Salcia
Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise
şi vântul dezmierdându-i faldurile grele,
pe malul solitar al unui râu rămase
o salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.
Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse
cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…
Ne-nfiora tainic de amintiri apuse
şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:
Tu la izvor, Eu la vărsare
ne legănăm cu vise şi iubiri …
cuprinşi de neuitare!
El
În tolba inimii, ascund
zâmbetul lui.
În caseta anilor adun boabe
de smarald şi imagini.
Apoi, avântându-mă din iarba deasă
a pământului,
mă furişez în noaptea albastră,
alergând bezmetic spre ceruri.
Caut fericirea ce s-a destrămat
sub pleoapele îngreunate de lacrimi.
Caut parfumul mâinilor sale,
pocal revărsat din beţia inimii.
Şi simt cum din trup cresc
aripi lungi de mătase.
Şi sufletul îmi transformă trăirile în rouă.
Visul meu
Tu cauţi aur,
eu caut armonie –
La fel de năprasnic, căutăm
amândoi.
Visul, fără să-mi răspundă acum,
se-ascunde sub perna nopţii.
Şi-l legăn, pe şoptite, l-adun –
să-l dărui mai târziu vieţii.
Tu cauţi aur,
eu caut armonie!
Năprasnici suntem,
amândoi
–––––––––––––
Emilia ȚUȚUIANU
Roman
22 iunie, 2018