EU ȘI NORUL
Eu sar din stâncă-n stâncă
Fiindcă pământul arde,
O vâlvătaie-adâncă
În al meu suflet roade…
Eu sar din stâncă-n stâncă,
O capră neagră tristă
Și-n gând aud poruncă:
Te rog fii optimistă!
Eu sar din stâncă-n stâncă
Și tălpile mi-s goale,
Mi-am rătăcit opincă
Pe aspru drum, cu dale…
Eu sar din stâncă-n stâncă
Până-n mijloc de ape,
Piciorul tot aburcă
Cu grijă, să nu scape
În marea-nvolburată
Și-apoi să mă înec,
Din foc scăpat-am, iacă
Dar…încă nu petrec,
Primejdii mă mai pasc,
Marea parcă mă cheamă,
Mi-e inima un vreasc,
Destinu-mi este vamă!
Aș vrea aripi să-mi crească
Să zbor ca un cocor
Spre-ntinderea cerească,
S-aterizez pe-un nor,
Pe el să m-odihnesc,
În brațe să mă țină,
Să uit de ce-i lumesc
În liniștea divină!
Pământul este-o groapă,
Un iad în care ard
Vise și, cine scapă,
Rămâne cu retard…
O să mă spele norul
De toată zgura vieții,
Prin el mi-oi purta dorul
În eternul frumuseții!
———————————–
Florentina SAVU
19 august, 2018