Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poveste cu o femeie

Poveste cu o femeie

 

Se măritase mândria femeii vanitoase
cu cel mai potent bărbat din mintea ei
care nu dăduse niciun semn s-o ofenseze cu ceva
şi a rămas cu buzele umflate între dinţi.
Dorinţei ei de pisică în călduri
i s-a oferit somnul după sobă ori urcatul în copaci
de parcă ar fi intuit mijloacele de domesticire forţată
prin natura lucrurilor, copiii.

 

I-a vândut timpul fără ocupaţie pe bani puţini
a cultivat dragostea de cămin
fără ambiţii şi trufie faţă de alţii,
a lăsat-o să se treacă mărinimoasă şi chiar frumoasă
prin fiecare anotimp
până şi-a descoperit mândria de mamă
şi a curs liniştită până la bătrâneţe
cu sufletul înalt de propriile împliniri
ca o madonă înconjurată de prunci.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

15 septembrie, 2018

Lasă un răspuns