ȘTIU
O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,
fără vreo teamă că ar fi păcat !…
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm de vânturi măturat.
O noapte cât un veac de nebunie,
așa ne-a dat destinul, să iubim din plin,
nici nu știam că totul o să fie
doar vraja oazelor umplute cu venin.
Un scurt popas, o clipă trecătoare,
din haosul uitării, pe care le-am furat,
eu vraci de mari speranțe-nșelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.
Și ce-a rămas apoi în urma noastră? –
doar lungi regrete puse în pământ,
pe malul unui râu cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.
Dar ele au ieși demult afară,
pândesc acum din umbre de trădări
când oazele turbează-n plină vară
și-n visul meu te-aruncă uneori.
———————————————–
Corneliu NEAGU
27 septembrie, 2018