Pictură de Siegfried Reich an der Stolpe
***
ultima cântare
spoită, nu golită:
spoită-i casa mea
în tonul marilor
pasiuni și suferințe.
Va reveni din plânset
pe unde a fost purtată
cu masa ei stingheră
cu patul zgomotos.
Vor înflori săruturi
pe perne.
Și-ncolăcit pe trupuri
cearșaful răspândi-va
amețitoarea-i boare
de iederă în noapte
Ura se va îmblânzi
în spatele ferestrei.
Va fi o gheară blândă.
Lăsați-mi doar speranța.
Miguel Hernández (Orihuela 1910 – Alicante 1942)
Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
***
Canción última
pintada, no vacía:
pintada está mi casa
del color de las grandes
pasiones y desgracias.
Regresará del llanto
adonde fue llevada
con su desierta mesa
con su ruidosa cama.
Florecerán los besos
sobre las almohadas.
Y en torno de los cuerpos
elevará la sábana
su intensa enredadera
nocturna, perfumada.
El odio se amortigua
detrás de la ventana.
Será la garra suave.
Dejadme la esperanza.
Miguel Hernández, (Orihuela 1910 – Alicante 1942)
de “el Hombre acecha”