SĂRĂCIE, GREA POVARĂ…

E Duminică, ne-am adunat cu toții-n jur la masă…
Opaițul pâlpâie, joacă umbre pe pereții jerpeliți și goi…
S-a-ntors tata de la treburi, noaptea-ncet se lasă,
Cu nerăbdare-l așteptăm, să ne-aducă pâine-acasă,
Târcoale ne dă foametea și face-n pântec tărăboi,
În burți goale… de nevoi…

Ne face mama semn să tăcem și să ne facem cruce,
Să mulțumim Domnului, cu ce-azi ne-a dat în farfurie…
Mult, puțin, cât e, de azi pe mâine, fiecare să îmbuce,
Că vin zile grele, zice tata, cu-ajuns traiul la răscruce
Și poate-om rămâne, fără nici bani și nici gospodărie…
Pe drum vor defila sicrie…

Privim pe mama, cum lacrimile-i pe furiș și-ascunde,
Cercând la fiecare, să-mpartă puținul de mâncare…
Nu-i e foame, zice tatei, chipurile-i sătulă, îi răspunde,
Întoarce capul, cu basmaua, ca lacrima să n-o inunde,
Își șterge ochii, pe geană dând vina, ca o justificare,
Privind în sus a invocare…

Mamă, tată… ne-ntrebăm, cu ce fapte ați mai greșit,
Ca sărăciei cuibărite, să-i plătiți tribut amarnic ?
Pe umeri, cine v-a pus jugul, ce păcate-ați săvârșit,
Plătind ce karmă, că trupul vi-i-mpovărat și copleșit ?
„Pâinea, cea de toate zilele, dă-ne-o Doamne, darnic,
Nu ne fie zbuciumul zadarnic…

Trimite din Împărăția Ta, Sfânta Lumină să pogoare
Și iartă-ne pe toți, de poate crezi că ți-am greșit…
Trimite în căsuța noastră, căldură, de l-al Tău soare,
Ne fie traiul mai ușor, că ni-i mai greu ca la-nchisoare,
Pedepse, să nu ne-apese, grele, s-avem de ispășit,
Nu ne-azvârli, cu mâna la cerșit „…

––––––––––

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

23 iunie, 2018

ABISUL NIMICULUI…

A trecut vremea, Nimicul mă priveşte-adânc în ochi,
De parcă vrea să mă soarbă, picătură, picătură…
Mi-ascund faţa, că mi-e cam teamă de deochi,
Îi cer să plece-n lume, să mai facă înc-o tură,
Că-ntre timp, m-oi piti poate-n vreo scobitură !

In neştire-alerg căţărându-mă din stei în stei,
Mi-e teamă şi de Timp cu clipele-i nebune,
Ce-mi fugăresc Prezentul pe derdeluşul vârstei…
Pe povârniş, nu prind vreo rădăcină, uscăciune,
Vreo scorbură să mă ascundă, vreo genune !

Vai de Prezent, gâfâind cu sudoarea-n haină,
Se caţără şi el pe fapte-ghimpi, decizii-bolovani…
Curiozităţi îl urmăresc, întrebări-capcane-n taină,
Vor să mi-l fure şi-alergând pe culmile de ani,
Primăveri îmi calcă, flori strivindu-mi de castani !

Chiar mi-e milă cum fuge de-a Nimicului tiranie,
De n-apuc să-l apăr şi să-l înveşmânt cu vise…
Să-mi curgă-n vene, să m-agăţ de gâtu-i cu manie,
În fiecare zi să-i văd mesajele ce-mi lasă scrise…
Ne fugăreşte vidul, închizându-ne porţile deschise…

Mă doare când îl văd rostogolindu-se ca bulgăr,
Sărmane, tu, Prezent, nu ţi-i gândirea înţeleaptă…
Nu ştii nici tu să-nfrunţi Destinul, ce stă sever călugăr,
La capăt, cu degetul intins, pe cea din urmă treaptă,
Arătându-ne, că-ncremenit, abisul Nimicului ne-aşteaptă…

ŞI NUMELE TĂU…

Te ţin în palmă când apari, ca pe o piatră preţioasă,
Atât de rară, că nu-i pe lume mai de preţ bijuterie…
Când te privesc, îmi luminezi în suflet, graţioasă,
C-aş vrea pe mine să te port mereu, nesăţioasă,
Precum copilul îşi doreşte din vitrin-o jucărie!

În întuneric, luceşti ca miriadele-adunate stele,
Când la fereastra sufletului zâmbind, tu, îmi apari…
Ciocnind la geamu-i şi răzbind printre zăbrele
Sau de sunt trează sau doar în visurile mele,
Dintr-un ungher ascunsă, ca rază tu-mi răsari!

În odaie-mi luneci, ţâşnind ca din strânsoare,
Ca din fântâna de lumina a zorilor de zi,
Având ca mumă cerul şi tatăl veşnic soare,
Cu topaze, ametiste şi rubine în prinsoare,
Cum rar poţi să-ţi închipui şi rar poţi auzi!

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →