Cuminții noştri
Se trec prin timp ai noştri dragi cuminți
Așa cum Cartea Cărților ne lasă scris,
Putem să-i aşezam cu grijă, printre sfinți
Într-un prezent sălbatec și proscris.
Unii ne dorm sub maldăr de pământ
Lacrimi ne curg sub pleoape, vrând, nevrând
Imaginea de chip sculptat, de sfânt,
Pe cruci rămâne-n timpuri, luminând.
Uităm de ei adesea, prin timpul infernal
Apoi din vreme-n vreme, ne amintim duios,
Că timpul ne subjugă și pare că-i fatal,
Printr-un prezent aiurea și tare putregos.
Ne pierdem prin nimicuri, prin ce-i cotidian
Și tot ce pare astăzi, simțim că a mai fost
Ne numărăm viața, din timp, ce curge-n van
Și încercăm prin rosturi să încropim un rost.
Sub ochiul dimineții, ne mai lăsăm furați
Și spectatori ai clipei ce ne scoate din minți,
Născuți de-a fi mălaiul cernut de resemnați
Sau hoți puțini la suflet, de haite chinuiți.
Cu caractere lipsă, ori cel rămas infect
Fac tot ce vor cu țara și cel mai des hoții,
Nici nu mai știi de-i omul trecut ca un suspect
Sau îți vinde și viața, că nu mai știi s-o ții.
Privești năuc la inşii, înscriși la carnaval,
Iar viața lin se scurge, tablou în vii culori.
Finalul e aproape, desprins din alt final,
Iar sunetele puştii îți dau astăzi fiori.
Și lin se trec prin timpuri ai noştri dragi cuminți,
Aşa cum scrie Cartea şi cum le este scris.
Cu mare grijă chipul, trecut printre cei sfinți,
Într-un prezent sălbatec, aiurea și proscris.
Mai vino
Mai vino la portiță-n ceas de taină
Când soarele se stinge-n adieri
Când noaptea își îmbracă neagra haină
Când ziua cea de azi , se scurge-n ieri.
