Miguel Hernández: Ultima cântare

Pictură de Siegfried Reich an der Stolpe


***

ultima cântare

 

spoită, nu golită:
spoită-i casa mea
în tonul marilor
pasiuni și suferințe.

Va reveni din plânset
pe unde a fost purtată
cu masa ei stingheră
cu patul zgomotos.

Vor înflori săruturi
pe perne.
Și-ncolăcit pe trupuri
cearșaful răspândi-va
amețitoarea-i boare
de iederă în noapte

Ura se va îmblânzi
în spatele ferestrei.

Va fi o gheară blândă.

Lăsați-mi doar speranța.

Miguel Hernández (Orihuela 1910 – Alicante 1942)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***

  Continue reading „Miguel Hernández: Ultima cântare”

Germain DROOGENBROODT: Înțelepciunea cuvintelor nerostite – The wisdom of unspoken words

Cum m-au inspirat poeziile lui Celan

deși sunt născut în zona flamandă a Belgiei, unde limba oficială este olandeza, în tinerețe nu m-a fascinat în mod deosebit nici lirica flamandă, nici cea olandeză; mai degrabă m-am simțit atras de francezii Baudelaire, Verlaine, Rimbaud… și, chiar mai mult, de  cea germană. Am început cu romanticii, trecând mai apoi la Hölderlin, Rilke, și mai departe, la poeții din Germania de Est, precum Peter Huchel și Reiner Kunze. Ulterior, la începutul anilor optzeci, am descoperit într-o revistă de literatură germană poezia Todesfuge (Fuga Morții) de Paul Celan.

Limbajul și stilul poeziei erau cu totul noi pentru mine și m-au impresionat nespus. Poezia aceasta nu descrie în stil realist întâmplarea teribilă a uciderii evreilor de către naziști, ci lasă cititorului libertatea de a interpreta grozăvia faptelor. Ritmul, repetiția sintagmei „îl bem” conferă poeziei un plus de dramatism: Negrul lapte al zorilor/ seara îl bem/ la amiază îl bem/ dimineaţa îl bem/ noaptea îl bem şi bem (trad. Maria Banuș). În versiunea germană, cea originală, versurile rezonează parcă mai melodios, dar muzicalitatea poeziei nu reduce cu nimic groaza și dramatismul, ci dimpotrivă, o sporește.

Acel poem m-a îndemnat să caut să citesc mai multe poezii semnate de acel poet evreu, născut la fel ca Paul Antschel – numit uneori și Anczel – în anul 1920, la Cernăuți, în Bucovina, ținut care, la acea vreme, făcea parte din România, iar acum aparține Ucrainei. Părinții poetului au fost omorâți de naziști, internați într-un lagăr și condamnați la muncă silnică până în clipa desființării acestuia, în anul 1944.

Fuga Morții, compusă la  București în 1945, este probabil poezia sa cea mai cunoscută, publicată pentru prima dată în revista română Contemporanul, la București, pe 2 iunie 1947, sub titlul „Tangoul morții”, în traducerea prietenului său bucureștean Petre Solomon. A fost inclusă în prima sa carte de poezie, intitulată Nisipul din urne, apărută la Viena în 1948, dar retrasă de autor din cauza numărului mare de erori de tipar.

Cea de-a doua carte a sa de poezie Mohn und Gedächtnis (Mac și memorie), publicată în 1952 în Germania, la binecunoscuta Deutsche Verlags-Anstalt, includea Fuga Morții, cu titlul nou, dar și altele, precum Corona, Zähle die Mandeln (Numărat printre migdale) și alte poeme admirabile, aducând în spațiul poetic german un ton cu totul nou, supranumit modul de exprimare al „nespuselor” (n.t. negrăit, fără de glas, inexprimabil, din germanul Sprachlosigkeit și englezescul speechlessness).

Întreaga operă a lui Paul Celan vădește acest caracter profund: exprimă ceea ce nu poate fi spus, permițând cititorului să interpreteze și să dezlege el însuși sensurile tainice ale cuvintelor, lucruri care pot fi înțelese în mai multe feluri. Limbajul rămâne fundamental, personal, deși are de traversat propria perplexitate, întunericul, oroarea.

Paul Celan și-a petrecut o mare parte din viață la Paris, unde a activat inclusiv ca traducător. A tradus din operele lui Arthur Rimbaud, Guillaume Apollinaire, Henri Michaux, René Char, Emily Dickinson, Robert Frost, Shakespeare, dar și din opera unor  poeți ruși, precum Alexander Blok, Ossip Mandelstam și alții.

„Multe dintre poeziile lui Celan, scrise în epoca mai târzie, pot fi percepute intuitiv, dar nu pot fi redate în altă limbă, fără o cunoaștere prealabilă pe cât posibil profundă a surselor sale”, susține pe bună dreptate  Michael Hamburger, care a a tradus o amplă gamă  din poeziile lui Celan, ulterior publicate în colecția Penguin Books.

Eu însumi, de asemenea, am tradus câteva dintre poeziile lui Celan, dar limba sa este atât de personală, încât multe din poemele sale nu pot fi transpuse corect într-o altă limbă.

Celan a văzut moartea cu proprii săi ochi. Angoasa, întunericul și stigmatul morții l-au însoțit de-a lungul întregii vieți, fiind prezente în multe dintre poeziile sale, așa cum reiese din ultimele versuri ale unei poezii din volumul Mac și memorie, întâia sa colecție de poezii publicată în Germania: „Numără migdalele, / numără ce-a  fost amar și treaz te-a ținut, / numără-mă pe mine printre ele… moartea te cuprinde în brațe, și-n trei ați pornit spre înserare. Poetul s-a sinucis, aruncându-se în Sena în aprilie 1970.

Cele nespuse: o sursă de inspirație

Primul meu volum de poezii, „Patruzeci la zid”, „Palpabilă absență” și „Știi țara? Meditații la Lacul Como”, considerat neo-romantic de către criticii literari, a fost scris sub ușoara influență a poeților de expresie germană, dar, după ce am călătorit în numeroase ocazii în Orientul Îndepărtat, descoperind și studiind filosofii asiatici, odată cu lansarea volumului „Drumul” („The Road”), pe care l-am scris în India și care a fost tradus în chineză prin TAO, lirica mea a înregistrat o mare schimbare, devenind mai filosofică. Taoistă, au decis chinezii, ZEN au i-au spus japonezii.

În timp ce poezia inspirată din natură are un caracter descriptiv, fiind influențată de peisaj, poezia filosofică este centrată pe o realitatea ce urmează a fi descoperită. Paul Celan a descris aceasta perfect: „Wirklichkeit ist nicht./Wirklichkeit will gesucht und gewonnen sein” (Realitatea nu este./ Realitatea se dorește căutată și câștigată)

Poetul spaniol José Ángel Valente, care la rândul său a tradus în spaniolă o serie de poezii de-ale lui Celan, declara: „Ca multiplicator al sentimentelor, poemul depășește toate sentimentele posibile”. („As a multiplier of feelings the poem surpasses all possible feelings”. Fără îndoială, poeziile nu trebuie să i se dezvăluie cititorului în totalitate, depuindu-se, ci ar trebui – așa cum este cazul poeziilor lui Celan – să conserve elementele constitutive definitorii ale lirismului: fascinația și enigma.

În orice caz, spre deosebire de Celan, eu încerc să scriu poezie aparent simplă, dar, în același timp, profundă. Totuși, evoluția de la stilul descriptiv la cel filosofic, în căutarea unei „noi realități”, necesită o minte liberă, și din acest motiv sunt obligat să mă desprind din contextul vieții cotidiene, „normale”, evadând într-un loc fără oameni sau factori perturbatori, cum ar fi gălăgia, televizorul, telefonul, lucruri care distrag spiritul, gândirea, inspirația: împiedicând cuvântul să-și afle calea spre a se așterne pe albul neîntinat al hârtiei în așteptare.

Din cauză că poezia lui Paul Celan permite acea marjă de libertate a interpretării personale, oriunde mă deplasez pentru a scrie port cu mine cărțile sale drept lectură de căpătâi.      Deși lirica mea este scrisă într-un stil diferit de cel al lui Celan, de-a lungul anilor s-au adunat unsprezece poezii care, într-un fel sau altul, fac referire la versurile sale. Poezia „Trâmbița nopții” (în traducere literală „Cornul nopții”, engl. „Nighthorn”) dedicată lui Paul Celan, publicată în „Știi țara?” face trimitere la sinuciderea sa, la fel ca poezia „Așa cum se știe…” din „Convorbiri cu lumea de dincolo”.

Poezia „Spin ori trandafir” face refrire la poezia sa Mandorla și la viața lui Celan, plină de evenimente dramatice, care i-au influențat puternic viața și poezia: asasinarea părinților, moartea primului său copil, la scurt timp de la naștere, relația complicată de dragoste cu poeta austriacă Ingeborg Bachmann și, nu în ultimul rând, acuzațiile de plagiat lansate împotriva sa de văduva poetului Yvan Goll, care s-au soldat cu o campanie de presă ce i-a provocat răni adânci, marcând psihicul lui Celan, afectând întreaga sa încredere în viață.

„Când buza de cuvinte-mi sângerează” face o trimitere clară la poeziile foarte personale ale lui Celan, în care abundă neologismele, cuvintele și expresiile ieșite din comun.

Poezia „Luceafăr”, printr-un vers din poezia lui Celan „O, floare a timpului” , mi-a inspirat titlul celei mai recente cărți de poezie proprie, „Efemera floare a timpului”, în timp ce poezia „Nu mă socoti migdal” , selectată din cel mai recent volum, nepublicat până la această oră, „Neliniștea cuvântului”, este un răspuns poetic la versurile lui Celan „Fă-mă amar, numără-mă printre migdale”. La fel este cazul poeziei „Mandorla”.

Discursurile derutante ale unor politicieni în legătură cu virusul Corona, soldate cu moartea a sute de mii de oameni, evocă amintirea nefastă a cuvântărilor demagogice ale lui Hitler și m-au inspirat la scrierea poemului „Fuga morții”, una dintre poeziile mele cele mai recente.

––––––––––––-

Germain DROOGENBROODT

Spania, noiembrie 2020

***

How Celan’s Poems inspired me

Although born in the Flemish part of Belgium where Dutch is the official language, as a youngster it was not the Flemish nor the Dutch poetry that fascinated me, but the French, Baudelaire, Verlaine, Rimbaud… and even more the German. Initially the romantics and later Hölderlin, Rilke, as well as the East German poets Peter Huchel, Reiner Kunze. Years later, in the early eighties, I read in a German literary magazine Todesfuge (Fugue of Death) by Paul Celan. The language and the style of the poetry were totally new and impressed me greatly. The poem not only describes realistically the terrible event, the killing of the Jews by the Nazis, but leaves the reader freedom of interpretation. The rhythm, the repetition of “we drink” makes the poem even more dramatic: Dark milk of daybreak we drink it in the evening, we drink it at noon and in the morning, we drink it at night, we drink and we drink. In the original German version, the verses sound even more melodious, but the musicality of the poem does not reduce the horror, the drama, on the contrary it increases it. That poem incited me to read more poetry by that Jewish poet, born as Paul Antschel or Anczel 1920 in Czernowiz, Bukovina. His parents had been killed by the Nazis and he had been forced to work in a labour camp till it was dissolved in 1944.

Fuge of Death, written in Bucharest in 1945, is probably his most famous poem, published for the first time in The Romanian periodical Contemporanul, Bucharest 2.5.1947 entitled „Tangoul mortii” (Tango of Death), translated in Romanian by his Bucharest friend Petre Solomon, the poem was included in his first poetry book Der Sand aus den Urnen (The Sand of the Urns) published in Vienna in 1948, but withdrawn by the poet because of many misprints.   His second book Mohn und Gedächtnis (Poppy and Memory), published 1952 in Germany by the well known German publisher Deutsche Verlags-Anstalt,  contained as well Fugue of Death, the new title of the poem, but also Corona, Zähle die Mandeln (Count the Almonds) and other fascinating poems,  in German poetry a completely new tone, call it,  so typical for Celan’s style the poetic expression of Sprachlosigkeit, speechlessness, a style which characterizes Celan’s complete poetic oeuvre: the expression of what can’t be said,  leaving each individual reader to unravel the unspoken which can be understood in several ways. The language remains fundamental, personal, although she had to pass through her own perplexity, the darkness, the horror.

Continue reading „Germain DROOGENBROODT: Înțelepciunea cuvintelor nerostite – The wisdom of unspoken words”

Paolo VALESIO: Amintirile nu aparțin nimănui

Fotografie de Germain Droogenbroodt, Santa Maria Navarrese, Sardinia

***


Amintirile nu aparțin nimănui

pentru M. P.

O prietenă i-a povestit
că în clipa în care intrase în biserică sicriul surorii,
„tocmai în acea secundă” o rază de soare
din cerul (era primăvară?) până atunci înnorat
a despicat naosul în două.

Ieri (după câțiva ani), într-un alt loc și un alt oraș,
întâmplarea i-a revenit brusc în minte atunci când
biserica luminată (de lumânări, candelabre, soare de vară)
s-a întunecat dintr-o dată în miezul zilei
─ trecuse un nor ─
„exact în momentul” în care discul albicios
era înălțat peste potir și înspre cupolă.

Unde va ajunge peste câteva zile această amintire?
În zona intermediară și comună,
undeva în lume
în care sufletele își lasă rămășițele;
dar, din când când, căindu-se,
se-ntorc pentru o clipă.

Paolo Valesio, Italia (1939)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg


***
Continue reading „Paolo VALESIO: Amintirile nu aparțin nimănui”

Poems referring to Paul Celan’s poetry by Germain Droogenbroodt

NIGHTTIME

 

at the eastern window
appears to him now the tiny
wandering figure of emotion
                –Paul Celan

 

Along the branches of the trees
ascends now the darkness,
and the evening,
dying a thousand deaths
condenses into night
adorning with its black veil
the twinkling light
the sprinters of the day

 

At the window of my room
as vain beacon burns
the electric light.

 

English needs to be checked

 

from: “Palpable Absence”

 

 

Nachttijd

 

    am östlichen Fenster
erscheint ihm zur Nachtzeit die schmale
Wandergestalt des Gefühls
Paul Celan


Langs het takwerk der bomen
klimt nu omhoog het duister,
en de avond,
die duizend doden sterft,
verdicht nu tot nacht
die haar zwarte sluier siert
met tintellicht:
de scherven van de dag.

 

In het venster van mijn kamer
brandt als vergeefse baken
het elektrisch licht.

Uit: “Tastbare afwezigheid”

 

 

Tiempo de la noche



   en la ventana de Oriente
se asoma al tiempo de la noche la estrecha
silueta caminante del sentimiento
                 Paul Celan

Por las ramas de los árboles
sube ahora la oscuridad,
y la tarde, muriendo mil muertes,
se condensa en noche,

 

adorna su vela negra
con luces titilantes:
fragmentos de día.

 

En la ventana de mi cuarto
prende, cual faro inútil,
la luz eléctrica.

 

de “Palpable como la ausencia”

 

 

NIGHTHORN

 

          for Paul Celan



Full moon
strangling light
on the black water
of the lake

 

magic circle
in which like mosquitoes dance
the ghosts of deceased poets

 

following the night horn’s call
lost in the haze.

 

From “Do you know the Country?, Meditations at Lake Como”

 

 

Nachthoorn (Pognana 16/8/89

                   voor Paul Celan



Volle maan
worglicht
op het zwarte water
van het meer

 

tovercirkel
waarin als muggen
de geesten der gestorven dichters dansen

 

de lokroep
van de nachthoorn volgend
in de nevel verdwaald.

 

Uit „Ken je het land?, Meditaties aan het Comomeer”

 

 

As one knows…

 

When the night wrecked its forests…
                Paul Celan

 

As one knows
that a subterranean river
is invisible but nevertheless is there

 

so he knows
how helpless the body
pours out its life and self-destructs

 

precisely at this moment
life seems easier
than ever before.

 

 

Como se sabe…

 

Cuando la noche destrozaba sus bosques…
Paul Celan

 

Como se sabe
que un río subterráneo
no es visible y sin embargo existe

 

él sabe
que indefenso el cuerpo
vierte y destruye su vida

 

precisamente ahora
que vivir sería tan sencillo
como nunca antes.

 

De “Conversación con el más allá”

 

 

Zoals men weet…

Als die Nacht ihre Wälder verheerte…
Paul Celan

 

Zoals men weet
dat een onderaardse rivier
niet zichtbaar is en niettemin bestaat

 

weet hij
hoe weerloos het lichaam
zijn leven uitstort en vernielt

 

precies op dit moment
nu leven zo eenvoudig lijkt
als nooit voorheen.

 

Uit: “Gesprek met de overkant”

 

 

Mandorla

In the almond, what is in the almond?
The nothingness

Paul Celan

Soundless foghorn
the moist mouth behind the bars
of darkness

 

don’t call me
don’t give me a name

 

other than somebody
who passed by.

 

From “Unshadowed Light”

 

 

Mandorla

 

In der Mandel, was steht in der Mandel?
Das Nichts
Paul Celan

Klankloze misthoorn
de vochtige mond achter het traliewerk
van duisternis

 

noem mij niet
geef mij geen naam

 

anders dan iemand
die voorbijging.

 

Uit “Ontschaduwd light”

 

 

MANDORLA


En la mandorla, ¿Qué está en la ¿
La nada
               Paul Celan

 

El crepúsculo

desplaza los límites de la luz

invisible ahora

el escollo

– espina o rosa, juega la noche sus dados

con pecios y caracolas

del pirata

ardor de brasas candentes en el corazón

que con los dedos afables de antaño lee

imágenes amarillentas.

 

De “Desombrada luz”

 

 

Voice

 

A voice, out of which
you take the drink.
Paul Celan

 

Star-drinking the moon-mouth
at the night’s vault

 

voice-goblet
quenching-drink for the low-tide

 

poppy-glow in the breakers
of the heart.

 

From “Unshadowed Light”

 

 

Stem

 

Eine Stimme, aus dem du
den Trunk schöpfst
Paul Celan

 

Sterdrinkend de maanmond
in het nachtgewelf

 

Stembeker
lesdrank voor de ebbe

 

Papavergloed in de branding
van het hart.

 

Uit “Ontschaduwd licht”

 

 

Voz

Una voz, de la que tú
sacas la bebida
Paul Celan

 

Estrella-bebiendo la boca de la luna
en la bóveda de la noche

 

caliz-de-voz
bebida que sacia para el reflujo

 

ardor-amapola en el rompiente
del corazón.

 

de “Desombrada luz”

 

 

WHEN MY LIP BLEEDS BY THE LANGUAGE

                        to Paul Celan

 

The ice-wind pulls at the clockface

bends shadowly *

the hands

 

razor-sharp

in the evening glow

the bird’s cry.

 

 

* shadowly: neologism, means in the way of the shadow

English must be revised

from: “In the Stream of Time, Meditations in the Himalayas”

 

 

ALS DIE LIPPE MIR BLUTET VOR SPRACHE

voor Paul Celan

 

De ijswind rukt aan het cijferblad
buigt schaduwgewijs
de wijzers om

 

vlijmscherp
in het avondrood
de vogelkreet.

 

Uit¨ In de stroom van de tijd, Meditaties in de Himalaya

 

Continue reading „Poems referring to Paul Celan’s poetry by Germain Droogenbroodt”

Germain Droogenbroodt: Fuga morții

Poezie distinsă cu Premiul Internațional de Poezie la ediția a opta a festivalului “I Colori dell’Anima
San Remo, 2020

                                    Giacomo Manzù, Italie

 


FUGA MORȚII * (Coronavirus)

lui Donald Trump, Boris Johnson, Jair Bolsonaro

 

Moarte, te bem,
te bem din ochi,
te bem din urechi,
zilnic te bem.

Morți,
nu ne rămâne timp de rămas bun,
nu ne rămâne timp de săpat gropi

Conducătorii calea ți-au așternut-o
cu prefăcătorii și cu minciuni

Moarte, te bem,
te bem din ochi,
te bem din urechi
zilnic te bem.

 

Germain Droogenbroodt

Traducere:  Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Altea, Spania, 28.3.2020

*Fuga morții, după poezia cu același nume de Paul Celan, dedicată evreilor omorâți

 

Ion ISTRATE: FRANCESCO PETRARCA – IL CANZONIERE (2) – SONETE TRADUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ DE ION ISTRATE

PETRARCA CXXXIV

 

Pace non trovo e non ò da far guerra,
e temo e spero; ed ardo e son un ghiaccio;
e volo sopra ‘l cielo e giaccio in terra:
e nulla stringo, e tutto ‘l mondo abbraccio.

Tal m’à in pregion, che non m’apre né serra,
né per suo mi riten né scioglie il laccio;
e non m’ancide Amor e non mi sferra,
né mi vuol vivo né ni trae d’impaccio.

Veggio senza occhi e non ò lingua e grido;
e bramo di perir e cheggio aita;
ed ò in odio me stesso ed amo altrui.

Pascomi di dolor, piangendo rido;
egualmente mi spiace morte e vita:
in questo stato son, Donna, per voi.

 

SONETUL 134


Pace nu am și nici nu-s bun de luptă,

mi-e teamă, sper și ard chiar pe răcoare;

și zbor spre cer și cad cu coasta ruptă:

și n-am nimic și-a mea e lumea mare.

 

Așa mă ține ea închis, fără de lacăt,

mă știe-ocnaș, chiar de-s în libertate;

și nu vrea vieții Amor să-i dea capăt,

deși m-ar vrea pierdut, ros de păcate.

 

Văd fără ochi și fără limbă strig,

aș vrea  să mor, dar țip după-îndurare;

când mă detest, când vă  admir perfid.

 

Îmi mestec dorul, râd și plâng aprig,

urăsc trăind, cu frică de uitare:

și toate, Doamnă, pentru-un chip candid.

 

 

PETRARCA CCCLX

 

Tutta la mia fiorita et verde etade

passava, e ’ntepidir sentia già ’l foco
ch’arse il mio core, et era giunto al loco
ove scende la vita ch’al fin cade.

Già incomminciava a prender securtade
la mia cara nemica a poco a poco
de’ suoi sospetti, et rivolgeva in gioco
mie pene acerbe sua dolce honestade.

Presso era ’l tempo dove Amor si scontra
con Castitate, et agli amanti è dato
sedersi inseme, et dir che lor incontra.

Morte ebbe invidia al mio felice stato,
anzi a la speme; et feglisi a l’incontra
a mezza via come nemico armato.

 

 

SONETUL 360

 

Întreagă vârsta-mi verde, cu zilele în floare,

s-a risipit aiurea,  când am simțit că locul

ce îmi ardea ființa  își domolește focul,

în jarul ce se stinge, în flacăra ce moare.

 

Dușmanul meu femeie  deja  știa atunci

să cate-n suferință și-n vorbe  înțelesuri

cu care să transforme durerile-n eresuri

ca într-o joacă tandră, prinsă-n cuvinte dulci.

 

Aproape era vremea când rugul pasiunii

și-o liniști ardoarea, credeam, și vom  vorbi 

ca două migratoare pe marginea genunii.

 

Așa gândeam, dar pizma că vom sporovăi 

cu-atâta bucurie stinse lumina lumii

 

 

PETRARCA CCCLXV

 

I’ vo piangendo i miei passati tempi
i quai posi in amar cosa mortale,
senza levarmi a volo, abbiend’io l’ale,
per dar forse di me non bassi exempi.

Tu che vedi i miei mali indegni et empi,
Re del cielo invisibile immortale,
soccorri a l’alma disvïata et frale,
e ’l suo defecto di tua gratia adempi:

sí che, s’io vissi in guerra et in tempesta,
mora in pace et in porto; et se la stanza
fu vana, almen sia la partita honesta.

A quel poco di viver che m’avanza
et al morir, degni esser Tua man presta:
Tu sai ben che ’n altrui non ò speranza.

 

SONETUL 365

 

Mă  plâng și azi de vremile trecute,

în care m-am pierdut în doruri vane,

aripi aveam, dar zboruri diafane

nu am făcut și șansele-s  pierdute.

 

Tu, care-mi  vezi  păcatele nedemne,

și ești Stăpân pe zori nemuritoare,

numai un dram, că-s tare la strâmtoare,

dă-mi din lucirea  grației eterne:

  Continue reading „Ion ISTRATE: FRANCESCO PETRARCA – IL CANZONIERE (2) – SONETE TRADUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ DE ION ISTRATE”

Paolo RUFILLI: Suflare

Pablo Atchugarry, Montevideo


***

Suflare

 

În acea depărtată
suflare din adâncul inimii
își recunoaște fiecare om
propriul destin.
Visul cel mai oprit:
ideea unui infinit
fie el chiar și cotidian,
lăsat în voia
corpului iubirii.
Predat, întemnițat,
pentru a-i păstra neatinsă
aroma,
scăzut din neantul
ținut între coapse
îndelung, fără rost,
ca apa
care se prelinge, oricum,
din mână.

PAOLO RUFILLI, Italia, 1949

Traducere:  Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din: Il polline delle stelle”, Poesía italiana, Editura POINT 2000

***

 

Soffio

E’ in quel remoto
soffio, dentro al cuore,
che ognuno riconosce
il suo destino.
Il sogno più prohibito:
l’idea di un
infinito perfino
quotidiano,
lasciato in sorte
al corpo dell’amore.
Arreso, imprigionato,
per conservare intatto
il suo sapore,
sottratto al vuoto
tenuto tra le cosce
a lungo, invano,
come l’acqua
che scivola comunque
dalla mano.

Paolo Rufilli, Italia

di “Il polline delle stelle”, Poesía italiana, Editoriale POINT 2000

Carlos Drummond de Andrade: Adevăr

                      Tablou de Lo Ch’ing, Detaliu

*

Adevăr

 

Ușa adevărului era deschisă,
dar lăsa să treacă
doar câte o jumătate de persoană.

 

Astfel, nu era cu putință accesul la întregul adevăr,
căci jumătatea de persoană care intra
deținea doar o jumătate din el.

 

Cealaltă jumătate
se întorcea cu jumătate de profil.
Cele două profiluri nu mai coincideau.

 

Sparseră ușa. Intraseră forțat,
pătrunzând în acel loc plin de lumină,
în care adevărul sclipea scăldat în flăcări.
Era și el divizat în două jumătăți
diferite una de alta.

 

Se încinseră discuții între susținătorii frumuseții fiecărei jumătăți.
Nicuna dintre ele nu era frumoasă pe de-a-ntregul.
A rămas de ales. Și fiecare a optat
în funcție de propriile sale toane, iluzii, miopii.

Carlos Drummond de Andrade, Brazilia, 1902 – 1987

Traducere:  Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “Poesia completa”, Rio de Janeiro: Nova Aguilar, 2002.

***

 

VERDADE

 

A porta da verdade estava aberta,
mas só deixava passar
meia pessoa de cada vez.

Assim não era possível atingir toda a verdade,
porque a meia pessoa que entrava
só trazia o perfil de meia verdade.

E sua segunda metade
voltava igualmente com meio perfil.
E os dois meios perfis não coincidiam.

Arrebentaram a porta. Derrubaram a porta.
Chegaram a um lugar luminoso
onde a verdade esplendia seus fogos.
Era dividida em duas metades,
diferentes uma da outra.

Chegou-se a discutir qual a metade mais bela.
Nenhuma das duas era totalmente bela.
Mas carecia optar. Cada um optou conforme
seu capricho, sua ilusão, sua miopia.

 

Carlos Drummond de Andrade, Brasil, 1902 – 1987

ANDRADE, C. D. “Poesia completa”.
Rio de Janeiro: Nova Aguilar, 2002.

 

Udayan Thakker: Amrutlal *

Amrutlal *

 

Cu cerneală verde, uneori roșie
și-a scris cândva Amrutlal poeziile,
trecându-le pe curat, foarte atent,
într-un jurnal legat în piele.
Îl bântuia, din când în când, coșmarul
că ar muri de ciumă, timpuriu,
iar poeziile sale ar rămâne
uitate, nedescoperite.

 

Dar Amrutlal a avut viață lungă.
(Mi-a fost prieten.)
În anii care i-au fost dați, a apucat să vadă
cum se năștea propria lui Culegere de Poezii
dar și cum ele
au îmbătrânit și au murit.

 

Udayan Thakker, India

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
* Numele unei persoane, (tradus literal: “Nemuritorul”)

Reiner KUNZE: Pradă ușoară

Pradă ușoară

 

Se țin de telefonul celular

Ce este și ce-a fost
se poate accesa
din buricul degetului

 

Dar ei deja nu mai știu
nici ce anume nu mai știu

Reiner Kunze, 1933

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din: „Die Stunde mit dir selbst“ („Ora cu tine însuți”)
Editura S. Fischer 2018

LEICHTE BEUTE: Sie halten sich am Handy fest/ Was ist und war/ ist abrufbar/ mit der fingerkuppe// Doch sie wissen schon nicht mehr/ was sie nicht mehr wissen