O rugăciune către cer rostesc

 

De mică, la căpătâiul mamei ce se stingea,

ai promis că vei continua să mergi,

să crezi în viaţă, să treci

cu zâmbet peste toate

şi să învingi orice dureri

şi-oricâte greutăţi.

O luptătoare!

 

La naştere, măicuţă dragă,

în plânsul tău,

o taină ţi-am fost.

M-ai strâns la piept,

m-ai legănat

şi m-ai învăluit

în cercul de iubire.

O stea-lumină!

 

Ecou al inimii, în toate-ai fost

şi cântec, şi aripă în zbor,

şi reazem,

şi tărie, şi căldură.

Cu mâinile muncite,

cu glas blajin,

în tine am găsit

surâs şi mângâiere,

refugiu şi putere,

rază de soare.

Neobosită ai fost!

 

Lacrimi îmi curg pe-obraz, acum,

un an de când,

în nefiinţă, ai trecut,

un an de când tăcerea

ne desparte, măicuţă dragă.

O veşnicie mi se pare!

 

Nemuritoare, în inimă te port,

în inimă te voi găsi mereu.

Un înger de lumină!

 

Cu mâinile împreunate,

o rugăciune, către cer rostesc.

Pacea luminii, cu tine,

în veci să fie!

 

Priveşte cerul…

 

 Priveşte cerul, în liniştea nopţii,

chiar dacă lacrimile căzute

pe obrajii fierbinţi

lasă, în urmă, o durere amară.

 

Priveşte cerul, de la marginea lumii,

chiar dacă cortina cade

şi dâre-adânci se zăresc în nisipul vieţii.

Ritmul dansului,

ca şi ritmul existenţei,

în spirala timpului, îşi poartă paşii

la marginea prăpastiei,

luminând calea celor din urmă.

 

Priveşte cerul, în liniştea nopţii,

mergi mai departe,

deschide noi uşi,

credinţa să-ţi fie nemărginită

şi, Cupidon,

încă o dată, va poposi pe umărul tău!

 – Nu este niciodată timp suficient

 pentru noi, iubito,

 cu tine, lângă mine, un marinar sunt, 

 pe o mare bătută de vânturi! îmi spui.

Culcaţi pe nisip, în timp ce luna palidă

atrage fluxul de pasiune,

corpul tău

m-acoperă cu primul sărut,

înainte de a continua explorarea.

 

Clipe, clipe adunate împreună,

fiecare moment e o călătorie spre final,

un şirag de clipe este viaţa noastră,

fragilă lume de lumini şi umbre,

clipe, magice clipe, lasă-le să plece!

 

Priveşte cerul, de la marginea lumii,

înflorit de palida lună şi muguri de stele,

şi lasă visul să se-nalţe,

acele sunete uitate, un cer spre alt cer,

ca un timp pierdut,

până când vom găsi dragostea

în inimile noastre, în primul rând.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Darurile litiei (poeme)” →