Ionuț ȚENE: Iisus Hristos propovăduia în limba siriacă. Revoluție religioasă și socială mântuitoare

Zilele trecute am citit cu nesaț o excepțională carte scrisă de Ignatius Aphram I Barsoum, patriarhul ortodox al Antiohiei, între anii 1933 – 1957. Cartea se numește ”Mărgăritare risipite. O istorie a științelor siriace” și a apărut cu sprijinul consiliului local Cluj-Napoca. Lucrarea e fascinantă pentru că îți deschide ochii privind istoria acestei vechi limbi siriace, cunoscută ca și aramaica, pe care o vorbea și Domnul Nostru Iisus Hristos. Majoritatea românilor au aflat din filmul ”Patimile lui Htristos” că Mântuitorul vorbea aramaică, de altfel Mel Gibson a regizat filmul cu actorii vorbind această limbă străveche care se răspândea de mii de ani din Egipt până în China. E interesat să afli din cartea lui Ignatius Aphram I Barsoum că Iisus Hristos vorbea aramaică, adică limba siriacă, atât în familia sa din Nazaret sau Galileia, dar și cu Apostolii. Întreaga propovăduire a Evangheliilor s-a făcut în limba siracă de către Mântuitor în Iudeea. În epoca lui Iisus poporul evreu – și celelealte popoare din arealul geografic – vorbea aramaica, limba ebraică era vorbită doar de preoți și cei legați de cultul religios, de farisei și cărturari și cei apropiați lor. În general de ce bogați. Poporul majoritar sărac vorbea siriaca. E interesant că Iisus ca theandrie divino-umană era din familia regelui David și vorbea sau propovăduia în limba aramaică. Locul de baștină al aramaicii a fost Mesopotamia, în ebraică Aram Naharayim, adică „Aram dintre fluvii”. Triburile de aramei numite caldei au locuit fie la sud de Babilon, în jurul orașului Ur, fie in Mesopotamia Superioară între râul Chebar (Khabur) și marea cotitură a Eufratului care are zona Haran în centru. Deoarece Avram, Isac și Iacov erau originari din Aram Naharayim și poate și din cauza legăturilor lor cu orașul Haran, Moise spune că Iacov a fost „arameu” (Deuteronom 26:5).

De acolo din Mesopotamia de nord aramaica s-a răspândit către sud, pe teritoriul întregii Sirii de azi. De altel profețiile lui Daniel, Evanghelia după Matei sau o parte din Facere au fost scrise în siriacă. Un verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt scrise în aramaică și nu în vechea ebraică, de asemenea Gemara- o mare parte din Talmud sau Tora orală, o mare parte din cărțile Cabalei, un număr de rugăciuni și imnuri liturgice din religia iudaică. Aramaica se înrudește cu ebraica așa cum spaniola se aseamănă cu portugheza. Chiar primele oficieri ale Liturghiei s-a făcut în siriacă, precum și prima episcopie creștină de Antiohia folosea aramaica. Ignatius Aphram I Barsoum face o incursiune în istoria acestei limbi în care s-a propovăduit religia creștină în Orientul Mijlociu, făcând mai apoi o punte culturală dintre civilizația arabă și cea greco-latină înspre Occidentul pre-medieval. La urma urmei să nu uităm că Saul a devenit Pavel ”pe drumul Damascului”. În zilele de azi când creștinii din Siria și Orientul Mijlociu sunt uciși și persecutați, pentru că oficiază liturghia în limba pe care o vorbea Iisus Hristos realizezi de fapt sensul anti-creștin de o ferocitate neomenească a militanților islamiști. Prin izgonirea creștinilor din Siria se alungă de fapt și siriaca, limba vorbită de Hristos. Ma’lula este singura localitate din Siria în care se vorbește aramaica, limba se mai folosește în alte biserici și mănăstiri în oficierea cultului liturgic creștin din zonă.

Mel Gibson, în filmul regizat de el „Patimile lui Hristos”, care a supărat Hollywood-ul, a intuit genial cezura dintre poporul de apostoli și ucenici, care vorbeau siriaca, și cărturari, preoți, funcționari și farisei ce vorbeau ebraica. Nu întâmplător în filmul său Mel Gibson și-a pus actorii care au interpretat pe Iisus, apostoli, ucenici și popor să vorbească limba siriacă. Iisus a propovădut în limba siriacă-aramaică pentru o populație vorbitoare de această limbă, care avea un areal geografic mai larg de locuire în afara granițelor Palestinei de atunci și Israelului de acum, până în Siria, Iordania, Liban și Irakul de azi. Deci Iisus vorbea cu apostolii, ucenicii și poporul care-L asculta în limba siriacă. Era limba poporului simplu și sărac care avea o casta conducătoare supra-pusă formată din cărturari, farisei, preoți si cei cei slujeau numiți pe larg ca sens general în versetele evanghelice ca iudei. Peste casta stăpânitoare era administrația ocupantului: imperiul roman. Deci propovăduirea lui Iisus nu a fost doar religioasă și mântuitoare, ci percepută de popor și ca o mișcare socială eliberatoare față de stăpânirea clasei superioare de farisei, cărturari, funcționari și preoți care vorbeau limba ebraică și erau controlați de stăpânitorii romani. Lucrarea religioasă și mesianică mântuitoare a lui Iisus, în percepția poporului, trebuie sa o analizăm și ca o mișcare socială de eliberare și afirmare a drepturilor celor mulți și săraci, în fața nedreptăților și exploatării clasei stăpânitoare. Poporul lui Iisus, care pe lângă faptul că era majoritar, sărac și fără drepturi, vorbea limba siriacă și a primit cu inima deschisă Cuvântul mântuitor.

Ionuț Țene

Lasă un răspuns