Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Piaţa liberă s-a complicat

Piaţa liberă s-a complicat

 

De când unele femei au devenit o marfă expusă peste tot
piaţa liberă s-a complicat
peştii negociază preţul şi sexul proliferează,
din viaţă se rup ani de tinereţe
şi se aruncă în ghena ruşinii.

 

Poate ar trebui să mă bucur
dar tot ce se întâmplă
afişază lipsa de valori şi dezonoare,
la care nu particip.

 

Îmi las nădejdea şi credinţa acasă
şi timid mă recunosc
învins de lipsa de perspectivă morală.

 

Plăcerea şi banii
au câştigat lupta cu legea şi pietatea,
de ce construim biserici?
Ori aşteptăm bătrâneţea la pocăinţă!

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

28 septembrie, 2018

Maria HOTEA: Poesis

Prin timp

 

Ce am în suflet și în gând
Eu știu și totuși nu ma plâng ,
Și nu voi spune niciodată
De am fost dezamăgită-n viață.

 

Știu doar ca-mi este dor
De ani ce-au trecut în zbor ,
Aș da și ani din viața mea
Să fiu copil de s-ar putea .

 

Când nu știam ce-i suferința
Ne-înțelegând ce-i neputința,
Crezând în basme și povești
Ce în real nu le-întâlnești .

 

Și cât as vrea de s-ar putea
Părinții mei să-i pot vedea,
Ei au muncit cu trudă și sudoare
Să nu cunosc cuvântul *supărare*.

 

Un an din tinerețe să-l trăiesc
Aș vrea prietenii să mi-i găsesc,
Dar pașii viața ni i-a despărțit
Destinul fiecăruia i-a fost ursit.

 

Și câte oare n-as mai vrea
Dar viața nu o pot schimba ,
De îmi e bine sau mi-e greu
Prin timp o trecătoare sunt și eu !

 

Să nu lași timpul

 

Azi cerul e acoperit de nori
Şi sufletul mi-e doar tăcere,
Iar gândul mi-e hoinar prin amintiri
Ce le păstrez de atâta vreme
Nu-înțeleg de ce privesc în urmă
La clipele ce au apus,
De ce azi doare amintirea
Când nu găsesc nici un răspuns.

Se risipesc pe rând atâtea vise
Dar tu iubite n-ai să știi,
Că-mi ești departe dar iubirea
În suflet și în inima vor fii
Aș vrea să simți și tu ce este dorul
Şi-n orice clipă să îți fiu în gând,
Să înțelegi că depărtarea
Nu poate învinge dragostea nicicând.

Continue reading „Maria HOTEA: Poesis”

Nicu GAVRILOVICI: Numai o brazdă

Numai o brazdă

 

Doar o brazdă voi mai cosi
din lucerna dorințelor tale…
Voi adormi cu ea sub căpătâi
visându-te crin.

 

Doar o brazdă iubito,
din otava zâmbetului tău feciorelnic…
O voi paște în nopțile de nesomn,
sorbind roua transparentelor tale pleoape.

 

Precum o coasă,
arcuit meu braț drept
te va culca pe
dreptunghiul imaculat al cearșafului,
privirile mele flămânde
răstignindu-le în adâncimile privirilor tale,
maci înfloriți culegând
cu adierea întâiului sărut.

 

Numai o brazdă
voi pune în ieslea de argint a lunii
pentru a hrăni cireada albastră
a viselor…

 

O singură brazdă…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

28 septembrie, 2018

Nastasica POPA: La mormântul lui Mircea

La mormântul lui Mircea

 

Eram la Cozia,turistă
Pelegrinam prin vechi istorii,
Printre zidiri ce au o vârstă
Și parcă îmi deschid toți porii.

 

Printre morminte-ating cu mâna
O piatră rece-n care scrie:
Io,Mircea mi-s acum țărâna,
Dumnezeirea în vecie.

 

Și-n ochi se derulează parcă
Războaiele cu-a lor furie,
Dar sufletul mi se încarcă,
Cu aura lui purpurie.

 

Pe când Șișman pierdu țaratul
Iar oastea „fulgerului”,toată
Către Silistra-și mări „statul”
Năvrapii au pleacat în ceată.

 

Au fost trimiși spre nord de fluvii
Dobrogea ca să jefuiască.
Ei au stârnit în Mircea furii
Și-n toată Țara Românească.

 

În luna lui Brumar, Starâiul
Când soarele vroia s-apună
Cu oastea lui trecură fluviul
Ne-vrând credința să-și supună!

 

Mircea prin luptă îi respinge
Și sapă șanțuri la Rovine,
Pe otomani îi va învinge
Când Baiazid din Vest revine.

 

Arcașii trag în apărare,
Săgeți în slavă după slavă
De furie și supărare…
Nevrându-și țara o enclavă.

 

Duc bătălii de hărțuire,
Chiar Mircea va conduce lupta
De sub a lui povățuire,
În mlaștini turcii-și află cripta.

 

Baiazid în luptă se-avântă
În atac prin smârcuri și mlaștini
În cursa românilor,sfântă
Cad turcii-n adâncul de baștani.

 

Prin mlăci și mlaștini Românii
Se retrag…iar turcii-n blesteme
Cu mâl își umplu plămânii,
Uitați în istorii de vreme.

 

Avangarda pierdută pierea
Baiazid rămas insensibil
O tabără să facă ar vrea
Polisade dacă-i posibil.

 

Iscoade trimite spre dealuri,
În scopul de-atac mișelesc,
Spre Jiu mai aproape de maluri,
Dar prin hățișuri parcă vâslesc.

 

Voievodul din Neam Basarabi,
Mai ager la minte ca turcul,
Simți șiretlicul dat de nababi
Și le-ntoarce turcilor trucul.

 

Ei trag cu săgețile-aprinse,
Lumină se face în noapte,
În propria cursă sunt prinse,
Strigătele-n geamăt și șoapte.

 

Baiazid face-o breșă…și fuge
Își lasă în luptă armata…
Răsună victoria-n sânge,
Românii dau turcilor plata.

 

Profitând de lipsa lui Mircea,
Boierii trădători uneltesc,
Ca domn,Vlad să fie…în „pacea”
Lui Baiazid, pe plai strămoșesc.

 

Dar nu mult le fu bucuria…
Voievodul Știbar l-ajută.
Din cronici aflam mărturia:
Mai lungă-i domnia avută.

 

Că Mircea revine în forță
Să-și apere patria mamă!
Spre Dunăre-aprinsă-i o torță,
Nicopole…la luptă-i cheamă.

 

Cruciata este formată…
Francezi și englezi pe de-o parte
Avangarda este armată,
Trufia în două-i împarte.

 

Valahului nu-i dau comandă
Rămâne în flancul din stânga,
Francezi cu trufie flămândă…
Hotărâre de nobili, nătângă.

 

Sigismund comandă în centru
Transilvănenii sunt în dreapta…
O luptă ce pare-un dezastru
Se-avântă…nu știu ce-i așteaptă.

 

Cavalerii francezi în armuri,
Atacă în primele linii,
Căpetenia înmărmuri.
În țepușe-au intrat ca ciulinii.

 

Peste coama de deal i-așteaptă,
Otomanii în sute de mii,
Nevers târziu se deșteaptă
Trebuia să n-atace primii.

 

În luptă intră și Sigismund
Cu trupele sârbești ajutoare
Dar fuge…și-n luptă pătrund
Muntenii-s lipsiți de-apărare.

 

Nicopole e însângerat,
Își râde în barbă sultanul,
Și toate parcă mi-au fulgerat,
La Cozia unde-i Titanul.

„În Hristos D-zeu,binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul,Io Mircea mare voievod și Domn….”-din cronicile istoricului Constantin C.Giurescu-

-legendă-
-Starâi-cel băteân, cel vechi
-Fulgerul-denumire dată lui Baiazid
-Năvrapii-călăreți ce trăiau din pradă
-Mlacă-mlăci-loc mlăștinos cu vegetație (smârcuri)-regionalism în Muntenia

——————————-

Nastasica POPA

28 septembrie, 2018

Maria LEU: Eternitate cu tine

Eternitate cu tine

 

Știi cât te iubesc?
Se rup vorbele
în mii de bucăți
se rostogolesc silabele
se îmbrâncesc literele
și îngenunchează
de-atâta iubire.
Știi cât te iubesc?
Se târăsc de dor orele,
se sfarmă de jale minutele,
se rup în bucăți secundele
Și-mi rămâne eternitatea clipelor cu tine.

———————

Maria LEU

28 septembrie, 2018

Florentina SAVU: Să-mi fii

SĂ-MI FII

 

Să-mi fii dorul de la poartă,
Să-i fii găleții mele toartă,
Să-mi fii și apa din găleată,
Și bucuria meritată!

 

Să-mi fii izvorul de iubire,
Mireasmă dulce de zidire,
Să-mi fii și pâine și cuțit,
Și viața din nemărginit!

 

Să-mi fii salcâmul din grădină,
Să-mi fii seninul din lumină,
Să-mi fii mereu dragi anotimpuri:
Și flori, și verde, roade, nimburi!

 

Să-mi fii și iarna cu omăt,
Cu dragostea-ți să mă îmbăt,
Să-mi fii și zare, să-mi fii cer,
Furtună dulce și mister!

 

Să-mi fii un Eu din infinit,
Să-ți fiu un Tu deosebit,
Să-mi fii și țel, și ideal
Și visul meu drag din real!

 

Te vreau aici, până departe,
Viața aceasta ne împarte
Când visuri, când gânduri frumoase,
Cuvinte sfinte și duioase…

 

Te vreau, mă vrei, ne vrem mereu
Întruchipați în Tu și Eu,
Doi sori pe un cer de iubire
Și două stele-n nemurire!

———————————–

Florentina SAVU

27 septembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Intersecții sinaptice…(versuri)

Întoarcerea clepsidrei

 

Pradă unei derive năucitoare,

uneori, imprevizibilul

răstoarnă

întreaga ordine a lucrurilor.

Simți adierea dulce, efemeră,

a unui sens

răsfrânt în oglinda paginii.

O întâmplare

te-a smuls

din absolutul fericirii.

 

Acum te întrebi dacă

te poți întoarce înspre povestea de aur

a singurei tale iubiri.

 

E o liniște cosmică în care

se-aude doar respirația ta calmă.

Ploaia îți poartă pașii spre paradisul vieții.

Să faci lumină și să desfaci

multe neștiute!

 

Realitatea e pânza albă

pe care pictezi cu speranța

care te călăuzește.

 

Privește în adâncime,

dincolo de aparențe!

Lumea prin microscop

se face tot mai mare.

Un punct apare și iată destinul

ce începe să se schițeze

în linii simple,

desprinse delicat

din fiecare literă conturată.

 

Femeia împlinește

zâmbetul lui Dumnezeu.

 

Intersecții sinaptice… 

 

Intersecții sinaptice prin miracolele întâmplate…

Șirul cuvintelor, uneori, se oprește.

În zbor, veniți de nicăieri, fluturi ai luminii.

Odată cu ploile, o umbră singuratică

coboară din cer, luminând totul.

Captiv în purgatoriul iubirii

hașurezi noi contururi,

încetinești ritmul,

eliberat de umbrele trecutului.

În roua nopților, lăstari în floare,

gânduri eliptice,

în liniștea în care toate orgoliile s-au stins

se-ascunde necunoscutul.

 

– Te iubesc! Fii binecuvântată, curată iubire 

 a sufletului meu însetat și înfometat 

 de incredibilul ce mi se întâmplă!

 Întâlnire divină.

Tu, cine-mi ești și cum te cheamă, 

 și ce păcat ispășitor mă mai așteaptă, 

 pe mine, damnatul la Iubire?

 Fericire damnată! – îmi șoptești.

 

Mesager al eternității, ca un cerc într-o spirală,

timpul s-a dizolvat în tăcere.

Totul a rămas în trecut.

O nouă zi începe.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Intersecții sinaptice…(versuri)”

Corneliu NEAGU: Știu

ȘTIU

O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,
fără vreo teamă că ar fi păcat !…
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm de vânturi măturat.

 

O noapte cât un veac de nebunie,
așa ne-a dat destinul, să iubim din plin,
nici nu știam că totul o să fie
doar vraja oazelor umplute cu venin.

 

Un scurt popas, o clipă trecătoare,
din haosul uitării, pe care le-am furat,
eu vraci de mari speranțe-nșelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.

 

Și ce-a rămas apoi în urma noastră? –
doar lungi regrete puse în pământ,
pe malul unui râu cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.

 

Dar ele au ieși demult afară,
pândesc acum din umbre de trădări
când oazele turbează-n plină vară
și-n visul meu te-aruncă uneori.

———————————————–

Corneliu NEAGU

27 septembrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Femeie fecioară

Femeie fecioară

 

Te vedeam cum te îndepărtai tot mai mult.
Te împiedicai de crengile copacilor mei,
Ţi se încurca părul prin frunzele arămii,
Iar ochii ți se transformau în ochi de căprioară….ucisă

 

Plângeai îndepărtarea ta,
Ca o mamă ce-şi plânge copilul mort, nenăscut.
Te întorceai din plecarea durută
Şi o luam de la început.

 

Te auzeam cum strigai în mijlocul pădurii,
Cu fața întoarsă spre lună:
„Nu îmi da voie să plec!
Leagă-mă strâns de copacii tăi desfrunziți!
Nu îmi da brânci….. între icoane….”
Iar eu răspundeam:
Du-te….hai, du-te….eu mai rămân să te aştept…

 

Mi-e dor să te aud în foșnetul ierbii,
Mi-e dor să îngân, gândul pierdut.
Spuneai, femeie fecioară cu ochii de lună:
„Pe-această pădure, veni-va o zi,
Când, stăpână voi fi, şi atât.”

 

Pădurea acum este rară,
Copacii….sunt triști, îmi par obosiți,
Le este rușine să-i doară
Plecarea femeii fecioară,
Plecare în țipăt de albatroși chinuiți.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

27 septembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Apus de toamnă

Apus de toamnă

 

A intrat prin mine toamna și din suflet semn îmi face
Zilele se trec prin clipe cad cu toate-n disperare
Se închid în gânduri negre ca un vierme în găoace
Și mă scutură prin tâmple și mă cerne și mă doare.

 

A dat buzna toamna-n mine și în pasul greu, pustiu
Și în dealuri și în piscuri și-n pădurea de stejari
În galopul scris pe urmă, când aleargă-un bidiviu
Norii și-au găsit oglinda ce-au pierdut-o alți drumari.

 

Se scufundă toamna-n mine și în gânduri și în pas
Zilele par numărate, file-n cartea de povești.
Focul frunzelor plecate ce se-aștern, dar fără glas
Au uitat să-mi scrie carte, au uitat să-mi scrie vești.

 

Se-nfiripă toamna-n mine și în tine, dar și-n voi,
Oare ne îmbogățește, sau ne lasă mai săraci ?
Zilele se cern prin frunze, moarte, triste și-n nevoi
Ghemul vieții rău se strânge, de nu poți să-l mai desfaci.

 

Văi, apune toamna-n pripă așternută prin ierbare,
Zilele s-au vândut nopții, care creste, pic cu pic
Oare trecem noi cu dânsa ? Mă feresc de întrebare,
C-am albit de nea la tâmple, fără să răspund nimic !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

27 septembrie, 2018