Emanuela
(Dedicată scriitoarei Emanuela Burcea)
Emanuela sta pe gânduri
Ca o statuie greaca
La marginea infinitului,
Iar împlinitului gând.
E ca zarea cerului fără sfârșit .
Neînțelesul
I se va citi pe față ,
Pe buze cuvincioase
Are graiul dulce
În poezia dăruită.
––––––––––-
Alexandru-Eusebiu CIOBANU
3 iulie, 2018
ULTIMUL SĂ STINGĂ LUMINA !!!
Țara mea
Plai străbun din colț de Rai
Țarină plecată-n vânturi
Te-ai vândut şi te mai dai
Pe un bocet dintre cânturi.
Plânge naiul dor prelung
Dor trecut prin veşnicii
Închid ochii doar să plâng
Cum ai fost, n-ai să mai fii.
Marea plânge prin meduze
Ce le pierde zi de zi
Toți poeții tăi prin muze
Ce le au, pentru-a mai fi.
Vreau sa mă îngrop în tine
Cum o fac și prin cuvânt
Versuri scrise din ruine
Îngropate în pământ.
Țarină ce-ai fost odată
Dezmierdată-n simfonii
Brazda locului furată
De pe dealul dintre vii.
Cerul tău cu Luna plină
Peste apa de izvoare
Strâng Lumina din Lumină
Pe biserica ce doare.
Pleacă oamenii din tine
Peste-a timpului tăcere
Doar o lacrimă mă ține
Pe clipita de durere.
Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Cânt doina din adâncuri (poeme)”
Lan de maci mi-aduc aminte
Largul mării iar mă cheamă,
Line valuri să mă-mbrace.
Flăcări parcă se destramă,
Pânza vieții cute face.
Flori de aur briza-aduce,
Prinse-n scoicile sonore.
Vraja apei mă seduce,
Florile sunt inodore.
Salbă de mărgele-albastre
Marea, plânsă, împletește.
Trendul valurilor noastre
Ca nisipul risipește.
Brațul, tandru, mă cuprinde,
Trupu’-n cactuși stând, cuminte.
Ceața zărilor se-ntinde,
Lan de maci mi-aduc aminte.
–––––––––––
Simona ȘERBAN
Eforie Nord
3 iulie, 2018
BATE VÂNTUL SALCIA
Bate vântul salcia
Peste drum de casa mea.
Ramurile i se frâng,
O privesc prin geam şi plâng
Nu de jalea sălcilor,
Mi-e gândul l-al meu fecior
Şi mă usc şi ard de dor
Că nu-l mai am în ocol.
De-l caut, îl deranjează,
Dacă-l plâng, se întristează.
Dacă-l strig, nu mă aude,
Dacă-l sun, nu îmi răspunde.
Nu-mi găsesc niciunde loc,
Dorul lui e ca un foc.
Tot aştept noapte şi zi
Să sune de unde-o fi,
Să-i aud glasul curat
Sa am sufletu-mpăcat.
SE-NDOAIE SALCIA DIN POARTĂ
Se-ndoaie salcia din poartă
Cum se-ndoaie a mea soartă
Şi frunzele ei mă-ntreabă
Unde merg aşa degrabă.
Anii mi-or trecut pe rând
N-am ştiut nici cum, nici când
Eu îi rog în loc să şadă,
Ei se duc în zbor grămadă.
Ai o viaţă pe pământ
Ca frunza sălcii-n vânt:
Ori eşti trist, ori ne-mplinit,
Ori devreme-mbătrânit.
Ascult salcia pletoasă
Şi de soartă nu-mi mai pasă
Doar durerea mă apasă
Că nu-mi vin copiii-acasă.
ÎNTREBARE
Când s-au scurs atâţia ani?!
Tu eşti dus departe-n lume
Am rămas aici, sărmani,
Să te tot strigăm pe nume.
Continue reading „Doina ANDRONIC: Poeme pentru fiul meu plecat…(1)”
PLÂNSUL SFINTEI MARII
Măicuţa Sfântă plânge.
Lăcaşurile se-aburesc.
Din lacrima-lumină,
Rădăcini ciuntite cresc.
Şi crucile ne scriu
cu Pace, Sihăstria.
Cuvântul bate lin,
Dinspre Sfânta Maria.
În rugile sfioase
Şi Dumnezeu ne-aude,
sub bolţile albastre
El vine-n ore blânde.
Măicuţa, dacă plânge,
e-n căutarea ta.
Fiu risipitor în lumea rea!
Cu pasul revenirii tale,
Se-aşează-o nouă stea.
Măicuţa ne surâde,
ne cheamă lângă ea.
Icoana-i revelată
de Fiul şi de Tatăl
de lacrimă curată,
de-o pânză sacră,
aşezată!
A NINS ÎN DEȘERTUL SAHARA
Pe nisipul auriu,
sunt prinse candelabre de cactuşi;
Perene, în verde şi alb semeţiu;
Se-aprind pentru noi.
A nins în Arizona,
iar neaua bizara,
voia să umple pustiul Sahara!
Aici, e mare nevoie de alb;
albastrul e-n rândul nescris,
ca o ansă din mare ocean,
dintotdeauna, neînvins!
E şansa contemplatorului,
să poarte rândul cu sine,
întru sfinţenia călătorului,
Continue reading „Silvia C. NEGRU: Pânze neîntoarse – poeme (1)”
SUFLET MENESTREL
Nu mă-ntreaba nimic, în ropotul de ploaie
Vreau glasul tău să îl aud șoptit,
Cântând un dor, ce brațele – mi îndoaie
Peste un trup cu sufletul ciuntit.
Pe geamurile – nchise, ca firele urzelii
Arpegii curg dintr-o baladă veche
Ce o cântară-n noapte menestrelii
Sub un balcon să – și caute pereche.
Tu ai venit la poarta mea închisă
Și toți străjerii te-au primit senini,
Ai vrut să vezi fereastra mea deschisă,
Cu glas duios, durerea să – mi alini.
Nu te opri, tu cântă mai departe
Balada începută cu suflet menestrel,
Un ultim ropot din ploaie ne desparte,
Apoi… nici marea și nici un vânt rebel.
––––––––––––––-
Lavinia BUD
3 iulie, 2018
Condeiele mării
Din azurul infinitului, de aur sclipind,
Am ridicat spre ceruri albi aripi,unduind
Prin nourii dalbi, albi pescăruşi duios cântând
Din al verii concert maritim, ascultând:
Ei cântă prin lira valurilor noastre,
Căci, Doamne, ei sunt păsările măiastre,
Cu glasuri ca sirenele din depărtări,
Ce, prin mesajele plecate înspre zări,
Duios încondeiază curcubeul fin,
Pe lira mării, cu valul drag şi cristalin.
Duios, în revărsarea nemărginitei,
Un pescăruş simpatic, se-avântă cu condei,
Să însemneze cerul, din nou prin cântul său, …
Frumoasă este marea,încondeind mereu!
Frumoşi sunt scriitorii, sculptorii limbii noastre,
Ca-n ceruri desenând păsări măiastre!
Frumoase-n armonia sonetului nescris,
Încondeiez cuvinte, cât marea mi-a permis.
Să afle toată zarea de frumuseţea lor,
Dragi scriitori, să-i faceţi tablou multicolor!
––––––––––––––-
Mariana POPAN
3 iulie, 2018
SFÂRȘIT DE PARTIDĂ
S-au stins luminile
întâlnirea a luat sfârșit
peste scena revederii noastre
a căzut cortina
ne-ntrebam cu priviri pierdute
unde ne vor purta pașii.
stau lângă tine
și simt cum mă cuprinde agonia
durerea de a fi lipsit de tine
acum că te-am regăsit cu
ce fel de îmbrățișare să te cuprind
ca să nu mai pleci de lângă mine.
stăm cuminți unul lângă altul
ce rezonabili suntem
ne vom întoarce triști
în viețile noastre goale
fără speranță și fără viitor
ce mă-mpiedica să vin
să pășesc lângă tine
ce demon se joacă
cu viețile noastre
și vrea să sfâșie
intimitatea abia regăsita
–––––––––––––
Ioan POPOIU
3 iulie, 2018
UN VIS
Îți scriu scrisoare cu sângele solar în călimară,
Și cu un penel din susur de izvoare,
La liră îngerii îți cântă ode-n mantie de seară
Până când azurul zorilor iarăși apare.
Pe-o lacrimă îți cânt taina iubirii-n necuvinte,
În clipe șăgalnice acum eu mă ascund
Pe ruguri aprinse eu închin laice jurăminte
Cu șoapte de luceferi visele-ți inund.
În nopțile surde, doar vântul îmi aduce șoapta ta,
Îți aud glasul și norii mi-i alungă
Pe-o corabie de dor eu navighez spre nemărginirea ta
O, tu naiadă, la Demiurgi mi-ești rugă.
Eu vin spre tine, peste moarte, pe lespezi de păcate,
Chiar dacă dorul și litera-mi fac rană
Draga mea, ești același portret divin de belle-arte
Mă ucide a ta iubire inumană.
––––––––––––––
Cristian Gabriel VULPOIU
3 iulie, 2018
Noapte bună!
Undeva, pe Cerul tău,
Stelele risipesc lumină…
Atât de minunat e cerul,
Atât de frumoşi sunt ochii care îl privesc
Cu sufletul înnoptat de singurătate!
Stelele ar vrea să-ţi vină în palmă
Să-ţi intre măcar una în inimă…
Definitiv…
Oare Cerul tău
E acelaşi cu acela
Pe care şi eu îl privesc?!
Să întrebăm noaptea
Şi întunericul aşternut
Peste speranţele cu lună nouă…
Până ce va fi lună plină
Îţi spun…noapte bună!
––––––––––––––
Dan-Obogeanu Gheorghe
3 iulie, 2018