DOAMNE, MAI LASĂ-NE SĂ FIM…

Spune-mi, Doamne, cum Tu ai putut,
Aşa deodată, parcă neavând ce face,
Punând stropi de ploaie şi suflând în lut,
Jucării, ca mine, o-ntreagă lume ai făcut,
Cu mâinile Tale sfinte şi dibace ?

Şi-o inimă ne-ai pus, să ne bată în torace,
Viaţă ne-ai dat, culoare cărnurilor livide…
Prin livezi ne-ai pus să colindăm, în pace,
Neînţelegând, vai, că ni-i lumea o carapace
Şi-i interzis să-ţi satisfaci curiozităţi avide !

Dar, îndrăznirăm să ridicăm mai sus privirea,
S-aflăm, cât cunoaşte mai mult Marele Mag…
Din carapace, vrând s-aflăm nemărginirea,
Veşnicia ne-am pierdut şi ne-a rămas pieirea,
Cu capetele-aplecate, sub înverşunat baltag !

Prizonieri suntem aici, păşind parcă pe lavă,
În lumea asta tristă şi fără de culoare…
Până şi umbra ni-i legată de picior, ca sclavă,
Ne sângerează mintea şi inima bolnavă,
Neştiind, la răscruci, care ne-o fi drumul oare… Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Stihuri în Săptămâna Mare” →