Ana ARDELEANU: Mirese crizanteme

Mirese crizanteme

Devin târziul tău
Căutat între petalele crizantemelor
Plină de vanităţi eşuate, de iubiri pierdute
În piaţa sufletelor ce vindeau cândva mirul
La preţul aurului
Acum doar câinele Max
Mai stă să păzească banca de date
A întregului univers

Cerulului îi vine perfect
Mâneca albastră şi decolteul
Toţi se uită la el
Ca la casa de bijuterii
Aşază pistolul în ceafa timpului
Însă nimeni nu îndrăzneşte
Să-şi descarce deznădejdea în craniul său
Care nu uită nimic şi nu pierde
Ci depune totul
În casa de comori

Taxiul inimilor îndrăgostite
Va onora comanda de toamnă
Pentru a te duce acolo, unde cuvântul despărţitor
Ţine în mână sabia drptăţii
Zilele stau la rândul vremii
Ca la semafor sau ca la coafor
Iar nunţile umplu grădinile
Împărţind nuntaşii
În cei buni

———————————–

Ana ARDELEANU

15 septembrie, 2018

Anatol COVALI: Buznă

Buznă

Ușa speranței făcută-i fărâme
spre-a da năvală puhoiul de râme
ce vor și ultimul vis să-l dărâme.

Noi înlăuntru, în tremur isteric,
privim cum Moartea aprinde feeric
magice torțe de întuneric.

Cuprinși de panică, cu disperare,
ne îmbrâncim, ne călcăm în picioare
spre-a ne ascunde de-a ei sărutare.

Căci de ne-atinge cu negrele-i plete
nu ne mai pasă că foame și sete
au îndurat ale noastre schelete.

Oricât de tragică ne pare viața
nu vrem ca Morții să-i vedem fața
știind ce șubredă ne este ața.

Și în neliniștea de spaime plină,
din a speranței cumplită ruină
privim cum bezna dă buzna-n lumină.

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Emma POENARIU SERAFIN: Semnul crucii

Semnul crucii

Grea ne este crucea Doamne și mai mare decât marea,
O purtăm în noi prin timpuri și pe drumul neumblat.
Pe poteca vieții noastre, este farul sau cărarea
Sau toiag la neputință prin destinul scăpătat.

E lumină Crucea Doamne și-n pustie poate arde,
De când am venit pe cale și din leagăn de copil,
O purtăm pe trupul serii peste suflet , vechi cocarde
Pe aripa ce-n Cer zboară, într-un fâlfâit tiptil.

E adâncă Doamne crucea, și prin codrii cei adânci,
Sau pe patul neputinței stând, de-a pururea culcat
Ori în fruntea unui munte, prinsă-n capete de stânci
Ori nu ești prea dus la școală, ori ești mare învățat.

Crucea noastră, e a noastră şi e tot ce-am moștenit,
Semnul crucii îl poți scrie și de nu știi ce să scrii.
Suflete, la ea te-nchină, fii un suflet ocrotit,
Iar acei ce cunosc scrisul, mai purtațio-n poezii.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

14 septembrie, 2018

Imagine Intenet

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: În lacrimă arde pierdutul

În lacrimă arde pierdutul

Noaptea iubirii nebune
nu se loveşte de margini
şi spintecă printr-o stea
lumina aromată din trup.

Înghite pipăitul dulceag
în limba nesupusă cuvintelor,
de împreună degetele subţiază
sufletul ce începe zidirea.

În lacrimă arde pierdutul
pe obrazul pufos de piersică coaptă
şi nicio umbră nu îndrăzneşte
să tulbure ochii ce înrobesc.

Doamne, de vezi cum se naşte visul
pune-l în fapta ce scapără idei
şi-n zidul care mă străjuieşte
lasă o poartă mare, deschisă!

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

14 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Trec anii

TREC ANII

Trec anii peste vreme
și vremea peste ani,
se-amestecă cu timpul
în lumea nevăzută
a gândurilor smulse
din gura de vulcani
ce-mi bântuie uitarea
la margini de redută.

Privesc cu îndoială
la tot ce-a mai rămas
din trudnica credință
a devenirii proprii,
pe drumul încercării
spre veșnicul popas
de care, în tăcere,
smerit mă tot apropii.

Dar parcă câteodată
aș vrea să mă opresc,
din brâul de redută
să mai privesc în urmă,
să regăsesc plăcerea
în tot ce-i omenesc,
să văd că răul lumii
necontenit se curmă.

Să mă îmbăt cu doruri
venite pe-nserat
din oazele întinse
la margini de Sahare
ce încă ne mai cheamă
pe malul dantelat
să retrăim iubirea
rămasă-n neuitare.

O, gânduri rătăcite
în scopuri fără miză,
ce-mi asaltați trăirea
cu false reciclări,
nu-mi tulburați uitarea
cu strania surpriză
a dorurilor false
venind de nicăieri !…

———————————————–

Corneliu NEAGU

13 septembrie, 2018

Maria HOTEA: Cu dor în suflet

Cu dor în suflet

Cu dor în suflet aștept pe un peron de gară
În trenul vieții visez că singură călătoresc,
Mă îndrept spre o destinație ce-i o himeră
Și-n care sper că fericirea s-o întâlnesc…

În gând sunt doar iluzii ce-mi sunt efemere
Ce-n clipe trecătoare ca un fum se risipesc,
Inima tristă însă în piept continuă să spere
Ca-n labirintul vieții să nu mă rătăcesc.

Din trenul vieții ce mă duce în necunoscut
Pe un peron uitat de timp în infinit cobor
Și rătăcesc haotic în căutare visului pierdut
Lăsând în urmă doar anotimpuri ce mă dor.

Noi orizonturi numai privirea tristă le străbate
Iar pașii înceți simt trupul de durere istovit,
Căci viața timpul în anotimpuri mi-o împarte
Iar peste mine ninge o iarnă rece fără de sfârșit!

——————————-

Maria HOTEA

14 septembrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Septembrie la Ruse

Septembrie la Ruse

Străjuind orașul asediat de toamnă
pomii tot mai desfrunziți
se oglindesc – santinele de pază
în roua rece a dimineții…
Sunt cântărețul tău aprig
înfruntând culorile palide ale zilei
și nesomnul orelor târzii.
Cine te zugrăvește
mai bine decât mine?
Cine te cântă și te învestmântă
în nori de dantelă și nestemate
cine e primul în aerul dimineții
încercând să surprindă adierea
pleoapei tale ,Ruse,drag prieten,
ocrotit de malul bătrânului fluviu…
Eu sunt aici și voi rămâne de veghe
sub pietrele vechi ale cetății
cu lira-mi ascunsă sub privirile inorogului.
Ave ție!

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

14 septembrie, 2018

Lucrare plasatică /Septembrie la Ruse /Autor, Ognian Balkandjiev, artist plastic, Ruse, Bulgaria/septembrie 2018

Florentina SAVU: Gelozie

GELOZIE

Atâta știi, să plângi din orice fleac,
Cu toanele tale cum oare să mă-mpac,
Tu-mi ești geloasă dragă și pe aer,
Din furca suspiciunii îmi torci mereu caier,

Îți spun să taci și plângi nervoasă, aiurea,
Încet-încet o să-mi ucizi, de vrei ori de nu vrei, iubirea
Dacă în mine astăzi nu mai crezi
Și orice pas îl fac mi-l suspectezi!

Ce căsnicie mai putem avea?
Să mergem la un medic, draga mea,
Un psiholog poate ne-ar rezolva problema
Și o să-ți lămurești și tu, încet, dilema,

Gândește-te și cu piciorul să nu dăm
La șansele pe care le avem,
De taci un pic și-ncerci să mă asculți
Sunt sigur, temeri multe o să-nfrunți…

Eu sunt fidel și-atâta te iubesc!
Nu vreau, nu pot, nu știu să mă feresc,
Nimic nu fac nicicum în dosul tău,
Mă crede-odată, pentru Dumnezeu!

De vei continua cu îndârjire-așa
Ne va muri precis și dragostea,
Nu o ucide, te rog, te conjur,
Cât voi putea această tensiune să îndur?

Crizele tale-atât de-ngrozitoare
Mă-ndepărtează, scumpo, tot mai tare,
Rămâi alăturea cu-ncredere, fii liniștită,
Iubește-mă frumos, mereu vei fi iubită,

Mergi lângă mine-alături, pas în pas
Și-om depăși în doi, orice impas,
Fii soția mea cea dragă și-nțeleaptă
Și cu judecata-ntotdeauna dreaptă,

Nu mai plânge, deloc nu mai mai țipa,
Te rog frumos să taci, nu îmi placi așa,
Te chem alături acum să-mi dai mâna,
Eu sunt alesul tău, tu-mi ești de pe cer, luna!

———————————–

Florentina SAVU

14 septembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Acest început de secol nebun

Acest început de secol nebun

Adorm în cuminţenia unui copil
cu somnul populat cu vise de obiecte necunoscute
ce nu ştie să le citească-n semnificaţia lor,
se bucură ori se supără pentru nimica toată.

Mă întreabă, repetă tot ce aude şi învaţă uşor,
tu îl urmăreşti cu dragostea topită-n priviri,
ai o teamă sfântă la orice mişcare
de parcă totul ar fi năvalnic şi potrivnic
apoi îmi spui să fiu atent cum vorbesc
că totul se înregistrează
în memoria-i avidă.

Mă vrei un model pentru cel mic
să poată să mă depăşească,
de-acum voi fi o poezioară frumoasă
care se poate învăţa uşor.
Acest început de secol nebun
te bombardează cu vulgarităţi prin toate mijloacele.
Trebuie să întinzi scutul protector
până la vârsta înţelegerii lui
altfel voi cădea în golul propriei nepăsări
în care cuvântul nu mai contează
şi îşi face loc întunericul orb
în care cresc monştri.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

13 septembrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Ruse mon amour

Ruse mon amour

Bună seara, Ruse,
trec agale pe străzile tale
și nu mă satur nicicând
de asfaltul încărunțit
sub povara zilelor și nopților-
păsări lacome măsurând
nisipul din clepsidră.
Dunărea te îmbrățișează
cu valul neodihnit
clădirile vechi cu povestea lor
răspândesc parfumul amintirilor
oamenii trec blânzi și încrezători
cu pași plini de speranță,
la cafenea amiaza stă leneșă
în licoarea supusă și amară
ca o felină sub frunzele pierdute.
E toamnă la Ruse ,
inima mea opaiț pâlpâind
în mierea gutuii.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

13 septembrie, 2018

Septembrie 2018, inspirată de tablourile unui admirabil trubadur al șevaletului din Ruse, pictorul Ognian Balkandjiev care cântă ca un îndrăgostit orașul de peste Dunăre în picturile sale. Admirabile lucrări, pagini de istorie și cultură! Plecăciune!

Foto: Donaris Giurgiu