Poezie pentru o prințesă
Eşti toată ca o primăvară!
Mi te aduc aminte,
Cum erai odinioară,
Când rochiile toate mi le încercai
Şi doar râdeai, crezând ca eşti în rai.
S-au dus toți anii tăi copilărie!
S-au dus…
Pe unde-or fi, nimeni nu ştie…
Dar dacă-ți aminteşti ceva din ea,
Nu-i toată dusă, draga mea.
Să fii abstractă şi sublimă,
Să ştii ce echilibrul poate să ți- l țină,
Să-nnobilezi pe unde treci,
Să poți ,
Să ştii ,
Să faci din soare țurțuri reci.
Ca poezia spusă în tăcere,
Ca muzica ce cântă cu durere,
Ca logicul ce- ți face ordine în viață,
Aşa să fii fetița mea!
Purtând doar zâmbetul pe față!
Şi -atunci când noaptea lungă vine peste tine,
Când ai să- ți iei din cupa florilor si- agate
şi rubine,
Când ai să înțelegi că toate- n lume vin şi
pleacă,
Aşa cum spune şi poetul,
” Tu stai şi te socoate” !
Atunci să stai să te gândeşti ,
Că într-o zi,
N-am să-ți mai spun poveşti.
Şi totuşi ……
Când mierla iese să te strige,
Când apa din izvor pe ochi ți se prelinge,
Când căprioara- n vârf de munte sare,
Să ştii copila mea,
Că eu ți le-am trimis drept alinare.
Totul tresare
Colțul de rai al inimii mele,
De care tu eşti agățat,
A început să ciureze a ploaie.
Nu erai tu acolo,
Era o fantezie a gândurilor mele.
Şi ai dispărut şi tu ,
Şi pe urmă şi amintirea ta…
Eu cred ca mai atârnam acolo….
De un cârlig de rufe eram agățată
De la o vreme, din ce în ce mai des mă năpădeşte un
