Mărioara VIȘAN: Concertul luminii

Concertul luminii

În firida dintre secunde am ascuns lumina

am dăruit puțin câte puțin anilor ce s-au risipit

dar tot mi-a rămas atât cât să-mi luminez drumul

fără întoarcere dintre lumile abstracte

arcușul viorii măsoară timpul pe portativul sufletului

de aceea melodia vieții azi când începe apusul e tristă

urechea devine surdă la plânsul pianului căzut în dizgrație

eeee… cu ani în urmă lumina putea susține un concert la pian

acum sufletul se mulțumește doar cu vioară e mai ușor de purtat

spre înaltul din interiorul infinitului din noi

de aceea se spune iubirii nemarginte de o viață

iubito tu ești vioara întâi a sufletului meu

da, dar arcușul îl mânuiește destinul ce uneori uită câte o notă

atunci divinitatea din noi mângâie clapele pianului,

într-o frumoasă mazurcă răsucind fuiorul timpului spre lumină

spațiul secundelor adaugă fluidul expansiunii de aceea e piano forte

să readucă armonia în viața asta atât de concertată

cum spuneam în firida dintre secunde…

dar cui îi pasă de secundele unui vechi suflet ce își cântă în surdină plecarea

doar poate lebăda ce dansează ultimul dans înțelege lumina din firida

acelor secunde de aceea dansul lebedei este unicul zbor perfect către infinit.

–––––––––––-

Mărioara VIȘAN

Ivrea, Torino, Italia

21 octombrie, 2018

Lilia MANOLE: La capătul veciei

La capătul veciei

La capătul veciei,
distanțe eminamente
dificile,
suflete înaripate,
șoptesc omenirii:
-E timpul nostru,
să vă creștem din noi,
în lumea îngerilor.
Intrați, nu pășiți, ci intrați
pe unica poartă a
Proniei și cereți
o fărâmă de pământ,
în odihna ochilor,
să înflorească-
numai atât
o fărâmă de pământ,
celelalte daruri,
absorbite
din infinitul raiului,
aici se întorc

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

21 octombrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Toamna-n poezie

Toamna-n poezie

Coboară toamna pe portativ
Stoarce lacrimi cerul nourat
Frigul câştigă teren definitiv,
Lumina străbate visul rourat

Vântul şuieră melodie tristă,
Prin copacii de frunze goliți,
Toamna dirijează ca o artistă,
Norii-s la ora de dans şcoliți

Păsările au fugit de prea frig
Urşii au intrat la hibernare,
Eu prin amintiri te văd şi strig
Prin a clipelor dragi depănare

E toamna pe rime şi cuvinte
Frunzele arămite tremură, cad
Gândul scrie poezia cuminte,
Pe fila cărții cu miros de brad

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Silvia URLIH: Dezleagă-mă de vânt

DEZLEAGĂ-MĂ DE VÂNT

Inspiră-mă pădure,

respiră-mă curată,
picură-mi peste suflet iubire
din iubire,
aruncă flăcări vii
în
inima-nghețată
și arde-mă cu soare,
acum,
în amurgire .

Hrănește-mi însetarea din buzele-mi
ce fierb ,
răspunde-mi întrebărilor ce îmi opresc
suflarea,
îngenunchez cu tine
pe lacrimi
și te-ntreb:
când se sfârșește noaptea ,
când vine neaflarea ?

Se rup bucăți din mine,
se prăbușesc
pe lunci,
se tânguie-n iertarea pădurii
din pământ;
albastrule ce râuri
cu râul
dintre stânci,
dă-mi mie puritatea ,
dezleagă-mă de vânt !

—————————

Silvia URLIH

21 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: La margine de timp

LA MARGINE DE TIMP

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
adusă-n amintirile ce vin în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.

În fire lungi le deapănă prin vreme
dar nu te pot aduce mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna-n oaze trece peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.

Din cer se lasă noaptea-ntunecată,
se stinge luna-n geana unui nor,
departe-n zare-a mai rămas un dor
sub umbra ta întinsă ca o pată !…

———————————————–

Corneliu NEAGU

21 octombrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Un albastru extins…

Un albastru extins…

Vreau să-mpart bucuria cu tine,
cu lumea deloc!
Până când zilele în care mă-nchid în casă
vor avea pretenţia sărbători să-mi devină…
Între ”da” şi ”nu” e aproape primăvară;
aştept, din clipă-n clipă, să-mi încep viaţa,
şi să mi se facă lumină…
Toate dimineţile mă vor recunoaşte,
sufletul îmi va fi ca cerul,
un albastru extins,
singurătatea, un provizorat de ispăşit,
de memorat, ca o pedeapsă impusă
ca să mă recunosc…
Am aşteptări gemene
şi poeme nescrise,
sufletul îmi devine un altfel de cer,
de-un altfel de albastru extins,
ce ştie să ascundă urmele
amintirilor reci şi rănilor deschise…
Aştept din clipă-n clipă să-mi încep viaţa,
şi să mi se facă lumină…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

21 octombrie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Îngerul nopţii

Îngerul nopţii

fără nicio tragere de inimă
ascult darabana ploii
şi cu gesturi necontrolate
îmi ridic privirea glacială
pentru a mă căuta

după multe aşteptări
m-am regăsit dar cu certitudine
sunt altcineva

în casa inimii
înceţoşată
de bruma amintirilor
ultimul ceasornic
bate ora
pentru un nou parcurs

de pe chipul
zilelor şi nopţilor
dispar smerite
lamentările înrădăcinate
de prea multă vreme
povăţuite
de fâlfâitul gingaş
al îngerului nopţii
purtătorul voinţei
de a face unele retuşuri
în felul meu de a fi

pe aripi de fluturi albaştri
gustând din
dulcele polen al verii
învăţ din nou
alfabetul iubirii
şi proiectez pilonii
unei împlinirii adevărate
prin voia Domnului

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

21 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Vin din contrarii

Vin din contrarii

Vin din contrarii pentru-a mă cerne
în noi atracţii şi să resping
umbrele care devin eterne
dacă lumina-n trecere-ating.

Am în nucleul fierbinte spaţii
în care creşte un viu frământ
într-o risipă de noi vibraţii
din altă lume, din alt pământ.

Trecerea scurtă, plină de-oprelişti
va fi risipă spre infinit
ca să rodească în noi privelişti
din anotimpul înmugurit.

Nu-mi pasă noapte de-a ta scânteie
când ştiu că drumul spre veşnicii
va fi o lungă cale lactee
care sub paşii-mi va străluci.

————————————–

Anatol COVALI

București

21 octombrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Mi-au înflorit literele sub coaste

Mi-au înflorit literele sub coaste

O frunză de dafin îşi epuizează mirosul
într-o ceaşcă de vin fiert,
mi-au înflorit literele sub coaste,
sunt nişte sunete de ţimbal
sfârâie ca pe un grătar peştele sărat,
alte arome dospite.

Gura face pungi de plăcere
în care curg ape nebune,
clipele se împuşcă pe la colţuri
cu prăştii de nerăbdare,
fumul defilează prin aer
ca un înger trist.

Frigul se lasă biruit
şi iarna se pierde-n amănunte
peste care trec cântând.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

21 octombrie, 2018

Maria HOTEA: Cu pulbere de stele

Cu pulbere de stele

Cu pulbere din stele,
scriam cu drag Iubirea,
În suflet o păstram,
găsindu-mi mulțumirea,
Dorințe, bucurii
și neîmpliniri pe toate ,
Le înșiram în versuri,
divine nestemate.

În dragostea curată,
speranța m-a hrănit,
Eu te doream pe tine,
fiind omul meu iubit,
Dar lăcrimam prea des,
în clipe de-așteptare
Când pașii mă purtau,
în lunga-mi căutare.

Când inima spunea,
credința doar să am,
O rugăciune-n șoapte,
spre cer o înălțam,
În clipe de-întristare,
din dorul cel simțeam,
Pe-a vântului aripă,
în zbor ți-l trimiteam.

——————————-

Maria HOTEA

20 octombrie, 2018