Din păcate, s-a stins aşa cum a şi trăit, ca un fulger (după furtună… o mare de linişte mortificatoare), la finele anului 2017, buna noastră prietenă din Drobeta Turnu Severin, poeta ARISTIŢA BUCIU STOIAN – fire caldă, blândă, surprinsă mereu cu zâmbetul de buze, în ciuda frământărilor sufleteşti ori neputinţelor trupeşti pe care le avea. Simţeam de fiecare dată când ne auzeam la telefon o bucurie proprie imensă, aceea de a putea dărui omului aflat la celalalt capăt al firului, o speranţă. Deoarece îi plăceau foarte mult poeziile în metro clasic, toată viaţa ei scriind doar poezii de această factură, îi recitam la telefon câteva poezii, de care se minuna, ca auzindu-le prima dată. Îmi spunea: „George, cine a scris poeziile astea? Sunt aşa de melodioase şi de grave!”. Iar eu răspundeam: „Aristiţa ai devenit deja un clasic, dacă nici măcar versurile tale nu le recunoşti!”. Aristiţa, mai mirată: „George, sincer, nu le-am recunoscut. Poeziile mele, recitate de tine, sună aşa de frumos!”. De fiecare dată îmi spunea că dacă mă aude la telefon, cu siguranţă îşi încarcă bateriile şi va mai trăi încă trei luni, aşa încât îmi făcusem un obicei din a o suna, doar ca să mă asigur că Aristiţa e… încă VIE! Îi trimisesem un CD, cu câteva dintre poeziile scrise de ea, recitate de mine, şi îmi spunea că ori de câte ori îi era rău, asculta CD-ul şi se înzdrăvenea pe loc. Probabil că aprecierea sinceră făcută de cineva (o voce la telefon) îi aducea alinare, era deja un placebo.
Îi era rău, îi era foarte rău în ultima vreme, am regăsit-o tot la telefon, internată în spital, cu o voce stinsă, se observa că nu îi era bine deloc. S-a bucurat să mă audă, mi-a recunoscut vocea de la prima silabă rostită, a repetat întruna că dacă am sunat, va mai trăi încă… Aşa a şi făcut, a mai trăit. Datorită unor probleme de sănătate familială pe care le-am traversat, trecuseră deja trei luni de când nu am mai auzit-o la telefon pe Aristiţa. Nerăbdător, am pus mâna pe telefon, am sunat, iar de la capătul celălalt, o voce străină mi-a spus că Aristiţa împlineşte o lună de cât a plecat spre lumea de dincolo. Era una dintre nurorile familiei. O lacrimă mi-a înfierbântat obrazul, o durere intensă m-a cutremurat, dar imediat am simţit cum înlăuntrul meu creşte o lumină care rosteşte cu glas tare: „Mulţumesc, pentru că m-ai sunat! De acum, voi trăi veşnic!”. Atunci, am înţeles că oamenii sunt, dincolo de vorbele sau de faptele lor, nişte energii fabuloase, care nu dispar, ci doar se transformă, că iubirile sau temerile vieţilor noastre se prelungesc şi dincolo, către eternitate. Că prietenii de suflet nu pot fi uitaţi niciodată, că amintirea lor e o dulce şi asumată vină. Dumnezeu să te ierte, draga mea prietenă! Să-ţi fie cărarea plină de flori şi de aromele raiului, pe care atât de mult îl iubeşti! Vei rămâne mereu în sufletul meu, ca un lăstar al unei primăveri fără de sfârşit! TE IUBESC!!!
Despre poezia Aristiţei am scris ori de câte ori am avut ocazia, i-am publicat şi câte o carte la editura Armonii Culturale, am promovat-o prin includerea în toate proiectele antologice valoroase Armonii Culturale (MERIDIANE LIRICE, 2013) şi o voi face cu plăcere şi de acum înainte. Deşi a fost apreciată pe plan local, Aristiţa nu a fost promovată la adevărata sa valoare, fiind prea puţin (re)cunoscută la nivel naţional. Eforturi deosebite pentru promovarea poetei – şi îi mulţumesc pe această cale – a făcut DĂNUŢ DEŞLIU, directorul editurii Dandes Press, care i-a publicat Aristiţei ultimele titluri de carte. Spre frumoasă aducere aminte a poetei, redau mai jos, un scurt fragment critic, reprezentativ pentru lirica poetei severinene, pe care le-am scris la una dintre cărţile sale, în 2014. Citindu-l, Aristiţa spunea că nimeni, niciodată, nu a mai scris atât de frumos despre ea (CU DRAG, DRAGA MEA PRIETENĂ!). Continue reading „Gheorghe A. STROIA: Destine Literare-Aristița Buciu Stoian, premiul pentru poezie-dragostea”

SĂ ÎMPLETIȚI CUNUNĂ
Conflictul vremii noastre este cel dintre “neamuri”, realități istorice și spirituale indivizibile și indestructibile și “globalismul” demonic, viziunea pulverizării în lipsa de semnificație.
Notă: Azi. 11 ianuarie 2018, am aflat cu durere, aici pe pământ australian, departe de Bucureştiul iubit, că Lucky Marinescu*, minunata doamnă a muzicii uşoare româneşti a plecat la ceruri. Dumnzeu să o odihneasca! iata un articol pe care l-am scris despre dânsa în urmă cu ma bine de opt ani…
Pentru a aborda subiectul în cauză, cred, mai întâi de toate ar fi necesar să definim expresia de unitate națională a unui popor, ulterior, constatând că aceasta este o construcție care expune și se asociază în mod direct cu termenul de identitate națională, conștiință națională, demnitate națională, idee națională – toate reprezentând același sens și conținut prin care se manifestă sentimentul și atitudinea omului față de întreaga diversitate a valorilor naționale. La rândul lor, valorile naționale sunt conținutul propriu ce aparține unui popor, unei națiuni, unui stat. Deci, totul ce are tangenţă cu îmbinarea de cuvinte național este conținutul și centrul de legătură ce ține în corelație identitatea unui popor şi, nemijlocit, ține într-o corelație unitară toate domeniile de activitate umană și socială ale acestuia. În consecință, prin această corelație se intersectează și unitatea națională, expresie și substanță de valoare în existența unei națiuni. Respectiv, prin intermediul segmentului de unitate națională se intersectează și prezența neamului românesc, acesta reprezentând și întrunind poporul român din întreaga lume. Însă pentru a menține în poziție verticală unitatea și identitatea națiunii, atunci este necesar ca poporul român să mențină constant în poziție verticală și segmentul cu privire la utilitatea și importanța acestora în viața de toate zilele. Prin urmare, pe lângă identitatea și unitatea națională să fie prezent, în mod constant, și sentimentul autentic al poporului, al cetățeanului față de întreaga complexitate a valorilor naționale, deoarece toate aceste fenomene sunt procese identitare ce includ în sine limba de comunicare vorbită, tradițiile și cultura națională, valorile autentice naționale, teritoriul, credința, ideologia etc. Aici este foarte important ca un popor să știe a-și recunoaște originile de neam, de naționalitate, de identitate. De aceea, unitatea și identitatea națională, reprezentând sentimentul autentic al fiecărui om față de propria societate și față de propria origine, este acel pilon care determină în esență respectul omului/concetățeanului față de valorile naționale, față de realitatea istorică, față de sine. În cazul societății noastre românești (unde pe alocuri sunt prezente și unele dificultăți ce se regăsesc prin acțiuni de neechitate socială și, uneori, prin nerespect față de factorul uman, în mod special, față de omul simplu muritor din societate) s-ar impune necesitatea de a promova cât mai corect latura de coexistență între membrii societății și, respectiv, latura de conștientizare a proceselor identitare ce sunt nespus de importante în viața și coabitarea socială. Iar pentru ca cetățeanul simplu muritor din societate să înțeleagă corect acțiunile respective, atunci ar urma de valorificat și mai mult sentimentul și credința autentică în valorile spiritualității, acestea fiind parte componentă din procesele afective naționale. Cu referire la acest capitol, este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile naționale, în valorile spirituale ale omenirii și, în mod prioritar, de a înlătura răul și ura, fenomene ce afectează destul de grav omul care este traumat zilnic din cauza nedreptăților sociale și condițiilor vulnerabile de existență. Astfel, numai prin credința adevărată, cu aspirații pozitive, s-ar distruge răul și s-ar instaura în societate întregul sistem al binelui.
„Mândria bună” reprezintă demnitatea noastră și respectul față de noi înșine. „Mândria rea” este păcatul mortal al sentimentului de superioritate care duhnește a dispreț și aroganță.”
Acuarelă Germain Droogenbroodt