LINIȘTEA AVEA MÂNGÂIUL PRELINS PRINTRE NOI

                                  Ciclul: Răspântii

… ploaia ținuse morțiș să se intromisioneze
printre visele-mi în agonia lepădării,
vedeam frânturi descărnate, oase !
împrăștiate printre petale de încord,
era o lume nebună,
nebună de aruncat peste bord …
pluteam !
valuri intangibile își frângeau vuietele
direct în pavilionul urechii, de acum
bântuită prin tropotitul de stropi,
și stropi în năvală interminabilă,
negurile stăteau cu ferestrele deschise,
încercând să împrăștie năduful miezului din noapte,
erau presărate și câteva pete de zori,
dar nimeni nu le lua în seamă,
arbitrar, mă pătrundea un lătrat stingher
și din trotuar veneau plescăituri
ale biciului cu care norii goneau noaptea,
liniștea avea mângâiul prelins printre noi
și-n pleoapa ta juca un nerv în dârdâi …
mi-am apropiat buzele cât să-și ia din
tremurul genelor, și-am lăsat totul neatins,
treceau prin mine unduiri de amintiri
și se simțea un aer de nou …
încotro ?
întrebă o filă de timp, căzută în alb …
uf, dar câte întrebări ascundea timpul în scoarță, însă
răspunsurile le mâncaseră cariile celor cinci veșnicii,
căutam printre firimiturile rămase în hieroglifele trecutului particule de adevăr din care să-mi compun
un nou alfabet, prin care să-mi pot rescrie viitorul …
atâtea frământări mă încolțiseră din umbrele trecutului,
unele dăduseră în mugur !
altele erau chiar în floare, dar …
erau carnivore !
mușcau sufletul meu, hrănindu-se cu sânge din Poem …
nu prea mă știam apăra,
timpul mă dezarmase aproape complet,
dar îmi lăsase penița și o călimară,
plină ochi cu amar …
undeva,-n margine de grădină, în genunchi,
Orologiul !
se tânguia – îl sărise rândul peste noapte !
gemetele lui împrăștiau clorofilă, semn
că plantele mele-l trecuseră prin fotosinteză,
nimic nu le scăpase din METAFIZICA VISULUI,
poate doar regretam dezlipitul din SOMNOSTIHII,
în fine,
e ziuă !
Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Liniștea avea mângâiul prelins printre noi” →