Iubito…
Îți plânge râsul
Încremenit pe buze,
Și ochi-ți plâng,
Deși nu recunoști,
Și trece viața iute
Prin lacrimi dure, și suspine
Îmi ceri iubito să renunț la tine,
Dar eu nu pot,
Ești viața pentru mine.
Ești ceea ce mă face să trăiesc,
Să înfrunt viața
Ca un taur la coridă,
Deci te rog
Să nu mai plângi iubito,
Căci eu voi fi veșnic lângă tine.
———————————-
Emanuela BURCEA
30 august, 2018
A trecut
A trecut în grabă vara peste noi,
Toamna din penel frunza îngălbenește
Bat în geam cu lacrimi ploile șuvoi
Parcă ar fi un râu gata să se verse.
Iarba se usucă, crengile se frâng,
Dorul mi-a rămas învelit în șoapte,
La un țărm tomnatic salciile spun
Că aș fi un mal tare singuratic…
În căușul palmei am găsit o scoică,
Marea îmi vorbește, valurile-s reci
Simt nisip pe talpă și un colț de stâncă,
Pescăruși în zbor visul mi-l petrec.
Am aprins în mine candela speranței
Și-am să scriu cu via strugurilor copți,
Furii vor să vină iar în miez de noapte
Eu rup un ciorchine și-i hrănesc pe toți!
Visul meu de vară a plecat lunatec,
Am rămas în toamna frunzei arămii,
Adun în panere fructele ce-s coapte
Și le dau în dar celor ce sunt vii.
—————————–
Camelia CRISTEA
București
29 septembrie, 2018
AŞ VREA
Aş vrea să mă ierţi,
Chiar dacă totuşi nu merit.
Aş vrea să-mi zâmbeşti,
Chiar de ai face-o silit.
Aş vrea să-mi vorbeşti,
Fraze dulci de pe vremuri,
Chiar de te-am rănit,
Cândva foarte mult.
Aş vrea să te uiţi
În ochii mei, de-i durut.
Să-mi atingi buzele dulci,
Cu al tău farmec sărut.
Aş vrea să mă-ndrepţi,
Pe acel drum de tine ştiut
Şi să nu mă cerţi,
De l-am perdut în trecut.
––––––––––
Raisa MOCREAC
29 septembrie, 2018
O LACRIMĂ
Din cerul azur…
Al ochilor mei
Azi s-a desprins…
O lacrimă !
Tu…ai simțit ?
Era de dor !
Și ea pleca spre tine !
De-o vei găsi…
Prinde-o !
În căușul palmei tale
Cu gingășie !
Să o păstrezi
Și când îți va fi dor…
În ea…tu…
Mă vei găsi pe mine !
Îți mulțumesc !
Din suflet !
Parcă…mi-ai dat aripi
Și sunt acum…
Cu tine
Iar…lacrima…
A ajuns !
În siguranță !
Se află …
În inimă la mine !
Și…nu este sărată !
E dulce !
Ca tine !
——————————-
Mariana Zorița TURDA
Spre asfințit
Soarele își strânge rostul și apune după deal,
Umbrele prelungi se ceartă pe sub pomii fără față
Marea clipocind din aripi, numără din val, în val
Și pe fruntea proaspăt brună, își așează gândul ceață.
Peste clipa înserării tandru zboară-un pescăruș
Căutând un val să doarmă, căutând un val de casă,
Dar o umbră de-ntuneric, ce se sparge mai acuș
Nici nu doarme, nici nu vine, nici nu stă și nici se lasă.
Unde se-ascunde lumina când pe Cer Soarele nu-i?
Unde dorm nespuse valuri când pe ape neguri cresc?
Unde crește pescărușul, peste valuri al său pui ?
Unde zac sinistre umbre, când sub frunze hoinăresc ?
Unde zace-n întuneric Cerul tot cârpit cu stele ?
Unde plânge Luna ziua , peste calea ei cea tristă ?
Unde să m-ascund o clipă , să detest vechi temenele ?
Unde să caut Lumina, când aceasta nu există ?
Toate sunt lasste-n toate și-ntrebări fără răspuns?
Unde poți găsi Lumina, dintr-un suflet pustiit ?
Unde poți ascunde vorba, când cuvântul nu-i de-ajuns?
Îmi iau Soarele de mână și mă plec, spre asfințit !
Spre asfințit
Soarele își strânge rostul și apune după deal,
Umbrele prelungi se ceartă pe sub pomii fără față
Marea clipocind din aripi, numără din val, în val
Și pe fruntea proaspăt brună, își așează gândul ceață.
Peste clipa înserării tandru zboară-un pescăruș
Căutând un val să doarmă, căutând un val de casă,
Dar o umbră de-ntuneric, ce se sparge mai acuș
Nici nu doarme, nici nu vine, nici nu stă și nici se lasă.
Unde se-ascunde lumina când pe Cer Soarele nu-i?
Unde dorm nespuse valuri când pe ape neguri cresc?
Unde crește pescărușul, peste valuri al său pui ?
Unde zac sinistre umbre, când sub frunze hoinăresc ?
Unde zace-n întuneric Cerul tot cârpit cu stele ?
Unde plânge Luna ziua , peste calea ei cea tristă ?
Unde să m-ascund o clipă , să detest vechi temenele ?
Unde să caut Lumina, când aceasta nu există ?
Toate sunt lasste-n toate și-ntrebări fără răspuns?
Unde poți găsi Lumina, dintr-un suflet pustiit ?
Unde poți ascunde vorba, când cuvântul nu-i de-ajuns?
Îmi iau Soarele de mână și mă plec, spre asfințit !
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
28 septembrie, 2018
Brocartul vieții
Femeii brune sau roșcate
Cireașa neagră, coaptă-i place.
Statui de-mbrățișări își face
Lăsându-și buzele mușcate.
O melopee-n poezie!
Femeia blondă arde toată!
Cu fir de chiparos ornată
Brocartul vieții tale fie!
Talaz de stele înfrunzite
Prin plete moi, de fată, trece.
Parfum de lotuși, dor să sece,
Din pânza dragostei urzite.
Pe buze fragede-și depune
Sărutul tandru, blânda lună.
Amor nemuritor răsună
Îndrăgostiții să-i adune.
———————————
Simona ȘERBAN
29 septembrie, 2018
De dor
Pântecul mamei nu mi-a fost căuş
dar dorul de tine îmi este
un cocon fierbinte
degeaba strig!
mă simt încolţită de orice asfinţit
şi de florile ce cresc gigant pe morminte!
unde-mi eşti când te strig?
caută-mă într-un poem
eu nu mai sunt Eu-
Ochiul tău nu mi se deschide!
nu vezi că-n orice dor
şi-n orice gând al meu
strivesc cuvinte?
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
29 septembrie, 2018
LA POARTA UITĂRII
Figura ta se desprinde din ceaţă,
apare din haos în lung asfinţit,
iar gându-mi, de ea, robit se agaţă,
rămâne pe muchii de timp răstignit.
De unde te-ntorci, tu mult prea dorită,
eternă mireasă din sufletul meu?…
Prin umbra uitării-mi apari diferită,
doar ochii-și păstrează lucirea de zeu.
Trecutul mă soarbe cu dulci amăgiri,
iar gândul, oprit pe chipu-ţi de ceară,
se-ntoarce, prin vreme, cu noi amintiri,
în cugetul nins, duios le strecoară.
În nopțile toamnei cădeam în delir,
ieșind din neant, gustam nemurire,
sub razele lunii sorbeam elixir,
prin oaze de vis pluteam în neștire.
Dar vraja murea cândva, într-o seară,
din margini de timp izbea o furtună,
trecea peste noi, lovind arbitrară,
cu raze de foc, desprinse din lună.
Privesc înapoi, încercând să-nțeleg,
de ce n-am rămas atunci împreună,
enigma ascunsă aș vrea s-o dezleg,
venea peste noi în strai de minciună.
Acum să te caut, gândesc că-i târziu,
trecutul se pierde-n tăceri desuiete,
terenu-mpăcării rămâne pustiu,
la poarta uitări se-adună regrete.
———————————————–
Corneliu NEAGU
29 septembrie, 2018
Hai în suflet mamă
Calea către suflet mi-e abruptă mamă
Clipe dau năvală, stânci semețe ies,
Cum stau ghemuită, parcă mi-e sfială
Și în colț de mine, purced să mă-ndes.
Lumina-i pustie, prin vechi felinare
Lacrimi înghețate ce le pierd din mână,
Pe un colț de mine , pare că mă doare
Că m-ar recunoaște, ciutura bătrână.
Un cotlon de suflet , unde zace vremea
Ce-a trecut nătângă, pe căi neștiute,
Și-a uitat la ușă , pe prag, profunzimea
Dormitând prin suflet, zilele avute.
O clepsidră sună, veacu-i jumătate
Și se scurg șiroaie zilele ce vin,
Sunt bătrână mamă și nu pot împarte
Timpul ce mă doare, de cel de mă-nchin.
Hai cu mine mamă în suflet la mine,
Hai să stăm de vorbă , hai să-mi spui povești.
Hai să ne petrecem până ne-o fi bine
Să-nchidem oblonul, de cele lumești.
Vezi cum trece timpul, în curând ca tine
Uit unde mi-e ceasul, uit și de-am mâncat,
Mamă, hai în suflet, ce te mai reține
Nu vreau s-aud iarăși, clopote cum bat.
Să oprim vârtejul ce scurge clepsidra,
Vreau cu tine mamă, vreau să mă alinți.
De mă vede mică, obosește hidra
Și-o scoatem din timpuri, o scoatem din minți.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
28 septembrie, 2018
POEZIA
Poezia e o floare apărută-n drumul tău
Plăcută și zâmbitoare, un bun prieten la greu.
Este susur de izvor aducând mult optimism,
E încântare și fior, balsam pentru omul trist.
E fata adolescentă cu șuvițele în soare,
Care uimește și încântă prin prospețime și candoare.
Stare de spirit elevată plutește peste proza vieții,
Emoție condensată depusă-n paginile cărții.
Poate fi apa adâncă în care se reflectă stele
Sau trilurile din luncă scoase-n zori de filomele.
E parfumul florilor emanat de dimineață
La ivirea zorilor când lumina le răsfață.
Este șoapta unor îngeri tocmai întorși din vacanță
Unde scutiți de constrângeri au aflat ce-i aia viață
Poate fi medicament pentru gânduri deprimante,
Remediu eficient pentru trăirile stresante.
Este legătura vie care drumul netezește
Între cel care o scrie și acel care-o citește
Generatoare de zâmbet, o perlă într-un șirag
Este hrana pentru suflet, consumată cu mult drag.
—————————————
Costache NĂSTASE
Bucureşti
29 septembrie, 2018