Pomi-și întind ramuri , să mă ia în brațe
Văd luciri de lacrimi și-n mine îi tremur,
Mă încurc prin drumuri, ghem desprins de ațe
Și mă strânge frigul , de parcă-i cutremur.
Inima se zbate și-mi străpunge pieptul
Simt miros de pâine, nu văd nicio casă,
Mă sprijin pe stãngul să pășesc cu dreptul
Simfonii de stele , din harfa duioasă.

Sunt pierdută mamă, locul greu mă ține
Pare că orbecăi, prin larg sac de vise
Și-i legat la gură, pentru-a mă reține
Pare că n-au capăt, pare că-s închise.
Pare că e moartea, vrea să mă sărute,
Pare că îmi smulge, fir cu fir din păr.
Pare că ma cheamă pe cărări nevrute,
Pare că e Eva , când mușcă din măr.

Îmi despică țeasta și îmi scoate ochii
Și mă ceartă aspru, spune că-s de vină,
Din lama de coasă, îmi croiește rochii
Iar cu unghii lunge, strânge să mă țină.
Îmi spun Tatăl Nostru , doar așa mă sprijin,
Îl port după mine , și-am să-l scot în voie
De-mi arată calea , prin clipe de chin
Că sunt ninsă mamă și sunt prin nevoie.

Iamă-n brațe mamă, vreau să-ți stau alături,
Clipele din timpuri să nu ne mai doară,
Strânge rugi de mure, cu care mai mături
Să-i facem belț morții, pentru prima oară.
Iar dacă în noapte , zac făr’ de putință
Și doar crezi că timpul și-a uitat de mine,
Strânge belțul fiarei, uita de căință
Iar cu lama coasei, colții ei , din vine.

Ascuns în cer demult, pe îndelete,
Vezi limba și poporul mai sărac ,
Te-ai dus la Dumnezeu, să te răsfete
Și ne-ai lăsat îngenuncheați, din veac, în veac .

În țărișoara ce-ai știut-o milenară,
De te întorci…te-oi auzi țipând…
Stau ciocli-n piedestalele de ceară,
Și-amestecă silabele, din gând…

De-ai să te-ntorci poete, te-nfioară
Ca tot ce e din dac, s-a făcut blând,
Cu cine să mai dăm dușmani afară
Îngenuncheați la moaște, rând, pe rând.