În brațele tăcerii
În brațele tăcerii cu gândul te cuprind,
Când umbrele înserării mantia și-o întind
Aș vrea să șterg din minte clipele ce dor,
Să le ascund în zare în umbra unui nor.
Îmi plouă însă-n suflet doar cu amărăciune,
Simt inima în piept stinsă ca și-un tăciune
Aș vrea să pot să fiu un nor pe cer curat,
Să pot zâmbi iar galeș la fel că altă dat’.
Să desenez iubirea în magic curcubeu,
Pastel să-mi fie-n suflet, așa s-o simt mereu
Să o cioplesc în stâncă ,în timp să dăinuiască,
Chiar ploile și vânturi mereu s-o ocolească!
În clipele fugare ce le trăiesc în noapte,
Iubirea s-o înțeleg și s-o aud în șoapte
Și-n adieri de vânt să simt doar un alint,
Să-mi fie mângâieri nespuse în cuvânt .
Din frunze să îmi fac un moale așternut,
Să cad în somn adânc,uitând ce m-a durut
Petale-n vis să cadă cu al lor sublim parfum,
Să mă trezească-n zori ce-n grabă vin acum!
Rămân un biet actor
Stând în tăcere, gându-mi hoinar iar dorul îl stârnește,
Prin amintirile trecute ce au rămas doar o poveste
Ele trezesc în sufletu-mi stingher, din nou tristețea,
Din clipele fugare, simt cum le alungă frumusețea.
Iar inimii sălbatice în piept, îi dă de veste că iubirea,
Ce-am ascultat-o, ea mi-a dăruit numai mâhnirea
În liniște profundă, cu gându-mi ce mereu e călător,
Pot să îmi vindec rănile adânci din suflet ce mă dor.
Simt iar cum rând pe rând revin în minte acele clipe,
Ce vor ca în singurătate,învoit din nou să se înfiripe
Dorința este doar să am tăria ca-n tăcere să le-alung
Și-n lacrimi cristaline, iubirea pentru tine să mi-o sting.
Rămân un biet actor umil, jucând un rol pe scena vieții,
Pe față port o masca falsă, ce ascunde urmele tristeții
Sunt purtătoarea unui crud destin, ce mă îngenunchează,
Orbită fiind precum un orb, ce ar vrea să vadă doar o rază!
–––––––––––-
Maria HOTEA
12 iulie, 2018