ dragoste pe care o pastreazǎ la loc de cinste în căușul sufletului și pe care nu a uitat-o niciodată.

Antologia ÎNTOARCEREA LA METAFORĂ reprezintă în fapt o selecție inedită de superbe poezii, alese din cele 24 de volume de poezii publicate la diverse edituri din țară și străinătate de-a lungul vieții.

Distinsul scriitor octogenar Al Florin Țene este Președinte al Ligii Scriitorilor din România, director de reviste, jurnalist, istoric, filosof, dramaturg și cronicar. Domnia sa este unul dintre cei trei părinți ai Zilei Limbii Române, unicul care mai este în viață, zi care a fost legiferată la propunerea sa, ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României și care se serbează în fiecare an în 31 august.

Prolificul scriitor Al Florin Țene își trage seva puterii de creație din nesecata esență culturală și spirituală a sufletului românesc care reprezintă forța sa regeneratoare. Se observă în poezia domniei sale acea stare emoțională dorită, o chemare spre acasă, printr-un dor cu înalte valențe spirituale simțit și trăit.

Spiritul distinsului poet este pătruns de optimism, iar în poeziile sale întâlnim adesea construcții metaforice deosebite ce îmbracă în haine surprinzătoare iubirea de viață, de glie, de neam și locurile natale, de părinți și de istorie. Poetul ne încântă cu expresii originale ce sunt așezate într-un mod inovator și plăcut într-un joc al intuiției, al inteligenței și al devenirii filozofice subtile. Acestea sunt adevărate trenuri ce vor purta spre viitorime vechile valori ale spiritului și neamului nostru.

Poetul Al Florin Țene înțelege în deplinătate că rolul luminator al poetului în lumea atât de debusolată de azi este poate mai important decât a fost vreodată. Adevărul istoric trebuie scos la lumină, chiar dacă doare uneori, pentru că viitorul își va găsi mereu punctul de sprijin în toiagul istoriei. Arma poetului a fost dintotdeauna condeiul său, iar sub greutatea slovei sale, scriitorul se mărturisește întru adevăr, cinste și onoare.

Studiind CV ul literar al neobositului și distinsului scriitor Al Florin Țene, cititorul va înțelege că citește creațiile unui adevărat gorun al literaturii române, un scriitor care și-a dedicat întreaga viață păstrării și promovării literaturii culturii și graiului românesc, transformând-o într-o bogată și intensă activitate literară.

Al Florin Țene este un poet de mare forță și creativitate, ce scrie cu pasiune și ardoare, fiind dăruit cu o inteligență a scriiturii ce-i așterne magic gândurile în versuri de impact, semnând cu fir de aur în cartea nemuririi neamului românesc prin scrieri de excepție, ce vor dăinui peste timp.

Antologia ÎNTOARCEREA LA METAFORĂ dă ocazia cititorilor să călătorească în timp, 50 de ani în urmă și să retrăiască alături de poet cele mai frumoase amintiri prinse în buchete stelare ce-și răspândesc lumina dincolo de vreme.

Johnny Ciatloş Deak

senior editor Globart Universum Publishing House, Montreal

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România

Nicolae Bălțescu despre aceasta lume…

Mă gândesc la această lume în care trăim….

O lume încărcată de ură, invidie, discordie trăieşte într-o ambianţă chinuită de teroare, catastrofe, cataclisme, trăieşte într-un mediu apăsat de suferinţe, lacrimi, sânge, într-o atmosferă plină de indiferenţă, insensibilitate, viclenii. O lume lipsită de sinceritate, văduvită de iubire.

Această lume încercată de ambiţii, însetată de putere, de grandoare, de glorie, de prestanţă, se îndreaptă cu o viteză înspăimântătoare în abis. O lume rătăcită, o lume cu oameni deveniţi atăt de pământeni, încât nu mai ştiu de unde vin, cine sunt şi unde se duc. De fapt, nici nu-i deranjează care le este originea, care este sensul existenţei pe acest pământ, ce este viaţa, ce este moartea. Trăiesc într-o apatie cutremurătoare!

Am fost să fim Zidiți Copii Lui…

Prezentul e cumplit de trist pe Astă Stea – crime, teroare, nevoi,

O lume pe dos întoarsă e scufundată în beznă. Extreme evidente:

Bogății și lucie sărăcie! Hoție, minciuni, teamă, stare de război

Oriunde ai privi, război aievea, scizme, alergări nebune stridente După glorii și renume, cataclisme, râuri de lacrimi, sânge, ispite

În belșug, deșertăciune. Apocalipsă. O lume în Judecata de Apoi Trăiește azi! Noi, specia umană nu am dorit să fim Copiii Lui…

Noi, oamenii, (seminția umană) toți, am fost în Sfântul Gând,

Zidiți să fim Copii Lui! Da, și în această mare Binecuvântare

Dumnezeu ne-a pus să purtăm Numele Om! Și în Legământ

Ne-a Poruncit, pururi să păstrăm noblețea ăstui Nume ca atare…

Plăsmuiți fiind în Sfântul Gând am fost zidiți și Acolo în Eden,

Din Mâna Lui, noi am primit Mari Daruri, Podoabe nobile, pure:

Vitală Energie, suflare, voință liberă, intuiție, Dorul de Nalt, gen

Botezat în Iubirea Lui cu Numele Om! Sensul, Calea, Menirea

Consfințite toate în Poruncă spre ascultare și totul să ne bucure…

Acele Mari Daruri, Podoabe nobile, pure au fost sădite în fiecare.

Ajunși pe Terra, noi (seminția umană) doar cunoșteam Porunca

Să fim Copiii Lui! Binecuvântate, sădite înăuntru urmau ca atare

În devenire să le dezvoltăm și să le cultivăm. Nevrerea ne arunca

Pe altă Cale, slăvind primatul minții, ancorasem totul în lumesc…

Omul în devenire a oferit deplin dictatul absolut rațiunii terriene

Ajuns pământean nu este nici pe aproape ceea ce crede el că este,

Și în niciun caz nu poate să revendice dreptul său negreșit la eterne

Existență și fericire: Cu spiritul inert nu-și va trăi viața în poveste!

Astăzi, însă au rămas puțini din cei ce poartă, acel nobil Nume

Om! Ei, sincer, firesc Cinstesc Celestul Tată și sunt Copiii Lui!

Ceilalți, sunt mulți, puzderii și-au făurit un univers al lor, o lume

În devenire pământeană, rătăcită, crudă, străină și ostilă Cerului…

Au construit o lume fără Dumnezeu, L-au neglijat, L-au negat,

L-au urât, L-au dat uitării! Și ei, nu și-au dorit Copii Lui să fie,

Ba, chiar se vedeau, și încă se văd mai sus decât sunt și li-e dat,

Credeau, cred că pot să fi chiar Dumnezeu! E curată Blasfemie!

O, pământean poți să fii Copil al Lui, cu țigara aprinsă între dinți?

Corpul fizic, e un Dat pentr-a-mplini Menirea Sacră, tu-l profanezi

Arzându-i măruntaiele, (procedează astfel alogic și cei necuminți)

Cu duhoarea spurci Aerul Binecuvântat pentru suflare! Tu ruinezi!

Omuleții își doreșc la nebunie să fie remarcați, elogiați, apreciați

Și-mbătați de sine euforic tresaltă frenetic sub Semnul Dependenței

În extaz demonic se complac că-s „Cineva”! Sunt mulți, împrăștiați

Pe Terra îi întâlnești oriunde, se cred Vedete, Maieștri, Excelențe…

Da, ei se lasă hărțuiți de această terestră existență căci aici totul

Este îndreptat spre influență, glorie, putere și avere pământești.

Necontenit în vis, aievea se văd în primplanul tuturor! Și rostul?

Problema e că în mândrie ei satisfacția-și găsesc și ca în povești

Cred că plutesc de fericire, chiar dacă sunt ridicoli și grotești…

O, pământeni: Oare, putem noi să ne numim, Copiii Lui pe astă

Stea, când omul aici e hrana altui om? Când apocaliptic plânge

În căderi de ploi cu stele Universul, iar Terra încinsă de-a noastră

Răutate (milenii șiruri curg puhoaie de suferinți, de lacrimi, sânge),

Focul din adâncuri își varsă râuri-râuri și-n catastrofe le revarsă…

Privește-ți lumea pământeană făurită: O lume ciudată și stupidă…

Valorile spirituale în astă lume nu pot fi înțelese! Cum ar putea

Să le înțeleagă? Cu atâtea piedici construite sumedenii! Insipidă,

O lume cu bariere religioase sau cele ce țin de națiune sunt sadea

Pur pământești ridicate de rațiunea omenească și nu-s hotare vii…

Și nu au sens în panorama lumii, de fapt aievea lucruri mărunte

Sunt. Pământeanul însă, le consideră mărețe de dragul inluenței

Terriene. Opisul Clio spune, că anume acestea au lansat crunte

Urgii, dezastre, teroare, pe tot parcursul Cosmic ăstei Existențe.

Un Copil aL Lui ar fi știut, că o concepție religioasă particulără

Nu are nimic de a face cu prezența sau cu lipsa valorii unui spirit

Uman, chiar mai mult că atât, ura religioasă cât, și cea națională

Lucruri urâte, josnice, fără rost duc o lume în necaz la nesfârșit…

Prezentul e cumplit de trist pe Astă Stea – crime, teroare, nevoi,

O lume pe dos întoarsă e scufundată în beznă. Extreme evidente:

Bogății și lucie sărăcie! Hoție, minciuni, teamă, stare de război

Oriunde ai privi, război aievea, scizme, alergări nebune stridente

După glorii și renume, cataclisme, râuri de lacrimi, sânge, ispite

În belșug, deșertăciune. Apocalipsă. O lume în Judecata de Apoi

Trăiește azi! Noi, specia umană, nu am dorit să fim Copiii Lui…

03-08.03.2023. Chișinău.

Drepturi de autor rezervate.

Nicolae Bălțescu

postat de Hususan Mioara

Sărbătoarea mărțișorului la Cenaclul Literar al Ligii Scriitorilor – medalion literar : ,,Cărțile scriitorilor noștri, medalioanele primăverii” – 24 februarie 2023

Ședința Cenaclului Literar „Artur Silvestri” s-a desfășurat ca de obicei la Cercul Militar, sala “Armelor” din Cluj-Napoca, în data 23 februarie 2023.

Imnul „Ligii scriitorilor” compus de dr. Mihai Ganea a răsunat în sala aproape neîncăpătoare pentru publicul participant, Sala „Armelor”, ascultat solemn în picioare.

Ședința a fost deschisă de scriitoarea prof. VOICHIȚA PĂLĂCEAN VEREȘ, care a dat cuvântul președintelui național al Ligii Scriitorilor, scriitorului AL. FLORIN ȚENE, care a prezentat cărțile și revistele editate de colegii noștri din diferitele colțuri ale țării: Florica R. Cândea din Arad, Mihai Ganea din Baia Mare, Doina Drăguț din Craiova, Vasile Dan Marchiș din Baia Mare, Mariana Bendo și Vasile Rușeți din județul Gorj, Ionel Marin din Focșani. Aceste publicații prezentate sunt:

Florica R. Cândea-IN/OUT cu mine și în afara mea OUT/IN
Ion N. Oprea-Istorii, comentarii, miscelanea
Vasile Dan Marchiș – Literaturizarea uimirii
V. Umbreanu-Întâlnire cu anti-lumea (ca portretul din lună)
V. Umbreanu-Terapie de șoc
Ion Machidon-Țara mea de la străbuni-100 de poeme patriotice
Ion Machidon-În pas cu viața/însemnări de moment
Ionel Marin-Aripi spre zbor

Antologie literară Bogdania

Ionel Marin-Adevărul vremelnic în derivă
Doina Drăguț-Jocul minții
Teofil Mândruțiu-Poli migratori
Teofil Mândruțiu-Împărțind înmulțirea de pâini
Marieta Coman-Șoapte rătăcite-n valuri
Mihai Sălcudean-Nigrimiada
Maria Someșan-Un univers pierdut-lupta cu eternitatea
Mariana Bendou și Vasile Ruseti- Casa lui Vasile
Universul cărții Gutenberg-revistă
Suflet nou-revistă a satului bănățean
Seniorii -revistă editată la Timișoara
Bogdania-revistă de creație și cultură
Bucureștiul literar și artistic-revistă în care apare un articol scris de Ioan.N.Ro;ca-:” Un nou roman de Al. Florin Țene-Întoarcerea din cruciadă”

În continuare, președintele național al Ligii Scriitorilor a informat asistența că revista „Freamăt”, editată de filiala Maramureș, condusă de Carmena Băițan, care a ajuns la numărul 18, și această publicație este o oglindă a culturii și a creației literare din zonă.

Al.Florin Țene a menționat că sunt unii scriitori care se jignesc unii pe alții, se cred nemuritori, însă numai Dumnezeu și istoria au dreptul să ne judece. Adevărații scriitori din România profundă lucrează în tăcere, fără jigniri și dat din coadă. Aceste gesturi nu măresc calitatea cărților scrise. Numai operele îi reprezintă. Liga Scriitorilor le recomandă să se debaresese de aceste atitudini ce nu sunt acceptate de Liga Scriitorilor.

Apoi, scriitorul IULIAN PATCA, redactorul șef al revistei “Agora Literară” și președintele filialei Cluj al „Ligii Scriitorilor”, a înmânat premiile pe anul 2022 pentru creațiile literare deosebite din acest an, oferindu-le premianților diplome. Printre cei premiați s-au aflat:

Scriitoarea prof. VOICHIȚA PĂLĂCEAN VEREȘ , premiu pentru cartea de proză pe anul 2022 pentru cartea : „Sălaș pentru un pui de cuc”, un adevărat regal de lectură
Scriitoarea prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU, premiu pentru cartea de memorialistică și spiritualitate: „Trecând prin timp”
Scriitorul și talentatul poet TEOFIL MÂNDRUȚIU pentru cartea de poezii „Pelerin prin umbre și ninsoare în fulg”

Scriitorul director MIHAI GANEA, premiu pentru publicații literare periodice pentru revista „Porțile Nordului „ ( Baia Mare)
Scriitorii Ilie Serediuc, din Iași, Ștefania Marineanu din Slatina și Tudosia Lazăr din județul Galați,care nu au fost prezenți, vor primii Diplomele prin poștă.

A fost deschisă „Cartea de Onoare” a Ligii Scriitorilor, în care, de-acum înainte, participanții sunt invitați să își scrie impresiile despre activitățile Ligii Scriitorilor și care în final, peste ani, se va publica.

Celor care își serbează ziua de naștere în această lună, printre care scriitorul și istoricul-Ionuț Țene, li s-a urat „La mulți ani”.

Scriitoarea prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU a prezentat “Calendarul lunii februarie” cu scriitorii născuți sau decedați în această ultimă lună a iernii, marile valori ale literaturii noastre. Printre cei 50 de scriitori consacrați au fost amintiți: Grigore Alexandrescu cu poezii dedicate iubirii de țară, cum ar fi „Umbra lui Mircea la Cozia”, poem romantic și fabulele sale în stil clasic, atât de actuale și azi, Eugen Barbu, Geo Bogza cu „Cartea Oltului” în care aduce omagiu portului și tradițiilor populare, Nicolae Breban, Otilia Cazimir, Ion Călugăru, Timotei Cipariu, Bogdan Petriceicu Hașdeu care s-a aplecat cu dragoste și știință asupra folclorului românesc, Titu Maiorescu, teoretician, critic literar, Malița Mircea, Tudor Mușatescu cu opera dramatică „Titanic Vals”, Marin Sorescu, Nagy Istvan, Doina Sălăgeanu, Ion Barbu cu cele 3 etape ale creației lui: parnasiană, baladică și orientală și ermetică cu „Joc Secund”-o sinteză a literaturii. În final domnia sa a citit o deosebită poezie compusă de dânsa: „Fără sfârșit, fără hotare-i Dragobete” , sărbătoare de inimi, de suflet, de dragoste pe care o celebrăm chiar mâine.

În final, cei prezenți și-au citit din creațiile lor, inspirate de anotimpul și momentele în care ne aflăm, urmând discuții despre cele prezentate. Amintim printre cei care au luat cuvântul pe scriitorul prof. Vasile Sfârlea, dr. Mihai Ganea, scriitorul Nicolae Suciu, poetul Vasile Bele, poetul Vasile Dan Marchiși care și-a prezentat noul volum publicat, scriitorul Cornel D. Lar, scriitorul Gavril Moisa, scriitoarea Marieta Coman, poetul Teofil Mândruțiu și scriitoarea Mariana Popan.

Următoarea ședință va avea loc în 30 martie, ultima joi din lună!

Liliana Derevici