Simina PĂUN-MOISE: Poesis

Poezie pentru o prințesă

Eşti toată ca o primăvară!
Mi te aduc aminte,
Cum erai odinioară,
Când rochiile toate mi le încercai
Şi doar râdeai, crezând ca eşti în rai.

S-au dus toți anii tăi copilărie!
S-au dus…
Pe unde-or fi, nimeni nu ştie…
Dar dacă-ți aminteşti ceva din ea,
Nu-i toată dusă, draga mea.

Să fii abstractă şi sublimă,
Să ştii ce echilibrul poate să ți- l țină,
Să-nnobilezi pe unde treci,
Să poți ,
Să ştii ,
Să faci din soare țurțuri reci.

Ca poezia spusă în tăcere,
Ca muzica ce cântă cu durere,
Ca logicul ce- ți face ordine în viață,
Aşa să fii fetița mea!
Purtând doar zâmbetul pe față!

Şi -atunci când noaptea lungă vine peste tine,
Când ai să- ți iei din cupa florilor si- agate
şi rubine,
Când ai să înțelegi că toate- n lume vin şi
pleacă,
Aşa cum spune şi poetul,
” Tu stai şi te socoate” !

Atunci să stai să te gândeşti ,
Că într-o zi,
N-am să-ți mai spun poveşti.

Şi totuşi ……
Când mierla iese să te strige,
Când apa din izvor pe ochi ți se prelinge,
Când căprioara- n vârf de munte sare,
Să ştii copila mea,
Că eu ți le-am trimis drept alinare.

 

Totul tresare

Colțul de rai al inimii mele,
De care tu eşti agățat,
A început să ciureze a ploaie.

Nu erai tu acolo,
Era o fantezie a gândurilor mele.

Şi ai dispărut şi tu ,
Şi pe urmă şi amintirea ta…
Eu cred ca mai atârnam acolo….
De un cârlig de rufe eram agățată

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poesis”

Vasilica GRIGORAȘ: Mama şi mirarea copilăriei (Călătorie în timp – haibun)

De la o vreme, din ce în ce mai des mă năpădeşte un

val de amintiri –
foşnetul proaspăt de vânt
zburdând pe alei.

Clipele se înşiră ca mărgelele de toate culorile în colierul vieţii. Imagini ale unor frânturi de viaţă, amintiri, încă foarte vii de când am început să deschid ochii spre lume şi să cunosc universul natural şi uman în care creşteam.
Aş putea spune că am crescut precum un vlăstar fraged la umbra pomului roditor, MAMA. M-a adăpat permanent cu lumina, căldura şi iubirea atât de necesare unei creşteri viguroare. Eram adesea în preajma ei, însă nimic nu m-a împiedicat să-mi trăiesc copilăria, zbenguindu-mă cu prietenii, confecţionându-ne jucării. Mare bucurie când

peste mai mulţi ani –
într-o traistă din pod
păpuşi din pănuşi.

Începând de pe la sfârşitul lunii mai, nerăbdători, aruncam

priviri discrete
spre cireşii în floare –
ce lung e timpul!

Era mirarea inocentă a noastră, a copiilor, dând mereu târcoale cireşilor şi, de cum începeau a se pârgui, mâncam pe săturate. Fetele, tare ne mai mândream atunci când ne împodobeam cu cercei roşii la urechi. Însă cireşele ajungeau la maturitatea coacerii pe la

moşii de vară –
gătite cu cireşe
cănile de lut.

Din zilele calde de vară îmi amintesc acea senzaţie plăcută pe care o simţeam atunci când umblam în timpul unor

ploi mereu calde –
desculţă prin şanţ în pas
cu râme şi melci

iar alteori, alergam împreună cu prietenii asemenea unor

fluturi în zbor –
scene de dans şi culoare
din floare-n floare.

Era minunat când dormeam pe prispa casei, înveliţi de cerul plin cu stele, mângâiaţi de triluri de păsărele şi adulmecând mirosul fânului şi-al florilor din grădina din faţa casei,

nopţi senine –
adieri de fân cosit
umpleau cerul.

Nici lucrurile mai puţin plăcute nu s-au şters de pe pelicula minţii

secetă mare –
scaieţii mai ascuţiţi
ca niciodată,

şi când am mai crescut, începeam să înţeleg grijile, lipsurile din acei ani. Acestea, precum ciulinii răneau inima oamenilor care, obosiţi de munca câmpului se linişteau doar

după-nserare –
prin geam intra tăcut un
petec de lună,

iar a doua zi,

din nou arşiţă –
în muget de talangă
zace tăcerea.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Mama şi mirarea copilăriei (Călătorie în timp – haibun)”

Ana ARDELEANU: Ruda cea mai bogată

RUDA CEA MAI BOGATĂ

porţi pe palmă
mărul poemului de aur
un fel de a dărui
din fructele zemoase ale gândirii
în care Dumnezeu a pus
vitamina înţelepciunii
şi calciul fidelităţii

roata mare a gândului
se învârteşte în jurul roţii mici
care este cercul de slujire
ce încălzeşte în pumni sufletul omului
sufletul este reacţia sublimă a corpului
vestea bună dată nouă
ca semn de împăcare cu eternitatea

partea fericită din marea abstracţie
este universul
universul fiind şi ruda cea mai bogată
e atât de corect să-i aprobi veşnicia
să-i aşezi stelele
precum pietrele cubice
să calci din stea în stea
până ajungi la steaua ta
pentru a o cuprinde
în măsura cât o margaretă a mâinii
şi-ai lua, nevinovat, polenul

––––––––––

Ana ARDELEANU

2 mai, 2018

Nicolae Vălăreanu SÂRBU: Marea Moartă

Marea Moartă

Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deşert de cenuşă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.

Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puţin.

Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.

–––––––––––

Nicolae Vălăreanu SÂRBU

2 mai, 2018

Marin BEȘCUCĂ: Somnostihii – Scrisori către poetul Ioan Țepelea

VOALUL DE PE PULPELE CLIPELOR

… geamul dintre mine şi nu ştiu cine,
s-a mâzgălit de gheaţă
amestecată cu praf şi cu fum,
abia mai ies ochii prin el,
dar ies, cât de puţin …!
toamna a pus de-o paradă a modei,
vântul suflă voalul de pe pulpele clipelor,
cât ai clipi,
pântecele lor dau buzna afară,
verdele arămit se roşeşte-n obraji,
şi e prânz, nu amurg …
gerul rânjeşte viclean,
e cer de prostituţie!… îl aud,
şi tac !
mi-e frică de el, de oştirea
lui cu lăncile-n ţurţuri ce plâng
agonia că nu se vor insemina clipelor,
atât de suave … atât de candide …
exorcismul memoriei mă lasă rece,
şi plâng lacrimi de porţelan
peste un timp oximoron,
flautul tiraniei tace în ploaie,
zările se-nfig în secure,
sânge de spaţiu se-ntinde tumoric,
timpul rânjeşte tutankamonic

P.S.
… exorcismul memoriei !
da Prietene,
chiar mă lasă rece …
în filozofia mea existențială e atâta Poem, Poetule, e atâta Poem
de uneori, Mărțișor mă ceartă că nu mai știu vorbi curent …
și metafora poate induce în eroare
chiar inducând în eroare … vezi ce joc fac ?
să merg la exorcism mi-au tot zis niște criminali
și era cât pe ce,
ba apucasem drumul lacului !
dar m-a luminat HIASTRU …
de vorbit tot nu știu vorbi …
m-au cerut la galantar, dar s-au temut,
metafora să nu le strice peluza prețurilor …
la peluză se-ntâmplă nenorocirile,
proști-proști dar mulți – și cumpără orice,
uneori fără să știe ce-i în orice,
și conturile se umflă până le-nțep cu metafora,
mai bine galantarul gol !
apoi au găsit că se cere porționarea pe strofe,
ori eu …
și mai apoi,
pornind de la că sunt discromat
mă vroioau vinde-n negru și alb …
dar le-am dezosat șevaletul,
cochetam cu curcubeul și cu pamfletul,
iar aista, -i sezonier pe an electoral.
iar la mine nu ține …
stai, că nici nu ți-am spus, Poetule și Profesor,
nici nu le-am zis cine sunt !

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

–––––––––––––––
Marin BEȘCUCĂ

2 mai, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

La sortie de labyrinthe

                               Traduction par: Gabriela Tudose

 

Des instants brûlent à la fondation des temples,

en ébranlant leurs dalles, on sent

la plainte des chaînes.

 

Plus loin du soleil,

l’île vierge émergée

de la mer

(on y pénètres avec des frissons).

 

J’ai embrassé le vent, en pensant que c’étaient tes yeux!

Comme un messager invisible,

le vent voyageur m’a donné le baiser.

 

Parfum léger, mystère parmi les étoiles,

Seules tes lèvres dans mes rêves!

Le mystère enveloppe

tes rêves,

un monde où peu de gens peuvent accéder.

 

Des pièges de pensées,

on les déploie vers demain,

on  avance

dans la flamme éteinte de la torche,

parmi des voix,

sa respiration brûle ton oxygène.

 

Deux moments les séparent –

tellement proche et tellement loin…

 

Bloqué parmi les ruines,

ses pas l’ont piétiné.

 

Elle doit asseoir de nouveau

le mosaïque des pièces,

en chuchotant un appel.

 

Des ailes lourdes

continuent leur vol

vers le zénith.

 

– lumière cueillie dans le cercle de l’amour –

 

Ieşirea din labirint

 

Ard clipe la temelia templelor,

urnind lespedea simţi

vaierul lanţurilor.

 

Mai departe de soare,

insula virgină

apărută din mare

( cu fiori pătrunzi în ea ).

 

Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,

vântul călător mi-a dăruit sărutul.

Parfum suav, mister printre stele,

doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie

visele tale,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Anna-Nora ROTARU: Versuri

SUFLET VAGABOND

Vagabond mi-e sufletul pe tărâmuri pustii,
Încercând să-mi găsesc printre stele drumeagul…
Pe unde pășesc, nu cunosc… cum să știi ?
Mă duc și mă-ntorc pe cărări argintii,
Sperând, liman să-mi găsesc, ca pribeagul…

Nimeni să m-oprească, nu am nicio teamă,
Pe drumurile mele, călător sunt, hoinar…
Socoteală nu dau, nu plătesc nicio vamă,
Sătulă-s de ieftine roluri de melodramă
Și de scenetele lumii ce decurg rutinar !

Să evadez vreau, din mrejele vieții comune,
Cu opreliști, cu gratii, în colivie sărman…
Din cenușă, ca Sfinx să renasc și… minune,
Să ies spre lumină zburând din genune,
În urmă lăsând ce mi-a fost de arcan !

Vagabond să preumblu prin idealuri și vise,
Închizând poarta-n urmă-mi la orice trecut…
Comori de trăiri de prin sipete-nchise,
Frâu liber sa las prin cuvinte nescrise,
Sfârșitul să-l schimb, cu un nou început !

 

COPIL PRIBEAG

Mi-e sufletul copil pribeag,
Ce-mi zburdă liber prin grădină…
Doar trupul sprijinindu-se-n toiag,
Odată tânăr, azi moșneag,
Adună lacrimi în surdină…
Că n-are azi tulpină…

Căci floare-a fost și-a dat în rod
Și fructe a făcut, zemoase…
Așa cum datina e în norod,
Din moși-strămoși, înscrisă-n cod…
Dar, simt-acum oștiri de coase,
Să-mi frângă oase…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri”

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme

ULTIMA CRUCE

se sfarmă lumea
și pietre se frâng
pe treptele vieții
mă așez ca să plâng
n’am nume, n’am frați
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnați
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aștern cuvinte și plâng
nici stele nu cad
e liniște în jur
eu scriu cu morții plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec și să mor într-un gând
între mine și cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beție
pe două țigări
nu am timp de plimbare
o viață pierdută și goală
tăcere, visare, ratare
pășesc pe cărare
printre morții încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
și scara e ruptă și timpul coboară aiurea
mă așteaptă ultima poartă
pașii mă dor
și iar fug
mă așez lângă cruce
între mine și ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard și iar plâng

 

UN OM, UN FOC, O ȚIGARĂ…

parfum și scrum de țigară
într-o cameră tristă și goală
lumina curge haotic
pe geamul spart de gânduri
o viață, un om, o țigară
stăteam de vorbă cu anii
trecuți, petrecuți
timpul se înghesuia în rucsacul nedesfăcut
aruncat aiurea într-un colț
fără sens, fără rost
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme”

Anatol COVALI: Lirice

Ce splendid ard !

Ce splendid ard ! Parcă sunt mii de ruguri
care trosnesc, iubire risipind
din clipa când ale speranţei pluguri
din sufletul meu brazde mari desprind.

De la o vreme sunt numai lumină,
sub nicio umbră nu mă răcoresc.
Cu inima de bucurie plină
simt că încet, încet întineresc.

Pe ramurile mele cresc noi muguri
ce râd, de fericire strălucind,
când simt o nouă sevă-n rădăcină.

Şi totu-mi pare simpu şi firesc
încât îmi vine-a crede c-o să ţină
de-acum încolo cât am să trăiesc.

 

Doar în amintire

În sufletul meu plouă, în inimă-i deşert,
iar gândurile sunt pădure deasă.
Numai în amintire mă simt mereu acasă.
Acolo nu-i nicicând nimic incert.

Continue reading „Anatol COVALI: Lirice”

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Undele-n izvor vin iarăși la lumină

UNDELE-N  IZVOR

                VIN  IARĂȘI  LA  LUMINĂ!

 

Mișcarea valurilor lasă,

Pe loc stânca cea tare,

Spumoase unde se retrag

Spre liniștita Mare,

Spre matca sufletului meu,

Căci judecata o are Dumnezeu!

Tăcere se așterne peste Fire,

Căci Îngerul mi-aduce mijlocire!

Și înfloresc măslinii, harurile cresc,

Lăudat să fie Tatăl Cel Ceresc!

Vioara își încoardă a ei veșnică strună,

Vin îngerii la ieslea de la Stână,

Și undele-n izvor vin iarăși în lumină

De ziua Învierii Tale, O, Fiu de Dumnezeu,

O lume-ntreagă se-nsenină!

—————————————-

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Australia

21 aprilie, 2018