UN ROMAN CA ORICARE…
Serile, când gândul mă prinde la fereastră
Și ochii minții-mi deschid poarta-ncet la amintiri,
”Pe urma pasilor pierduti „, in vâltoarea-albastră,
Ușor plutind peste trăiri din viața mea sihastră,
Scrise într-o carte-a sufletului, cu atâtea povestiri,
Vetrei lăuntrice șoptiri…
Răsfoind filă cu filă, a vieții mele-umil roman,
Retrăiesc urcând și coborând treptele-n capitol…
Nici că mă plâng, de traiul meu fost-a sărman,
Nici că-n viață întâlnit-am prieten ori dușman,
„La granița-ntre vise”, mi-au zburat visele-n stol…
Eu… un ” fără nume Apostol „…
Văd cum deschid ușa de la casa părintească…
Mi-e imagine atât de dureros de dulce și fragilă…
Pe-ai mei îi văd, din raclă, rugă să-mi citească,
Ultime cuvinte, povețe, ce vrură să-mi șoptească,
Dar n-apucară, că-n gheară-i prinse neagr-acvilă,
Lăsându-mi un morman de-argilă…
L-acest capitol, parc-ar sângera talpa pe prund…
Mă îneacă valuri, talazurile de tăcere și tristețe…
În care oare lume-a mea, să pot să mă scufund ?
Să mă pitesc, în ce capitol, prin file să m-ascund ?
Să nu mai simt pulsu-ncetinit, gata să înghețe…
Poate… în capitolul de tinerețe…
Acolo, unde-s iar tânără, bucurându-mă de viață,
„La răscruce de lumi „, știind ce doream s-aștept…
Acolo mă dezbar de vechituri și privesc semeață,
Că-ntâlnisem prințul cu care făurisem fortăreață,
Unul, ce-am știut că-i stâncă neclintită și-nțelept,
Culcuș găsind la al său piept…
–––––––––––––-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
12 iunie, 2018