Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de sâmbătă din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de sâmbătă din Săptămâna Patimilor

 

Mormântul Tău a fost pecetluit
de cei ce de-nvierea Ta au groază
şi stau ostaşii lângă el de pază
ca nu cumva din el să fii răpit.

 

Trupul bătut stă-n giulgiul îmbibat
cu smirnă şi aloe, parcă doarme,
în timp ce Duhul Tău s-a dus să sfarme
cu slava-i sfântă iadul blestemat.

 

S-au bucurat strămoşii proslăvind
pe cel pe care-L aşteptau să vină
să-i mângâie cu sfânta Lui lumină
de viaţă şi-mpăcare strălucind.

 

Şi raiul a vibrat triumfător
că s-a întors în sânul lui iubirea,
care-a salvat prin sânge omenirea
ca Dumnezeu şi ca Mântuitor.

 

Ce pace al meu suflet a cuprins
ştergând din mine orişice durere,
în timp ce-aştept sublima înviere
a Celui care moartea a învins!

—————————

Anatol COVALI

București

7 aprilie, 2018

Viorel Birtu-PÎRĂIANU: Poarta

POARTA

 

între pierdute ruine și veacuri uitate
mă opresc la o poartă
pierdusem cheia spre poartă
mă lepăd de gânduri, mă lepăd de păcate
mă lepăd de toate
sunt pasăre ce poartă pe aripi stigmatul durerii
prelung ca și gândul
mă cațăr spre lumină
n’am cale n’am parte
pribeag aici, străin în altă parte
pe țărm, satanice stânci
atât de aspre, de adânci
pe frunte port cununa de spini
valuri se sparg de trupul ăsta
bătrân și beteag
mă înțep în destin
ce viață, ce chin
făptură sau duh
mă zbat într-o soartă
acolo lângă poartă
și strig în ultimul suspin
deschide ușa creștine…

——————————–

Viorel Birtu-PÂRĂIANU

Constanța

7 aprilie,  2018

Cristina Maria NIȚĂ: E vineri iar…

E VINERI  IAR

 

Curg neguri pe pământ,vestind Calvarul,
Golgota-şi ia odajdie cernită,
EL, tace sub obezi, primind Paharul…
E Vineri iarăşi…ziua Pătimită.

 

Osanele de ieri s-au stins…finicul,
Pe frunze încă-Ți stăruie mireasma,
Te vor cunoaşte-atunci, pe Tine, Spicul,
Când frântă va cădea catapeteasma.

 

Pe urma Ta păşesc dar nu mi-e lesne.
Văd Talpa-Ți Sfântă-n colbul ulicioarei,
Jelesc în taină îngeri, plâng pricesne,
Şi lacrimi cad pe umerii Fecioarei.

 

Şovăitori, în val de proorocire
Stau ucenici, urmând a Ta chemare
Scripturile-au grăit: La osândire
Păstorul fi-va dus c-o sărutare.

 

La marginea mulțimii ce pieirea
A hotărât, săpând adâncul gropii,
Suspin-acei ce Ți-au simțit Iubirea:
Sunt suferinzii…muții, orbii, şchiopii.

 

Te-a întristat aprinderea de ură,
Dar n-ai lăsat ogorul să usuce
Şi miluind smerita lui făptură,
Iertare dai tâlharului pe Cruce.

 

Ce sfâşiere, crunta ta durere!
De spaima morții mă cuprinde frica
Cu un ştergar, în chip de mãngâiere,
Te-ntâmpină pe cale Veronica.

 

Te mai opreşti. Sub greul potcnirii
Urcuşul arde…cine să priceapă!
Pe culmea sorocită Răstignirii
Primeşti oțet şi fiere-n loc de apă.

 

Pescar al celor prinşi în gheara sorții,
Năvod țesut din fir de umilință
Ca nimeni dându-Se pe Sine morții
A împlint fatidica sentință.

 

…Iar ochii Maicii,sus,pe-acea colină
S-au mistuit de mila săvârşirii…
Şi-a ars ,,Lumina lumii”, fără vină
Răscumpărând căderea omenirii.

 

Acolo,unde Cerul priveghează,
Cad spinii, iar pe urmele durerii
Şi peste moarte, Viața tămâiază
Cu zorii aşteptați ai Învierii…

——————————

Cristina Maria NIȚĂ

6 aprilie, 2018

Marin BEȘCUCĂ: … vreau un moment de pioșenie, rog …!

… vreau un moment de pioșenie, rog …!

 

… de ce-ai luat tăcerea ,
Sus !
cu tine …
de ce
în suflete ne-ai pus zălog
neliniștea și zarva,
de ce izvorul îndoielii
ne-ai lăsat în zlobozire … !?
ne-am urâțit,
Mărite DOMN !
și urâm,
urâm cu sceptru-n mână,
proorocind minciuna …
și jaful …
jaful !
ni l-am pus de căpătâi …
ți-s petele de sânge încă vii,
setea Golgotei,
e mai sete ca oricând,
ca ORICÂND !
sfârșitul lumii noastre
ți s-a-mbrăcat cu urletul de lup,
îngheață sângele în vine,
mieilor,
dar tac !
și tac așa-cum nimeni n-a putut-o face !
ei știu cum sunt lăsați să fie jertfă,
și jertfa și-o primesc !
în ochii plânși i-atâta trist …
hapsâni, hulpavi
ne înfruptăm cu carnea lor,
și ne-ndoim !
tăcerea-le-nghițind …
din limbă curge smirnă,
nu salivă,
și eșafod am construit,
din foame !
de-atâtea pofte ni-i obez și pasul,
drumul ne e strâmb,
privirea se resfiră-n patru puncte cardinale,
curmăm la vieți,
Prea-Sfinte,
de copii abia născuți …
din praful puștii am făcut pomadă,
să nu se vadă spelbul,
din obraji,
am brăzdat cerul în sateliți,
din spini coroana pentru frunți …!
dar cine vede ?
împăunați !
plecăm spre moarte
în imne de famfară,
mai nou lăutărească !
și în cavouri aurite din fărădelegi …
și tu,
TU care ne-ai luat tăcerea,
SUS !
cu tine,
dar te-așteptăm
de-atâtea ori să ni te-ntorci,
și să ne pui în zâmbete corolă,
DUREREA !
cea răstignită pe Golgota,
unde-i și-acuma,
încă vie !
din sângele de ne-ai lăsat,
o pată !
ce luminează-n neguri,
cum o cruce !
da-n loc să strige, însă,
tace …!
cum și TU taci, Doamne – DUMNEZEU,
și taci lăsându-ne
să ne sluțim suflet durut,
trăim toate cât clipa, Doamne,
nici pomenim la ce-a fi mâine,
golgota-ne ne-o fălțuim de ochiul lumii
fără să gândim păcatul,
mâine, când Ți-am veni
Te-am implora căinindu-ne,
dar azi …
tânjim spre masa cât mai plină,
tot implorăm pe unul și-altul să ne dea Lumina,
mai nou adusă cu-avion !
și cât de simplu ni Te-ai coborî prin rugă,
dar clipa ne-nghiontește,
haide, haide …
e doar Paște !

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

—————————–
Marin BEȘCUCĂ

6 aprilie, 2018

Lavinia BUD: Ne mai poți iubi, Doamne

NE MAI POȚI IUBI, DOAMNE

 

Ne mai poți iubi, Doamne,

căci te-am lăsat singur

pe dealul Golgotei?!…

Iertând ne priveai de pe cruce

neputința de a primi Adevărul,

dar noi nu am plâns.

Cum să mai ierți, Doamne,

osânda pe care ți-am pus-o

pe fruntea ta,pe inima ta…

Tu ne indemni la veghere

și ne spui pilda cu oaia pierdută,

dar noi suntem orbi.

Nu ne mai iubi, Doamne,

n-am meritat jertfa ta

pentru singura vină

de a ne fi iubit atât de mult!

 

Mai e loc în sufletul tău

de atâta îndurare?!…

————————

Lavinia BUD

Timișoara

6 aprilie 2018

Vasile COMAN: Sunt vinovat

Sunt vinovat

 

Doamne… dacă eu sunt pedepsit, pentru spini, pentru cunună,
Pentru sulița din suflet sau piroanele din mână
Să mă ierți ca pe tâlharul lângă care ai stat pe cruce
Și dă-mi mie, Doamne, harul, ca să iert, să le pot duce.

 

Iartă, Doamne, mie, amarul, pe cei ce m-au blestemat,
Ochii mei scăldați în lacrimi, pune stavilă-n păcat,
Nu lăsa să fiu hulit, nici batjocură, nici ură,
Iartă-mi, Doamne, vina mea și a biciului arsură.

 

Doamne… dacă este întuneric sau Ți-e lespedea prea grea,
Tu ești Alfa, ești Omega, dă-mi poruncă a căra
Măcar cuiele din mâini și să-Ți alin suferința,
Să nu plângă Maica Sfântă, eu să-mi întăresc credința.

 

Dă-mi și sulița din coastă să mă străpungă pe mine,
Ca să rabd și eu cu Tine în batjocuri și-n rușine
Și pe mâini și pe picioare chiar și cupa cu pelin,
Ochii Tăi scăldați în lacrimi dă-mi-i mie… eu… mă închin…

 

Tu, Iisuse, crucea Ta, merit eu a Ți-o lua,
Și pe-al vieții mele drum, eu sunt cel ce-o va purta
Eu sunt cel ce Te-a hulit, și tot eu Te-am răstignit,
Eu…pe pământ… de toate… sunt vinovat,
Tu… în Cer făr’ de păcat…

——————————-
Vasile COMAN

Ploiești

6 aprilie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Poesis

DE PAȘTI

 

În văzduh, miros de flori,
Sânziene , păpădii…
Darul Domnului, comori,
Giuvaere peste glii.

 

Zburdă mieii prin livezi,
Câtă vremea îi mai lasă,
Că-n curând n-o să-i mai vezi,
De-asta soartă nemiloasă .

 

Mâine sângele va curge,
Peste florile-aplecate…
Ultim țipăt va străpunge,
Piepturile sfârtecate.

 

Așa-i… spune obiceiul…
Cică-i dat de Dumnezeu !
În ce Carte-a scris condeiul?
Care mână de iereu ?

 

Eu nu cred în legi haine,
Nici nu cred că-i creștinesc !
Eu vreau doar cu vin și pâine,
Pe DOMNUL să mi-l jelesc !

 

VOINȚA, DORINȚA ȘI CREDINȚA

Din pântecul mamei, dureri pe lume m-au adus…
Dureri și sânge de-atunci, mă-nsotesc până acum…
Am crescut, ani peste ani, pe spate mi s-au suprapus,
Dar în marsupiul veșniciei, embrion sunt, necompus
Și sacul amniacal, să-l părăsesc, nu vreau nicicum,
Sigur adăpost, oricând și oricum…

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis”

Victor COBZAC: În ajun de sărbători pascale

ÎN AJUN DE SĂRBĂTORI PASCALE

 

Trimitem și primim… colete,
De pe tot globul pământesc,
Un vin de casă, brânză, pască,
Nimic mai cald, mai omenesc.

 

Împrăștiați prin lumea largă,
Cu-n dor de casa părintească,
Nuci, mere… din livada care,
A dovedit să-mbătrânească.

 

Hristos a înviat! Curg lacrimi,
La cei plecați, la cei rămași,
Din gura celor dragi, drag sună,
Părinți, copii, nepoți… urmași.

 

Puțini care-și mai pot permite,
Chiar dacă doru-n sufletul geme
Din când în când să se întoarcă,
De unde au plecat de-o vreme.

 

De-ar avea aripi… ar zbura,
În gând… amețitor… de sus,
Până când… de-atâta au putere,
Să-și muște buzele pe-ascuns.

 

Trimitem și primim… colete,
Miros de busuioc, tămâie,
Credința-n Dumnezeu și dorul,
Țin flacăra… iubirii… vie.

———————————–

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

5 aprilie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Săptămâna Mare (versuri)

Dorințe la ceas de răscruce

 

Bate greu ciocanul în piron,
Cum au scris profeții în Canon,
Plânge cerul, tremură pământul,
Suferă precum un miel Preasfântul…

 

Lemnul ce cândva catarg s-a vrut
Palmele cu sânge și-a umplut,
Spinul care fruntea-nsângerează
Pentru-o clipă, roză se visează,

 

Miere vrea oțetul cel din vin,
Sulița, ar vrea să fie crin,
Îngerii, ostași se vor, în zale,
Foc din cer pe oameni să prăvale…

 

Numai osânditul fără vină
Dându-și duhul, vrea, și e, Lumină…

 

Trezire

De-atâtea ori, tăcând, m-am blestemat
Și-am susținut că-mi ești complet străin,
De-atâtea ori, ca în trecut Cain,
Spre altul, brațul greu l-am ridicat…

 

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Săptămâna Mare (versuri)”

Claudia BOTA: Răsărit-a lumii

Răsărit-a lumii

Lumină din Lumină cea răsărit la coloana sfânta a infinitului
Zorile ce s-au ivit nu ating frumusețea absolută a Luceafărului,
Gându-mi stă statornic reazăm pe calea dreaptă a nemuririi,
Merg cu crucea jertfei până la Golgota necuprinsă a iubirii.

 

Drumu-i plin de suferinți și mă închin ca să ajung între sfinți,
Luminază-mi raza vieții mele și din patimi fă-ne mai smeriți.
Poți să ajungi la cunoștința adevărului prin Logosul cel întrupat,
Legea Sfântă și dreaptă, El ne-a dat-o, pentru a fi fără de păcat!

 

Răsăritul cel de Sus venit pentru a ne răscumpara pe pământ,
În Muntele cel Sfânt al dreptății s-a arătat în al Său veșmânt,
Mântuire ne-a dat și moartea pre moarte cu putere a călcat,
Din umbra morții și a întunericului prin cruce Tu ne-ai eliberat.

——————–

Claudia BOTA

6 aprilie, 2018