UN DESTIN ȘI DOUĂ VIEȚI
Aicia sunt, dar gândurile-mi fug departe,
La verile acelea, ce-n urmă le-am lăsat…
Când credeam, că nimic nu ne desparte,
Frământări și îndoieli, puneam deoparte,
De nimeni și nimic atunci nu ne-a păsat…
Eram frumoși și tineri, așa ca în povești…
Cum altfel, când zburdam cu tinerețea ?
Părea atunci că poți avea tot ce-ți dorești
Și teamă nu-ți era, că poate te-amăgești,
Că, timp aveai, departe fiind bătrânețea !
Anii s-au spulberat, de parcă a fost ieri…
Vânturile i-au-mprăștiat, s-au risipit răzleți…
Aceeași mare, aceleași valuri… doar tăceri…
De mă-ntorc l-aceleași locuri, nu ești nicăieri,
Că fiecare, drumul și-a urmat prin alte vieți !
Revin acum, pe-aceeași cale, pas cu pas…
Același val și mare, c-atuncea mă răpește…
Privind amurgul, pe-aceeași stâncă fac popas,
Aud șoapte, promisiuni, vorbe de bun rămas
Și fruntea mea de nouri se umbrește…
Azi, la graniță de ani, simții parcă același dor,
Mi-amăgesc închipuirea, că mă iubești încă…
Simt cum inima se zbate, cuprinsă de-un fior,
La gândul amintirii, în care-adesea mă strecor,
Știind, cum iubirea-i scrijelită-n timp și stâncă !
Știi ce-am păstrat ? Amintirea… briza o aduce,
Cu nimbul aurit, să străbată întunericul tăcerii…
O iluzie, o himeră, din când în când străluce,
Ca o fantasmă a iubirii, ce plânge pe o cruce,
Sub colbul timpului… purtând mireasma cerii…
CAUT LUMEA-MI DE COPIL …
Mă-ntorc pe căile ce-mi duc paşii în trecut,
Să reîntâlnesc copilu-acela de-altădată…
La primii ani ai vieţii mele, la anii de-nceput,
Atunci când frică n-aveam de necunoscut,
Neştiind de lumea-mi va dispărea vreodată !
Parcă-l văd cum zburdă printre flori sprinţar,
Din cupa crinilor sorbind aghiazma dimineţii
Şi fluierând în vânt, cu mâinile în buzunar,
Cutreieră, ca gândul prin patru zări, hoinar,
Bucurându-se în sine de darul frumuseţii,
Căci, lumea îi era o fără de margine livadă,
C-un soare ce sclipea, doar pentru el pe cer…
Era numai al lui, nu avea cum să prevadă,
Că veni-va zi, când soarele-i va cădea pradă
Unui Demon ce-l va fura ca prin mister !
Şi ceru-i era limpede, fără furtuni şi nori…
Luna-l legăna, cu basme-l adormeau astre…
Ciripit de păsărele îl trezeau, în sfinţii zori,
Roiuri de fluturi, zumzet de albine-n flori,
Neştiind că, odată, vor veni zile sihastre…
Crescând, la pândă-i fu viaţa, cu schimbări,
C-o altă lume, de fiare şi buruieni agăţătoare,
Ascunzându-i soarele, pe neumblatele cărări,
Neavând pe nimeni să-i răspundă la-ntrebari…
Unde-i lumea lui furată, ca de o vrăjitoare ?
Să evadez vreau, să fug de-al meu destin
Şi-oi căuta, oricât mi-ar fi calea de-ndelungă…
De lumea asta să m-ascund, plină de venin,
Soarele să-l regăsesc, livada şi fără de spin
Floare, ameninţându-mă să mă străpungă !
Ce n-aş da să-l mai întâlnesc pe-acel copil !
De mâna să păşim în lumea lui de peregrin…
Prin locuri fermecate, să ne strecurăm tiptil,
Ca-n basm să evadez, prin parfumuri de april
Şi, să mă reîntorc, punând amintirile în scrin,
Sperând… ca poate-am sa revin…
Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →
