Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Rătăcire

 

Sunt pierdută mamă că m-am abătut
Cine să mă strângă singură pe drum?
Timpul iute zboară, prin trupul durut,
Ce să fac la noapte ? Unde dorm acum ?
Vântul mă strunjește și rupe din mine
Unde-i raza serii, ce o ocroteam ?
Îmi zbura prin gene, tare-mi era bine,
Dar s-a făcut noapte , ca un putred ram.

 

Pomi-și întind ramuri , să mă ia în brațe
Văd luciri de lacrimi și-n mine îi tremur,
Mă încurc prin drumuri, ghem desprins de ațe
Și mă strânge frigul , de parcă-i cutremur.
Inima se zbate și-mi străpunge pieptul
Simt miros de pâine, nu văd nicio casă,
Mă sprijin pe stãngul să pășesc cu dreptul
Simfonii de stele , din harfa duioasă.

 

Sunt pierdută mamă, locul greu mă ține
Pare că orbecăi, prin larg sac de vise
Și-i legat la gură, pentru-a mă reține
Pare că n-au capăt, pare că-s închise.
Pare că e moartea, vrea să mă sărute,
Pare că îmi smulge, fir cu fir din păr.
Pare că ma cheamă pe cărări nevrute,
Pare că e Eva , când mușcă din măr.

 

Îmi despică țeasta și îmi scoate ochii
Și mă ceartă aspru, spune că-s de vină,
Din lama de coasă, îmi croiește rochii
Iar cu unghii lunge, strânge să mă țină.
Îmi spun Tatăl Nostru , doar așa mă sprijin,
Îl port după mine , și-am să-l scot în voie
De-mi arată calea , prin clipe de chin
Că sunt ninsă mamă și sunt prin nevoie.

 

Iamă-n brațe mamă, vreau să-ți stau alături,
Clipele din timpuri să nu ne mai doară,
Strânge rugi de mure, cu care mai mături
Să-i facem belț morții, pentru prima oară.
Iar dacă în noapte , zac făr’ de putință
Și doar crezi că timpul și-a uitat de mine,
Strânge belțul fiarei, uita de căință
Iar cu lama coasei, colții ei , din vine.

 

De-ai să te-ntorci

 

Oare pe unde te-ai ascuns băiete
Că nu mai stiu dacă vorbesc, ori tac,
Lași stele și păduri nemângâiete
Și teii dorm, de-mi vine doar, să zac.

 

Ascuns în cer demult, pe îndelete,
Vezi limba și poporul mai sărac ,
Te-ai dus la Dumnezeu, să te răsfete
Și ne-ai lăsat îngenuncheați, din veac, în veac .

 

În țărișoara ce-ai știut-o milenară,
De te întorci…te-oi auzi țipând…
Stau ciocli-n piedestalele de ceară,
Și-amestecă silabele, din gând…

 

De-ai să te-ntorci poete, te-nfioară
Ca tot ce e din dac, s-a făcut blând,
Cu cine să mai dăm dușmani afară
Îngenuncheați la moaște, rând, pe rând.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

12 septembrie, 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *