Lilia MANOLE: Există un Nimic pe lângă-un Nimeni…

Există un Nimic pe lângă-un Nimeni…

Există un nimic pe lângă un nimeni –
Acela se numește” vai și amar”-
Un vânt atât de straniu pe lățime
Și în lungime iar e un vânt hoinar.

Există un gol mai gol decât opacul,
Și -un chin mai greu deсât Hristos,
Un fel de a fi, nemijlocindu-ți dracul,
Ce te împinge grav și bate nemilos;

Există oameni -guri și oameni -ochi,
Dar de când lumea e, scornesc minciuni,
Au limba neagră, deși par miopi,
Văd răul, dar nu se consideră nebuni;

Mai sunt și dintr-acei cu limba trasă,
Se tem să zică, ce au făptuit odată,
Că a vorbi cu limba ta neînțeleasă
Orice visezi, e cea mai grea răsplată.

Așijderi de există și urechi păgâne,
De unde aud, fac zgomotul mai mare,
Și se amestecă un soi nesățios de bine-
Urechi mai lungi, mai scurte, bârfitoare…

———————————–

Lilia MANOLE

Chișinău, Republica Moldova

20 august, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Poeme

Toamna cu ,,nunta” mea

Toamnă cu frunze de nuc
Și verde-gălbui prin zăvoaie,
Ultima zi cu zbor de cuc…
Spatele sub roade se-ndoaie!

Cărările cu frunze moi
Și pașii apăsați de gânduri,
Toamnă cu mustul curgând șiroi…
Dulce e noaptea cu stele în rânduri!

Toamnă cu flori pe trecute,
Mirese cu voalul de brumă
Nunți cu viori din cucute…
Suflet în chipul de rece huma….

Toamnă cu tâmplă căruntă
Și gânduri de păsări călătoare
Ziua cu noaptea își face nuntă
În echinocțiul ce încă mai doare!

Siderale

Când adormi pe mâna moale
Somnul pare mai senin,
Brațul cu mișcări domoale
Este pernă fără chin…

Te cuprinde ca o taină
Și te-acoperă în somn,
Este plapumă sau haină
Mâna mea caldă de…domn?!

Umărul e locul stenic
Peste care capu-ți pui,
Este dealul tău edenic…
Soare ești și vrei să-apui…

Sau ești Luna nopții care
Peste deal își culcă ochiul,
Eu sunt dealul din cărare…
Risipește-mi dedeochiul!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

20 august, 2018

Continue reading „Dan-Obogeanu Gheorghe: Poeme” →

Maria HOTEA: O altă toamnă

O altă toamnă

Iubite vine iarăşi o altă toamnă,
Când frunzele în vânt se risipesc
Simt sufletul căci mă îndeamnă,
Să-ţi amintesc cât te iubesc!

Nu-i încă prea târzie vremea,
Chiar dacă ani peste noi au nins
Iubire-n suflet nu a pierdut puterea,
Căci rădăcini puternice a prins .

Privesc doar frunzele din ramuri ,
Ce-n arămiu culoarea şi-au schimbat
Şi-n cânt duios cârduri de grauri ,
Mă fac să-i simt cu gândul tulburat.

Peste păduri, toamna bruma o-aşează,
Doar florile gingaşe fără teama înfloresc
Arar văd în roiuri fluturi ce valsează,
Nostalgică, prin amintiri eu răsfoiesc.

Pastelul toamnei îmi dăruie melancolie,
Iar paşii-mi rătăcesc tăcută pe alei
Pe-o bancă-n parc ce e pustie,
Mă-aşez şi-mi revăd anii mei!

Îi văd trecând încet, pe nesimţite
Tu- mi eşti la fel fiind neschimbat
Ai glasul blând şi- n caldele cuvinte
Găsesc bărbatul ce m-a fermecat !

——————————-

Maria HOTEA

18 august, 2018

Corneliu NEAGU: Nu aruncați trecutul !

NU ARUCAȚI TRECUTUL !

Ani mulți s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanțuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri și durere.

Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să aruncăm trecutu-n cimitire?

În viața noastră ce ar mai conta? –
dacă-am uita de casa părintească,
de școala sfântă care ne-nvăța
să ne gândim la glia strămoșească.

Ce să mai zic despre părinți și frați? –
că am trecut prin viață împreună…
Cum să rămână peste timp uitați? –
în suflete sunt zestrea cea mai bună!

Noi, fără ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis și nici destine!…
Pribegi prin viața fără de-nceput,
doar slugi am fi prin țările străine!

—————————–––––––

Corneliu NEAGU

20 august, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Glossă poporului meu

Precum eroul vechii pericope,
Strângând dureri și umilințe-n stern
Poporul meu e Lazăr-ul modern
La masa ghiftuitei Europe.

Trăind cotidian străvechi sincope,
Să joace, ca și ursul, e constrâns,
Hrănindu-se cu fir’mituri și plâns
Precum eroul vechii pericope.

Fiind conduși de-un impotent guvern,
Ne vindem aurul, închidem mine
Apoi muncim ca slugi în țări străine
Strângând dureri și umilințe-n stern.

Aceste rânduri sunt blestem etern
Ce îl rostesc, că prea cumplit mă doare
Când înecat în lacrimi și sudoare
Poporul meu e Lazăr-ul modern.

Organizații hâde, mizantrope,
UE și NATO ne doresc vasali,
Conduși de politicieni penali
La masa ghiftuitei Europe.

La masa ghiftuitei Europe
Poporul meu e Lazăr-ul modern
Strângând dureri și umilințe-n stern
Precum eroul vechii pericope.

Jocuri timide

Din când în când, timid, mă joc de-a viața
Și dincolo de umbră mă avânt;
Rostesc silabisit câte-un cuvânt
Pe care-l leg de aripă cu ața.

Nu-l las să zboare mai înalt de-o clipă
Altfel ar prinde de albastru dor…
Din când în când încerc timid să zbor
Făcând de aripi și căderi risipă.

În rest împing o existență sumbră
Ca pe o roabă plină cu moloz,
Îmi zugrăvesc tăcerile în roz
Și rup un colț din ignoranta umbră

Pe care scriu ca pe o filă cartea…
Din când în când, timid, mă joc de-a moartea…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

19 august 2018

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Doina PANĂ: Îmbrăţişarea

Îmbrăţişarea

Acordă o îmbrăţişare celui iubit
Sau omului de lângă tine.
Îmbrăţişarea, un gest uşor
O mângăiere, o speranţă
Poate fi o consolare, o rază de soare
Îmbrăţişează cu toata inima, din toată inima
Îmbrăţişează cu sinceritate
Îmbrăţișează pur şi simplu
Îmbrăţişează o dată, de două ori,
De o mie de ori…
O simplă îmbrăţişare
Poate să însemne fericire, preţuire,
O zi frumoasă, un cald salut!

———————————
Doina PANĂ

19 august 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Eu cu vara

Eu cu vara

Pe cărări demult uitate , azi m-am întâlnit cu vara
Zboară vulturi largi în aripi peste nori, se duc și vin
Peste vârful stâncii mele cu un ochi îmi trage seara
Câmpul verde ca pelinul plin de floare, plin, plin, plin.

Plec în codrii fără nume și-n cărări am călcat vara
Cerul meu cu ochi albaștri, văd cum mângâie cocorii
O cocoară , mândră – n pene, peste frunte şi-a pus tiara
Iar în nunta ei din Aştri toți nuntaşii – i duc bujorii.

Într-un vârf înalt de munte , ieri m-am întâlnit cu vara
Făcea un pariu cu norii , că n-o să se dea plecată
Într-un fir de apă sfântă, se oglindea căprioara
Sub o stâncă, mai măreață, se ferea de-a fi vânată.

Pe-o potecă, roasă-n timpuri m-am tot întâlnit cu vara
Dintr-o frunză de arine , cânta o doină de dor,
Iar din scoarța lui cuminte, şi-a înveşmântat comoara
Şi-o ascunde de mulțime, în creierii munților.

La o casă stinsă-n vreme, am să mă-ntâlnesc cu vara,
Iar pe coşul gâb de timpuri, am să torn un pumn de fum
La picioarele ei sfinte, pun covor azi toată țara
Iar o clipă, scursă-n timpuri , o s-o facem praf şi scrum.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

19 august, 2018

Florentina SAVU: Eu și norul

EU ȘI NORUL

Eu sar din stâncă-n stâncă
Fiindcă pământul arde,
O vâlvătaie-adâncă
În al meu suflet roade…

Eu sar din stâncă-n stâncă,
O capră neagră tristă
Și-n gând aud poruncă:
Te rog fii optimistă!

Eu sar din stâncă-n stâncă
Și tălpile mi-s goale,
Mi-am rătăcit opincă
Pe aspru drum, cu dale…

Eu sar din stâncă-n stâncă
Până-n mijloc de ape,
Piciorul tot aburcă
Cu grijă, să nu scape

În marea-nvolburată
Și-apoi să mă înec,
Din foc scăpat-am, iacă
Dar…încă nu petrec,

Primejdii mă mai pasc,
Marea parcă mă cheamă,
Mi-e inima un vreasc,
Destinu-mi este vamă!

Aș vrea aripi să-mi crească
Să zbor ca un cocor
Spre-ntinderea cerească,
S-aterizez pe-un nor,

Pe el să m-odihnesc,
În brațe să mă țină,
Să uit de ce-i lumesc
În liniștea divină!

Pământul este-o groapă,
Un iad în care ard
Vise și, cine scapă,
Rămâne cu retard…

O să mă spele norul
De toată zgura vieții,
Prin el mi-oi purta dorul
În eternul frumuseții!

———————————–

Florentina SAVU

19 august, 2018

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (10)

Pas în doi (10)

sufletele noastre o ușă

prin care plecăm și ne întoarcem

în partea noastră de cer

în fiecare noapte

pâlpâind alb în coridoarele ei

lungi nefirești

cel mai adesea ne rătăcim

printre angoase și șerpi

dorințele noastre

dimineața se-ascundea

după ceasul tăcut pustiit

cât eram de frumoasă, iubite

şi cum visam să scriu cu lumină

despre libertatea noastră

pe trupul meu

iar acesta să rodească încă o dată de dor

ca o rană albastră

privirea mea agățată de privirea ta

înlănțuindu-se cumva una cu alta

sau pierzându-se în noapte

ar trebui să știi

că de câte ori te privești

eu sunt în cealaltă parte a oglinzii

încercând să ajung până la tine

să-ți mângâi chipul umărul și sânii

de la tine-am învățat

că pot încă zbura

până la marginea lumii

iubește-mă îți spun

și stelele încep să-şi scuture

iluziile din ochi

peste copacii-nsângerați coboară liniștea

un tramvai trece prin noapte

mă jertfești în chiar secunda ta de dragoste

de un timp locuiesc în somnul meu

iar visele îmi sunt ca niște năluci

doar neputință

doar groaza de a nu fi singur

gândurile mele fumegă

ca niște valuri lovite de pietre

simt că deja te-am pierdut

și nici nu știu să fac altceva

decât să te plâng

în mine e doar cenușă

ca-ntr-un poem neterminat

o noapte sunt sosită-n ochii tăi

închide-i

––––––––––––

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu

Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița

Nicu GAVRILOVICI: Alternative

Alternative

M-am săturat de lupte și de sânge,
Îmi este dor de-al păcii porumbel;
Retina-mi e rănită de măcel
Și plâng…și lângă mine-o țară plânge.

Ca un castel înalt făcut din paie
Ori din nisip, pe malul unei mări,
Se năruie în cele patru zări
Albastrul vis cuprins de vâlvătaie.

Nimic din ce-a fost sfânt nu mai există,
E totul în picioare terfelit,
Periculos, pe lamă de cuțit
Dansăm… ajuns-am o enclavă tristă…

Eram cândva un brav popor și-o țară,
Acum, suntem o turmă între lupi,
De-atâția trântori fagurii din stupi
Sunt goi, iar existența e-o povară.

E fiecare zi trăit-o cruce
Spălată în suspine și sudori…
Nemaiavând nici sfinți nici sărbători
Plătim ofrandă legilor caduce

A noastră fericire ce cândva
Era un trandafir sculptat pe porți;
Acum suntem, pe jumătate morți,
Bieți cerșetori la margini de șosea

Ce nu mai știu ce-nseamnă primăvară,
Tânjind după speranței ghiocei,
Conduși înspre dezastru de mișei
Plângem…și plânge lângă noi o țară…

Opriți-vă, ori acest neam se stinge!
Ajunge-atâta ură și măcel…
Pe deget pun al dragostei inel
Sătul de-atâtea lupte și de sânge…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

19 august 2018