Cetatea de piatră
Nu e hazard.
Totul e ordonat în timp,
duhul calm
în aspra pace
ne urzește, ne desface.
Stânci verticale, înalte,
impunătoare
și peste tot
cerul întins, mult cer.
Acolo, retrași din lume,
eremiții au urcat
piatra dură,
abruptă,
dezgolită,
treaptă de treaptă,
într-un timp
care urcă,
au suspendat
și zidit cetatea
deasupra abisului,
apa vie
ce izvorăște
din fântâna interioară.
Neîntreruptă de veacuri,
o rugăciune adâncă,
imuabilă,
plutește-n văzduh,
unind cerul cu pământul.
—————————————
Irina Lucia MIHALCA
17 iunie 2018
