Un vis plutitor. Viaţa
Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,
bate într-un timp, pur şi simplu,
îndepărtate sentimente
răsună deodată şi peste tot,
aşteaptă, la rând, să fie simţite,
apoi vorbite,
ţesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în aşteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
şi aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naştere
zorilor
unei noi dimineţi
care să strălucească.
Viaţa, contopită în infinit,
creşte prin dragoste,
ca stelele
care luminează
cerul nopţii
cu dorinţele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet şi culoare,
mişcare
prin timp şi trupuri,
oglinzile
din ochii noştri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viaţa? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcţiile,
dezvelind
ochiul albastru
şi flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este şi va fi…
Surâs în floare
Departe, în spatele atâtor cuvinte și a convulsiilor lor ești tu,
de la rădăcini până la ultimele ramuri spre aer și soare,
în lava memoriei, între amintiri calde și necunoscut,
acolo unde trăiesc textele oarbe
ești doar tu,
tu cu propria oglindă,
tu cu emoțiile tale, tu și dorințele tale.
Cu vârful degetelor ușor le atingi.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Tăceri delicate” →
