Categorie: Poezie

Daniela PÂRVU DORIN: Un buchet de poeme

Poem pentru tine

 

În fiecare din noi e un înger ce moare

tocmai când sufletul își revine din fire,

suntem întrebați ai cui suntem fiecare…

când tu, senin cobori dintr-o poveste,

dacă spui că ți-e bine cu mine și mie îmi este…

Am crezut că nimic nu mai poate da viață vieții mele

dar azi sunt fără scăpare vorbindu-ți te-nfrunt!

mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare azi-

când mi-e drumul spre tine deloc anevoios și abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche ca și mine-n poziție de drepți-

unde ți-ai pus pentru mine aripa?

singurătatea nu-mi mai este icoana spânzurată de noi pe pereți-

nu anii îi vreau stăpâni peste noi

ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu știu ce-mi ești, ce-ți voi fi!

nici ție ce-ți mai poate fi scris,

ce știu e că vreau să iubesc în fiecare minut câte-o zi

până când…

bătrânul cer ne va cădea în genunchi…

                                                   29.12.2012, Iași

 

Ultimul gând al zilei

 

sufletul meu incape numai bine în poezie,

cu fiecare vers…

pictez poeme într-o lume deschisă

cu tot ce trăim spunem o poveste vieţii

şi nu invers,

aştept în fiecare zi să fiu surprinsă…

vreau să-mpart bucuria cu tine,

cu lumea deloc,

sufletul meu e o poveste sacră

aproape un mit,

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Un buchet de poeme” →

Monica ILAȘ: Poeme

Eroarea plânsului altora

 

Cuvintele zidite, din foşnetele calde

ale cuptoarelor de ger,

ascund, sub cosmosul tulburat

de peisajul cu patimi albastre

absenţele însângerate de dor

ale păsărilor – petale închipuite

ale umbrelor căzute peste lume.

 

Nu putem răspunde gândurilor bolnave

dacă valurile viselor ne vor purta

în eroarea plânsului altora

şi fără culoare ne vom încorona

-sub greutatea străbună a cerului,

cu cele mai alese sfere zodiacale.

 

Ne vom opri

să numărăm ecourile sufletelor

de gheaţă ale frunţilor cugetătoare !

 

Cuvintele ne vor desluşi contururile

– mistere ale clipei viitoare

şi mai senini decât niciodată

vom încerca să adunăm haotic

fiecare umbră părăsită

de zborul păsărilor prădătoare…

în unda tristă a toamnei imaginare !

 

sublimul din zar        

 

Ascultam gândul marelui zar

cum îmi sculptează nuanţele purtate

înspre naşterea sudului.

 

Continue reading „Monica ILAȘ: Poeme” →

Lara GRAFT: n-ai să știi

n-ai să știi

 

tu, nu-mi vei ști vreodată simțământul
și nici de ce culori pictez în mintea ta
n-ai să-mi cunoști atingeri ce-s flămânde
și nici de câte ori te strig când nu-s a ta.

 

tu, n-ai să-mi știi vreodată gustul ce mă arde
neobosite șoapte-n buzele tăcând,
n-ai să mă afli de strângi la pieptu-ți nuferi
și nu-mi vei recunoaște glasul meu râzând.

 

n-ai să mă poți culege din petale
plăpânde și ucise când se duc
sfărâmate de parfumul minții mele
n-ai să-mi cunoști veșmântul în care mă usuc.

 

tu, nu mă știi și rătăcești prin mine
îmi bați atât de blând și mă tresalți
aș vrea să-ți spun, oprindu-te-n secunda
când dusă-i vara cu pașii ce mă cauți.

 

n-ai să mă știi de-n zbor te port cu mine
și nici de-ți cânt sau ochii de-ți sărut
rămâi sculptat în vremea neîmplinirii
și n-ai să știi nici chipul, cin’ ți l-a făcut.

––––––––––––

Lara GRAFT

12 iulie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Floare galbenă de Soare

Floare galbenă de Soare

 

Floare galbenă de Soare
Cu petale din Cuvânt,
Dorul tău e val de mare
Si lumini din Legământ!

 

Ochii tăi caută Cerul
Fără nori şi ploi mărunte,
Trup încins eşti precum fierul,
Eu îţi sunt ploaie de munte!

 

Sâni cu parfum şi dulceaţă,
Mere coapte dintr-un ram,
Unde-i dor, păcat, e Viaţă…
Dă-mi-i mie de haram!

 

Pune-mi Răsărit în suflet,
Şi Apus pe dorul mut,
Eu sunt ţărmul scris c-un sipet…
Scris-am dorul ce-a durut!

 

Peste trupul tău de pâine,
Fraged, cald şi nedospit,
Trupul meu e azi şi mâine
Doar esenţă de iubit!

……………………………

Floare galbenă de Soare
Gândul tău iar mă dogoare!

––––

Dan-Obogeanu Gheorghe

13 iulie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: planul „B”

planul „B”

 

sub vălul înserării
pornesc hotărâtă
în expediţia inimii
spre ţinta iubirii
belşugul trăirii întregii fiinţe

 

pe drumul fără orizont
îmi doresc cu ardoare
o perspectivă clară

 

mă-ndrept legănându-mă
spre un gheiezer fierbinte
care împroaşcă văzduhul
cu fuioare de apă şi abur

 

mă opresc
sfredelesc totul în jur
o imagine încântătoare
dar nu-s pregătită să rămân

 

devin uşor tremurătoare
şi temătoare de cataracta
care coboară în adânc
peste stânca scobită
gata să se prăbuşească în abis
vestind apusul apropiat
mai mult decât iminent
al visului lăuntric

 

apelez la planul „B”
rută provizorie
unde m-aşteaptă nechezând
calul andaluz

 

îl prind de dârlogi
m-apropii pentru a-i simţi
respiraţia caldă
mă dezbrac de toate gândurile
mă-mbăiez în aerul
pe care-l expiră
şterg lacrimile mele
şi pe-ale lui
c-o mişcare neaşteptat de zglobie
m-aşez în şaua-i
pregătită parcă anume
pentru mine
dau pinten discret
deşi el ştie mai bine decât mine
direcţia-mi preferată

 

în ritm cadenţat
porneşte în galop cu artă
la fel ne bat şi inimile
renunţ la vorbele
de paie goale şi uscate
totu-i visare şi zbor
spre marea îmbrăţişată
de-albastrul cerului

 

întotdeauna şi în orice
există un plan “B”
şi înainte de a pierde
încearcă!

—————————–

Vasilica GRIGORAȘ

12 iulie, 2018

 

Maria HOTEA: Desenând iubirea (poeme)

 În brațele tăcerii

 

În brațele tăcerii cu gândul te cuprind,
Când umbrele înserării mantia și-o întind
Aș vrea să șterg din minte clipele ce dor,
Să le ascund în zare în umbra unui nor.

 

Îmi plouă însă-n suflet doar cu amărăciune,
Simt inima în piept stinsă ca și-un tăciune
Aș vrea să pot să fiu un nor pe cer curat,
Să pot zâmbi iar galeș la fel că altă dat’.

 

Să desenez iubirea în magic curcubeu,
Pastel să-mi fie-n suflet, așa s-o simt mereu
Să o cioplesc în stâncă ,în timp să dăinuiască,
Chiar ploile și vânturi mereu s-o ocolească!

 

În clipele fugare ce le trăiesc în noapte,
Iubirea s-o înțeleg și s-o aud în șoapte
Și-n adieri de vânt să simt doar un alint,
Să-mi fie mângâieri nespuse în cuvânt .

 

Din frunze să îmi fac un moale așternut,
Să cad în somn adânc,uitând ce m-a durut
Petale-n vis să cadă cu al lor sublim parfum,
Să mă trezească-n zori ce-n grabă vin acum!

 

Rămân un biet actor

 

Stând în tăcere, gându-mi hoinar iar dorul îl stârnește,
Prin amintirile trecute ce au rămas doar o poveste
Ele trezesc în sufletu-mi stingher, din nou tristețea,
Din clipele fugare, simt cum le alungă frumusețea.

 

Continue reading „Maria HOTEA: Desenând iubirea (poeme)” →

Carmen CIORNEA: E drept

E DREPT

 

e drept!
aripile fluturelui din insectarul cu
insecte rare au făcut notă discordantă fiind
prea comune dar
mie-mi plăceau… poate
și pentru că-mi
aminteau de zborul lui
de aerul dintre noi –
e drept!
impur
alterat
irespirabil
descifrat de banale molecule
dar
mie-mi plăcea… poate
și pentru că-mi
amintea de libertate
de zborul cuvântului meu –
e drept!
infestat masiv cu
virulente molime post
moderne
mestecat prin dinții
diversității de gen
concluziilor psihanalitice
inapt în fața misterului simțirii
abisale dar
mie-mi plăcea… poate
și pentru că-mi
amintea de înălțare
de aripile cuvântului întâi –
e drept!
vizibil nepervertit ce
lumina prin aerul dintre noi
sensurile călătoriei spre nepieritorul
nevăzut.

–––––––––

Carmen CIORNEA

12 iulie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Din cârca de hotar

 

Din valea lungă mormăieli răsună
Teama din suflet nopții o trezesc,
În vârf de stâncă e un ciot de Lună
Pe care doar ocnaşii, o iubesc.

 

Pe clopote de stâncă-n nopți coboară
Ursoaica ce își duce puiu-n cârcă,
Aleargă-n fundul văii ca pe-o scară
Și ce să vezi , tot mai ușor o urcă.

 

Iubirea ei de mamă pământeană
Cu puiul ce îl cară-n gest divin,
Pândește prada-n mintea ei vicleană
Și tot ce locului din văi îi e străin.

 

Pătrunde-n noapte , botul peste şoaptă,
Sub stânca ce-a ascuns ciotul de Lună ,
Lângă izvorul din străfund ,așteaptă
O capră, să şi-o prindă drept arvună.

 

Când Luna cu un ochi îi face semn,
Din depărtarea unui timp, hoinar,
O licărire-i este spre primul îndemn
Spre foamea ei, din cârca, de hotar.

 

Îmbrățișează timpul

 

Prin vara cu parfum suav de crini
De nici nu știi cum clipa ți se scurge,
Sau prin pădurea unde dorm arini
O frunză îti pătrunde, către sânge.

 

În vara mov cu clopoțeii clipei fini
Ce-ți străjuie prin vechile cotloane,
Desprinsa mână , o străpungi prin spini
Tot încercând să tragi, a timpului obloane.

 

Îți strângi fereastra, cât să mai suspini
Și să mai porți a timpului poveste,
Durerea mâinii drepte, s-o alini
Și să o treci, pe dincolo, de veste.

 

Iar dacă printre lacrimi ochii sunt senini
Și poți fi împăcat chiar tu, cu tine ,
Întinde mâna verii, să te-nchini
Şi-mbrățişează timpul …care vine …

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Sorina IVAN: Aștept

Aștept

 

urăsc clipa străpunsă de abisul dintre noi.
cutreier gândurile cu neputința tăcerii.
cuvinte îmi inundă potcoavele de noroc chior
văduvit de tine.
iubesc iubirea ce-aș iubi
dar mă-nchid în cochilia
poeziilor
așteptând ca o perlă
să mă descoperi în cale-ți
dintre zecile de pietre
ce te-au furat cu strălucirea.

––––––––––

Sorina IVAN

12 iulie, 2018