ÎN NOAPTEA ÎNVIERII
În noaptea Învierii lumina e de Sus,
Din candele celeste picură untdelemn
Pe frunțile creștine ce-așteaptă pe Iisus
Cu suflete unite în chip solemn…
Hristos a Înviat! Răsună-n cer și pe pământ
Și universu’ întreg respiră a mântuire,
Iar harul peste har se-mbracă în nou veșmânt,
Căci viața este acum făr’ de-asfințire!
Lumină din lumină – e noaptea cea mai sfântă!
Citește bucuria pe chipul tuturor,
Transfigurată-n cuget, natura preacuvântă :
Hristos a înviat! În noaptea cea mai sfântă…
ÎNTRE GÂNDURI ȘI CUVINTE
Între gânduri și cuvinte
Rugăciunea e fierbinte,
De la inimă la minte
Treptele-s acuma sfinte…
De la vorbă pân’ la faptă
Drumul vieții se îndreaptă,
Cugetul ți se deșteaptă,
Căutând credința dreaptă…
Din apus și până-n zori
Nopțile-s numai culori,
Privirea plină de flori,
Cu îngerii ști să zbori…
De la tine pân’ la Cer
Poți iubi în sfânt mister,
Căci nădejdea e de fier,
Dumnezeu ți-e partener…
CHEMAREA SFÂNTĂ
Trec zile și nopți peste țară
Și duhuri vrăjmașe strecoară,
În inimi târâte prea jos,
Coroane de spini spre Hristos.
Trec zile și nopți peste lume
Și duhuri străine anume
Arată noroiul drept perle
Și păsări de pradă prin mirele.
Trec zile în zori peste sfinți
Și-n lacrimi curate-fierbinți,
Ne chemă duios la credință
În inimi mai multă căință….
Trec clipe și ani peste noi,
Cu soare, furtuni și cu ploi,
Iar Domnul cel Mare ne spune acum:
Fugiți de păcat și luați un nou drum!
LUMINĂ CALDĂ
Lumină caldă din ceruri senine
Cu porți ce curg duios prin multe stele,
Ce-alungă întortocheatele desene
Din ochii văzătorilor de rele…
Lumină caldă pe la colțul ierbii
Din lacrimi ce au fost uitate-n univers,
Căci sori din multe zări sunt numai albii
Ce poartă gândul într-un nou demers…
Lumină caldă dinspre răsărituri,
Unde și norii se topesc în soare,
Speranțele se întorc în infinituri
Plecând abrupt acum de la strâmtoare…
Lumină caldă și dinspre apusuri,
Căci scăpătatul intră în dimineți,
Credința-și ia acum multe răspunsuri-
Lumină caldă pentru atâtea vieți…
IMNUL SFINȚILOR BRÂNCOVENI
Cu mâinile deschise către Cer,
Stă Brâncoveanu pe eşafod, cu inima de fier,
Înconjurat de-un brad şi patru stejărei
Ahmed sultanul înfruntă pe Altân Bey…
E miezul lui Gustar la Ţarigrad
Şi Marele Vizir e în jihad,
Pe Brâncoveanu acuma se răzbună,
Fiincă a pus crucea mai sus de semilună…
Astăzi e ziua sfântă a Preacuratei Maici,
Iar îngeri dospesc în Cer prescuri în chip de cruci
Ca să-i primească pe Brâncovenii mucenici,
La poarta Raiului, căci uşile li s-au deschis…
Iar Vodă Brâncoveanu cu glasul ca de tunet
Spuse cuvinte sfinte ce vor avea răsunet,
În toată Europa şi-n mândra Românie
Că-s Basarabi de sânge, credinţa-i temelie…
Hristos le este viaţa şi calea-n nemurire
Vor pentru El să moară şi pentru mântuire,
Biserica e mamă şi ţara-i deopotrivă,
Chezaşe le stau sufletele ce nu mai au zăbavă…
Călăul hâd loveşte cu barda-i mişelească
Şi capul lui Ianache smerit acum se-apleacă
Pe drumul veşniciei şi-al fericirii sfinte,
Cu ochii duşi spre Ceruri în ruga-i preafierbinte…
Şi prinţul cel mai mare pe nume Constantin
Aşteaptă în credinţă să moară tot creştin,
Slavoslovind în taină Îl cheamă pe Iisus,
Şoptind în gând litanii, vorbind cu Cel de Sus…
Ştefan cel erudit cu mintea-i lustruită
Priveşte lin seninul cu fruntea miruită,
I se deschide Cerul pe Împărat să-L vadă,
Cu braţele deschise se ţine să nu cadă…
La rând urmează Radu cel voinic,
În dragoste frumoasă el s-a logodit,
Şi-n aşteptarea nunţii împărăteşti,
Hristos îi dărui cununile cereşti…
Iar Mateiaş, cu chip frumos de îngeraş,
Mezinul scump cu lacrimi pe obraz,
Ceru sultanului ca viaţa să i-o cruţe
Căci se va face turc şi-aşa o să-l ajute…
De-atâta sânge curs pe caldarâm
Pe-obrazul crudului tărâm,
Îşi vede frăţiorii-trupuri făr’de cap,
Stând la picioarele hainului arap…
Dar glasul Brâncoveanului acuma se ridică
Spunând lui Mateiaş să nu îi fie frică,
Nicicând vreun Basarab nu şi-a trădat credinţa sfântă
Şi pentru Dumnezeu primesc jertfelnica osândă…
Iar bietul copilaş cu ochii de safir
Primi povaţa părintească cu lacrimi ca de mir,
Cu glasul îngeresc ceru acum să moară
Pentru Iisus Hristos şi pentru mândra-i ţară!
Tiranul de sultan dădu crudă poruncă,
Iar Mateiaș sublim spre Ceruri urcă…
Cu frăţiorii lui şi sfetnicul cel drag,
Pe Vodă Brâncoveanu, în Rai l-aşteaptă-n prag…
Bătrânul Principe priveşte împrejur
Căci marea-n Iali Kioşc se tânguie-n azur,
Și ceru-n depărtare pare purpuriu
Iar sângele pe eșafod e străveziu…
Pe prinţişorii săi îi mângâie tăticul,
Cu dreapta-i ca un sceptru le-alungă acuma chinul,
Pe devotatul sfetnic îl binecuvântează,
Prin sânge de martiri în Duh Sfânt se salvează…
Satârul ticălos loveşte iară
Şi capul Brâncoveanului călăul îl separă,
De trupu-i falnic ca un chiparos
Îmbrăţişându-şi fiii pe eşafodul sângeros…
***
Într-un turn jilav şi sumbru ca şi loc pentr-un sihastru,
Plânge-o mamă îndurerată cu un chip de alabastru…
E Maria Brâncoveanu, sfântă mamă şi soţie,
Rugăciunea îi e viaţa trăită-n cuvioşie…
Strig-acuma către Cer chemându-L pe Duhul Sfânt,
Să-i primească azi feciorii, soţul şi pe sfetnicul cel blând,
În meleagul fericirii şi al Soarelui de Sus,
Căci ei sunt de-acu-nainte mucenicii lui Iisus…
***
Cât vor dăinui pământul, Carpaţii şi Dunărea
Brâncovenii ne sunt fruntea, curajul şi inima,
Ei rămân pe veci creştini şi candele aprinse-n Cer,
În Biserică lumini şi în ţară sfânt drapel….
COLINDUL COPILĂRIEI
Colind prin nămeții ce duc pân’ la cer,
Colind prin zăpezi din flori ca de meri,
Colind prin colinde ce-mi vorbesc despre ierni,
Despre iernile sfinte uitate de vremi…
Colind prin colindul ce mă face iar prunc,
Colindul ce mă ține de mână copil,
Cu trupu-mi firav ca un fulg,
Cu ochi-mi lucioși de safir…
Colindele sfinte m-aduc la izvor,
Acolo unde ninge cu dor,
Cu dor de copil ce vestește de zor
Pe pruncul Iisus în dulce fior…
Colind peste case cu hornuri și fum,
Colindul mă ține pe drum…
Pe drumul ce duce acasă-n pridvor,
Acolo m-așteaptă mama cu dor…
În prag mă sărută pe frunte ușor
Și-mi spune să intru-n odaia cu flori,
Cu flori dalbe de-atâtea ninsori,
Băiatul mamei fecior…
LUMINĂ LINĂ
Aprinde Doamne rugul iubirii în lume,
Lumină lină în inima ei,
Candelă din Soare sfântă și blajină,
Candelă din Lună, o sfântă lumină…
Pune degetul Tău pe inimile celor ce plâng,
Lumină lină peste trupul lumii,
Oprește Tu viscolul din mintea celui nătâng
Și crivățul ce bate prin inimi …
Învață-ne Doamne cum să vedem Cerul,
Lumină lină ca-ntr-un suav amurg,
Mai dă-ne din pâinea cea dulce ca raiul,
Mai dă-ne din vinul cel viu și preasfânt!
Deschide-ne ochii- vrem să vedem raiul,
Lumină lină ca să Te privim…
Mai dă-ne din harul ce satură sufletul,
Mai dă-ne iubire, ca să Te iubim…
NECTARUL BISERICII
Florile inimii ți le aduc ca jertfă Doamnă,
Jertfelnic este sufletul meu,
Iar ochii mei smeriți acum ți se închină,
Preasfântă Mamă a lui Dumnezeu!
Nectarul Bisericii ești tu,
Mireasmă de flori după ploaie
Ești candelă aprinsă ce curge-n șiroaie,
Spre lumea rănită de atâtea războaie…
În zâmbetul pruncilor te zăresc
Și-n lacrima celor sărmani,
Ghirlande de îngeri în spațiul celest
Îți cântă cu glasuri de nori diafani…
URARE
Să-ți fie viața precum e cerul dimineața,
În luna lui cuptor
Când munții gem de dor,
Când marea-i un covor…
Să-ți fie mintea precum e cerul fără nori,
În nopți de-a lui Gerar
Cu stele de cleștar,
Când noaptea dă pe jar…
Să-ți fie inima ca roua lui florar,
Pe câmpuri de muștar
Din frunțile de deal
Ce nu au nici un mal…
Să-ți fie crezul
Cu vârful către Cer,
Privirea doar un țel
Și pasul plin de zel!
Să dai în mintea florilor de primăvară,
Să râzi cu florile din vară,
Să cânți romanța florilor de toamnă,
Și flori de zurgălăi să te tot ningă-n iarnă…
Să ai mereu privirea întoarsă către Cer,
Iar soarele să te îmbrace în flori de meri,
Și stelele să-ți cânte ler din ler,
Să nu ai drumul vieții cu poveri…
Și să-ți colind din loc în loc,
Pe la portiță flori de busuioc,
Iar drumul vieții să-ți fie doar cu rod,
Să n-ai pe la răspântii nici un nod…
ÎNTR-O ZI…
Într-o zi te va luat îngerul Domnului
Ca să-ți arate Cine ești
Și Ce poți fi…
Te va purta din zare-n zare pân’ la Izvoare,
Pân la Izvorul cel Mare…
Acolo unde curge viața dintr-o Mână,
Ca o Lumină…
Și în culori neânțelese
Stau Sfinții lui Dumnezeu
Pe roduri neculese…
Vei auzi vorbind șoaptă cu șoaptă
O Împărăteasă, ce poartă-n inimă
Izvoarele pline de viață…
Iar de la Răsărit lumină multă,
Și-atât de sfântă de-ți stă privirea mută…
Și vei vedea pe-un munte înalt
Un Împărat, la ceas de sfat prealuminat,
El stă cu mâinile întinse către lume,
O îmbrățișează…
Vai ce minune…
Căci soarele nu mai apune…
NINSOAREA DE ASTĂZI…
Ninsoarea de azi este pornită din munte,
Din muntele cu piscuri multe
Ce mă privește semeț pe frunte,
Ca să-ma ningă pân’ la tâmple…
Ninsoarea de azi m-a sărutat pe tâmple,
Ca să-mi aducă aminte că s-au făcut cărunte…
Și mi-a șoptit adânc pe la timpane,
Că vara n-o să vină și-o să rămâna iarnă…
Ninsoarea de azi mi-a înghețat privirea
Pe albul ei turbat și neumblat,
M-a rătăcit pierzându-mi firea
Printre troiene crude să mă zbat…
Ninsoarea de azi mă ține-n insomnie
Ca să mă ducă-n pribegie,
Pribeag printre zăpezi străine,
Străin între ninsori haine…
Ninsoare, ninsoare, tu azi îmi ești străină,
Chiar dacă ieri îmi erai zână,
Azi, nu mă cunoști, nu te cunosc,
Cu ochi străini noi spunem tot…
NINGE…
Ninge cu fulgi albaștri
Și cu arome din cer,
Se aștern pe pământ coroane de îngeri,
Ninge cu stele-n eter…
Ninge cu zâne din fulgi de cristal,
Ascultă cum geme pământul de dor…
Auzi cum cântă văzduhul cu șuier de val
Prinzând comete ce mor?
Susură cerul de-atâta ninsoare,
În sobă focul arde de zor,
Norii stufoși se duc ca să moară
Căci iarna-i bolnavă de dor…
ÎNGERUL PĂZITOR
Îți mulțumesc ocrotitorul meu
Ce vii de la Dumnezeu,
Că îmi ești tată și mamă
Atunci când îmi este teamă,
Tu îmi ești frate și soră
Când viața mi-e incoloră…
Îi mulțumesc lui Dumnezeu
Că tu îmi ții sufletul meu,
Și-mi dai trup din trupul tău
Să mă fac înger și eu…
Îmi dai aripi ca să zbor
Când mi-e greu să fiu ușor…
Îți mulțumesc prieten sfânt
Că îmi ești un sfetnic blând,
Când mi-e rău mă ții în brațe,
Când mi-e bine ești cu mine…
Pentru toate îți mulțumesc
Sfinte îngere ceresc!
O ZI DE MARTIE
E soare azi e dulce și e roz,
Se trândăvesc copacii, le e somn,
Și uite mugurii se nasc și dau pe rod!
Și uite toporașii, lumini albastru-mov…
E soare azi făr’ de-asfințit
Și plânge curcubeu-ndepărtări,
Pământul parca-ar fi îndrăgostit
Când vezi că plămădește atâtea flori…
E prea fierbinte pentru această lună
Îmi sprijin ochii pe splendoarea ei,
Și-l văd pe Creator sfințind c-o mână
Zidirea Sa cu tot cu rozul ei…
O NOAPTE DE AUGUST…
Se-mbracă noaptea în indigo
Și ochii ei sunt numai stele,
Ar vrea să știe de ce viața
Stă-n zodie cu dimineața…
Mirosu-i dulce-a fân cosit,
Din când în când mai plouă-n rouă,
E noaptea ce a asfințit
Peste pământul ostenit…
Se scaldă noaptea-n bronz topit
De-atâta lună cursă-n ape,
Lacrimi de soare clocotit
Se pregătesc de răsărit…
Se-ascunde noaptea printre crini,
Pământul freamăt-a miresme,
Se-nțeapă zorii-n colți de spini,
Iar noaptea fuge prin vecini…
ADIE VÂNT DE TOAMNĂ
Adie vânt de toamnă cu nostalgii-npriviri,
Adie vânt de toamnă, mireasmă în struguri aromați,
Mi se-ntâlnesc în minte deja uitate amurguri…
Auzi cum cântă codrii de dorul tinereții?
Adie vânt de toamnă pe frunze ca de ceară,
Adie vânt de toamnă pe piscuri de strejar,
Pe uliți bate vântul cârtind a câta oară?
Se scurg cocorii-n valuri plângând iar cu amar…
Adie vânt de toamnă pe ruguri obosite,
Adie vânt de toamnă și sufletu-mi dă-n clocot,
Acum se-mperechează stelele pe cruguri nesfârșite,
Acum se tânguie ploile cu glasuri ca de clopot…
Adie vânt de toamnă pe frunze desfrunzite,
Adie vânt de toamnă și ochi-mi dau pe jar,
Își fac de cap bursucii peste bostane sparte
Și râu-și țese dorul cântând ca un hoinar…
Adie vânt de toamnă pe tâmple de gutui,
Adie vânt de toamnă pe dealuri pastelate,
Îmi spăl privirea tristă in ochi-mi lini căprui,
Ca frunzele întomnate pe drumuri neumblate…
PLECAREA TOAMNEI
Se-așterne toamna tristă printre ploi
Și frunze reci se-așează peste noi,
Iar soarele se pierde-n depărtări
Căci doarme acum deasupra multor mări….
Și pleacă munții întorși înspre amurg
Să hiberneze unde stele curg,
Spre ceruri luminate-n curcubeu
Căci răsăritul este-n apogeu…
Se uită toamna peste mări și țări
Să privegheze iarna-n depărtări,
Două surori se-alint-a câta oară?
Cu gelozie privesc spre primăvară…
ROMÂNIA
România este țara mea cu dor,
Ea îmi este mamă și dulce izvor,
În ochii ei puri văd ceru-n curcubeu,
În mâna cea sfântă a lui Dumnezeu…
România, leagăn din pământ până la cer,
Pe colinele ei îmi văd rădăcina de fier,
În brațele sale mă aștern ca un prunc,
Pe umerii săi mă sprijin când plâng…
Ea îmi este țară și sacru odor,
Zălogul de dragoste-al strămoșilor,
Iubirea nespusă mă îmbie să spun:
Mamă-mi este țara și tată preabun!
CE PRIMĂVARĂ…
Și violet și roz și roșu purpuriu
Și alb și galben și-albastru azuriu,
Și verde cât cuprinde mă-nconjoară
E semn că primăvara a venit iară…
Corale de ciripitoare pictează în văzduh,
În armonii angelice cu stihuri de nespus,
O primăvară zveltă și fără de apus,
În primăveri de vieți unite până Sus…
Și toporași, brândușe violet și ghiocei și viorele împarfumate,
Înmiresmează în viu natura-mperecheată
Cu nori de stele aurii ca niște nestemate,
Cu mii de șoapte străvezii ca îngerii în noapte…
COLIND DE MOȘ AJUN
Clopoței din flori de gheață
Doamne fă Crăciun din viață
Dă-ne inimă în Cer
Și Duh Sfânt jos pe pământ.
Mai fă Doamne flori din ură
Și păduri prin uscătură,
Râuri din suflete dulci,
Să-ți umpli raiul cu sfinți…
Dă-ne Doamne scară-n minte
Să urcăm spre Cer, Cuvinte!
Fă-ne Bethleem din țară
Să ne naștem iară și iară…
Pune-ți Doamne Mâna Sfântă
Peste lumea ce tot cântă,
Ler din ler cu flori din Cer,
În Duh Sfânt jos pe pământ…
IARNĂ DE POVESTE
Paloarea frunzelor de toamnă
Ce ostenite dorm în taină,
Se-ascunde binișor să doarmă
Sub plapuma nămeților din iarnă…
Și toamna doarme sub zăpadă,
Căci iarna parcă-i o baladă,
Dintre troiene să ne vadă
Ca o bătrână iscoadă…
Da, iarna asta-i de poveste
Și însăși stă mirată și privește
Cum ninge peste case haiducește
Și pe la hornuri ce frumos doinește…
Și ninge peste ulițe pufos,
Iar cerul nopții este albicios
De-atâta nea ce se prăvale preavârtos,
Peste tărâmuri de poveste…ce frumos!
FLORILE
Florile sunt Cerul așternut pe pământ,
Amintirea nestinsă a terestrului Eden,
Miresme ce curg din Paradisul etern,
Pasteluri nestinse pe pământ și în Cer…
Florile răsar ca să știm
Că pământul e făcut ca să nască sublim,
Lacrimile lui Hristos ce au curs pe pământ,
Icoane de Cer ca un sfânt legământ.
Florile sunt daruri ce din dar se fac rai,
Zâmbetul Maicii Domnului în miresme de mai,
Podoabe pentru tot ce e sfânt,
Că totul nu-i irosit pe pământ…
O NOAPTE IN MIEZ DE IARNĂ
E noapte și ninge în șoapte,
Cascade de voci se preling peste case
Și-mi dau vești despre ierni de departe,
Și-mi dau gânduri din zăpezile albastre…
Mă ninge pe frunte cu flori de zăpadă,
Prin gene văd stafii dansând,
Coline de îngeri la ceasuri de taină
Colindă mânate de vânt…
Mă ninge pe creștet cu buchete de nea,
Din neaua ce vine din ierni prea bătrâne,
Omătul sclipește ca o stea
E steaua ce naște doar basme cu zâne…
Oceane de alb pe pământ pân’la cer
Se-nhoresc în cadențe nebune,
Icoane de sfinți mă privesc din eter
Prin iarna aprinsă de ger…
O CLIPĂ DE TOAMNĂ…
Se așterne noaptea făr’ de stele
Peste pădurea ostenită,
Copacii-și fac din nori mantale
Căci ploaia vine iar grăbită…
Se-așează ploaia la taclale,
Peltică, zveltă și rebelă
Iar cântul ei parca-i de jale,
Căpoasă ca o sentinelă…
Se mai aude câte-o frunză
Ce-mpleticită își dă în petic,
Zicând că toamna n-o să vină
Și o să fie vară veșnic…
MOCNEȘTE UN FOC DE-O SEARĂ…
Mocnește-un foc de-o seară
Pe dealul cu poiene zvelte,
Miroase-a fum de frunze
Din toamna ce-a trecut,
E reavăn tot pamântul printre brazi,
Obrajii îmi sunt acuma calzi…
Îmi e răcoare-n suflet
Ca vara-n miez de codru,
Și-mi este verde pasul
De liniște și dor…
Mocnește-un foc de-o seară
Pe dealul ce sărută cerul,
Miroase-a ploaie crudă
Sfiosă și stingheră,
Îmi este jar pe frunte,
Căci luna-și varsă raze…
Îmi este rouă-n gene
Căci vara stă pe-aproape…
Mocnește-un foc de seară
A zvonuri spuse-n șoapte,
Miroase ceru-a lapte
De parcă mi-ar fi mamă,
Îmi e pământul leagăn
De parcă aș fi copil…
Și-mi este soare noaptea
Ca ziua în miez de-april’,
Mocnește-un foc de seară
și parcă sunt copil…
TIMPUL
Trece timpul cu nemilă
In vârtejul vieții crud,
Eu privesc ca o acvilă
Peste drumul ce-l colind…
Și văzând cum fuge timpul
Peste piscuri și prin văi,
Mă ridic si văd doar Cerul,
Peste timpuri, peste noi…
Și Îl rog pe Cel de Sus,
Cel ce totul a făcut
Să văd drumul spre Iisus,
Fiul Său din veci născut!
Trece timpul cu nemilă
Și mă rog la Dumnezeu,
Să culeg ca o albină,
Veșnicia din răstimpul
Care stă în drumul meu…
FLORI DE SÂNZIENE
Flori de sânziene pe trupuri de zăpadă
Rândunele zvelte se așează-n nori,
Plâng pe drum copacii cu ochii în rană,
Lacrimi zăvorâte se usucă-n zări…
Flori de sânziene pe râuri de seară,
Lebede albastre înfloresc în noapte,
Se topesc copiii pe doruri de mamă,
Trupuri de zăpadă se ascun în moarte…
Flori de sânziene pe maluri rănite
Se hrănesc cocorii cu mană cerească,
Mânjii albi se înalță spre ceruri măiestre,
Ochi de zâne triste stau să înflorească….
Flori de sânziene pe strune de soare,
Foi de azur din mare se întorc în cer,
Ploi de fum amare se preling cu jale,
Flori de sânziene pline de mister…
INIMĂ BUNĂ
Inima bună stă în mâna fericirii,
În ea strălucește lumina firii,
Numai cu ea poți urca până la Cer
Și poți iubi în sfânt mister…
Inima bună te-ndeamnă să spui
Că ai loc pe vecie în măduva Cerului,
Ea îți dă aripi să tot zbori
Pân’ la norii norilor…
Inima bună te învață să cânți
Pe strune de Cer însoțit doar de sfinți,
Să tâlcuiești pe portative nelumești
Acorduri de nespus din coruri îngerești…
Despre inima bună ne învață Hristos
Că este comoară și dulce prinos,
Ea este făcută din daruri cerești,
Să ști pe vecie pe Cine iubești…
FERICIREA
Fericirea-aici, un vis într-un abis,
Ce din țărână se preface iarăși vis,
Suspin și cânt, tot într-un gând,
Căci toate-s trecătoare pe pământ…
Fericirea-un drum aflat mereu la orizont,
Alergătorii se luptă ca pe front,
S-atingă iluzorii destinații,
Atât de efemere și ireale stații…
Fericirea-lutul nu o poate ține,
Fugind tenace spre piscuri senine,
Cât stăm sub nori ne amăgim profundȘi
suntem vrednici vânători de vânt…
Fericirea-i chipul sfânt al lui Hristos,
Ce prin iubire ne poartă duios,
Suflet cu suflet sub Cerul sublim,
În fericire pe Domnul iubim…
——————————————-
Pr. Emil Nedelea CĂRĂMIZARU
Săptămâna Mare
Bucureşti, aprilie 2018
————————————
Preotul Emil Nedelea CĂRĂMIZARU, este preotul paroh al Bisericii brâncoveneşti Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, de la „Kilometrul Zero” al României. L-am cunoscut în luna septembrie 2017, la o agapă organizată în Casa Memorială „Ion Dolănescu”. Atunci, acolo, într-un cadru festiv, a recitat mai multe poezii personale cu tematică religioasă. Am rămas încântat de frumuseţea versurilor fapt pentru care m-am gândit să le prezint cititorilor noştri.
*
Părintele Cărămizaru s-a născut la data de 2 Iunie 1966, în oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman. A absolvit şcoala primară în oraşul natal, precum şi treapta l de liceu. În anul 1983 a fost admis la Seminarul Teologic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1988. Între anii 1989-1993 a absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, cu teza de licenţă la catedra de Drept canonic. Este doctor în teologie, la Catedra de Drept canonic, cu calificativul „Magna cum laude”, titlul tezei de doctorat fiind: „Mărturii ale legislaţiei canonice privitoare la rugăciune şi post”. A absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, precum şi un Masterat în Drept, cu programul de studii: „Drept social român şi european”. Studii Postuniversitare la Academia de Studii Economice Bucureşti, cu specializarea – Management şi Relaţii Economice Internaţionale. Între anii 1996-2008, a fost Directorul Seminarului Teologic din Giurgiu, pe care l-a şi ctitorit. Parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, Responsabil cu învăţământul religios, Consilier Cultural şi Şeful Biroului de Presă al Episcopiei Giurgiului, au fost responsabilităţi pe care le-a avut între anii 2000-2007. În anul 1999, a primit Definitivatul în învăţământ. A participant activ la înfiinţarea Episcopiei Giurgiului în anul 2006, făcând demersurile necesare pentru înfiinţarea acesteia, pregătind în acest sens şi sediile necesare. Este iconom-stavrofor, purtător de „Cruce Patriarhală” din anul 2000. A primit Ordinul „Sfintii Martiri Brâncoveni” (2014), precum şi multe alte distincţii eclesiale. A publicat numeroase articole şi studii în presa bisericească şi laică, fiind prezent activ în mass-media bisericească şi naţională, la televiziuni şi posturi de radio, pe teme religioase, culturale şi sociale. A scris trei cărţi: “Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu”, „Monografiea Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou” (prima din istorie), ambele la editura “Basilica” a Patriarhiei Române, precum şi un volum de poezii cu titlul: „Privind spre Ceruri cu speranţă”. În anul 2014, când s-au împlinit trei sute de ani de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni, a participat la deshumarea moaştelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, din biserica Sfântul Gheorghe-Nou, documentaţia pentru acest demers istoric, la care au participat specialişti arheologi, antropologi, teologi etc, Între anii 2008-2017, a restaurat şi repus în valoare Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, de la “Kilometrul Zero” al României, singura ctitorie eclesială a Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, rămasă în Capitala României. În anul 2014, când s-au împlinit trei sute de ani de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni, în ziua de 16 August, a fost resfinţită ctitoria brâncovenească Sfântul Gheorghe-Nou, în prezenţa Patriarhului României, Daniel şi a întregului Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi a cinci delegaţii patriarhale din străinătate. Tot în acelaşi an, 2014, această ctitorie brâncoveanească a fost vizitată şi de Patriarhul Ierusalimului, Sanctitatea Sa Teofil al-lll-lea şi Preafericirea Sa, Ioan al-lX-lea, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi. În prezent lucrează la un nou volum de versuri, intitulat: „Stihuri pentru Dumnezeu”.
(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia)
PRIMA NOAPTE DE IUBIRE
PRIVIGHETORI REGINE…
