Eu cu vara
Pe cărări demult uitate , azi m-am întâlnit cu vara
Zboară vulturi largi în aripi peste nori, se duc și vin
Peste vârful stâncii mele cu un ochi îmi trage seara
Câmpul verde ca pelinul plin de floare, plin, plin, plin.
Plec în codrii fără nume și-n cărări am călcat vara
Cerul meu cu ochi albaștri, văd cum mângâie cocorii
O cocoară , mândră – n pene, peste frunte şi-a pus tiara
Iar în nunta ei din Aştri toți nuntaşii – i duc bujorii.
Într-un vârf înalt de munte , ieri m-am întâlnit cu vara
Făcea un pariu cu norii , că n-o să se dea plecată
Într-un fir de apă sfântă, se oglindea căprioara
Sub o stâncă, mai măreață, se ferea de-a fi vânată.
Pe-o potecă, roasă-n timpuri m-am tot întâlnit cu vara
Dintr-o frunză de arine , cânta o doină de dor,
Iar din scoarța lui cuminte, şi-a înveşmântat comoara
Şi-o ascunde de mulțime, în creierii munților.
La o casă stinsă-n vreme, am să mă-ntâlnesc cu vara,
Iar pe coşul gâb de timpuri, am să torn un pumn de fum
La picioarele ei sfinte, pun covor azi toată țara
Iar o clipă, scursă-n timpuri , o s-o facem praf şi scrum.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
19 august, 2018