Violetta PETRE: Ţara mea, cea mai frumoasă…

Ţara mea, cea mai frumoasă…

Spuneţi, voi, români, de-i ţară mai frumoasă ca a noastră,

Unde cântă ciocârlia pe sub bolta cea albastră,

Unde se aude naiul şi viorile-n pădure,

Sub arcuşul limbii noastre,-alungă hoţii, să nu fure.

.

Spuneţi voi, unde-s izvoare, care susură-a iubire,

Spărgând piatra cea mai dură, mirosind a nemurire?

Cine are munţi şi mare, Dunăre şi locuri sfinte,

Unde se aude doina, aşa dulce şi cuminte?

.

Ca o ie înflorată, îmbrăcată-n sărbătoare,

Râde ţara mea bogată, chiar şi-atunci gând glia doare

Sub potopul de injurii ale hoardelor străine,

Care strigă-n gura mare, să nu-i fie ţării bine.

.

Neamul, chiar de nu-i prea mare, e viteaz, la o adică

Şi-o acoperă cu trupul şi nu tremură de frică.

Că viteji ne-au fost eroii, s-or scula şi din morminte,

Să ne fluture drapelul şi să strige: Înainte!

Violetta Petre

Victor COBZAC: Asociat fără voie

 

ASOCIAT FĂRĂ DE VOIE

 

Motto:

 ,,…Dau un rinichi pentru o pâine
Și brațele pentr-un călău…”
                (Din poezia „Luați din mine tot ce vreți” de Violetta Petre)

 

Mă simt asociat, fără de voie,
La dat din ce mai am, cât piața cere,
Dau jumătate din averi, la o nevoie
Și-o bună jumătate din durere.

Dau visele ce nu-mi mai aparțin
Și-n loc pe malul unei ape curgătoare,
Dau stelele, ce mi-au picat pe umeri,
Iar pe de-asupra dau și o ninsoare.

Luați, cei de se uită printre gard,
De tot ce-aveți nevoi… din ogradă,
Lăsați-mi doar copacul de sub prispă,
Cum îl cuprind, Tăicuțul să mă vadă.

Năvală dați cu toții… azi e ceasul,
Luați-mi vaca…, caii… și căruța,
Luați-mi casa, dar lăsați-mi prispa,
Loc sfânt, unde se odihnea Măicuța.

Dau clipele rebele… de la mine
Și umbra care-aleargă pe perete,
Din patru anotimpuri, vi le dau toate,
Cu tot cu iarna cuibărită-n plete.

Luați-mi cerul, dar lăsați-mi norii,
Să aibă cine să mă plouă-n asfințit,
Luați-mi răsăritul, Soarele lăsați-mi,
De când mă știu cu el m-am învelit.

Lăsați-mi vântul , care șuieră aiurea,
Să-mi cânte… la vioară și caval,
Lăsându-mă s-admir în dricul nopții
Secera Lunii, care doarme după deal.

Am adunat poveri, nici umerii nu duc,
Luați din ce-am agonisit la bătrânețe,
Dar nici cu-n deget, dacă se mai poate,
Nu vă atingeți de singurătate și tristețe

Luați-mi tot… lăsați-mi… un chibrit,
Să pot și eu aprinde-o lumânare,
O foaie de hârtie, pană… și cerneală,
Să am cu ce vă scrie o scrisoare.
––––––––––––
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

12 iunie, 2018

 

Violetta PETRE: Nu rupeţi trandafirii!

Nu rupeţi trandafirii!

 

M-ai rupt şi-a sângerat tulpina-mi crudă,
Extazu-n agonie l-ai schimbat,
Acum, degeaba ploaia mă mai udă,
Doar rădăcina-i vie, eu uscat

 

Voi fi-ntr-o zi sau două şi culoarea
Se va topi ca ceara în altar,
În seva din pământ aveam vigoarea;
M-ai rupt şi mi-ai ucis şi un lăstar.

 

Degeaba plângi acum, e-n van tristeţea,
Priveşte-mă cât mai respir, sub sori
Cum mi-ai strivit subit delicateţea
Întrerupându-mi viaţa şi mă dori

 

Că, din impuls, ca să mă ai aproape,
Mi-ai retezat secunda de-nflorit.
Vin trandafirii roşii să mă-ngroape.
Şi câte mai aveam de oferit!

 

Nu rupeţi florile, oricât le-aţi adora!
Trăiesc la fel ca noi. Şi-i legea firii
Să le lăsăm a ne înmiresma,
Şi mai ales, nu rupeţi trandafirii!

––––––––––––––

Violetta PETRE

27 mai, 2018