IAR IZVOR
Plutesc
pe lacuri,
nuferi albi,
valsează pe oglinda nopții,
și-afundă albul diafan
în păcura adâncului,
se caută-n pădurea vremii,
mai sunt încă
la suprafaţă,
n-au rădăcină
dar au suflet,
un bob de lacrimă cerească,
se strâng din gând
dar
se păstrează
în negura din lacul lor,
icoană
oglindită-n pleoapă.
Se roagă nuferii să scape de păcura ce-n viață-au strâns,
se roagă lacul să le spele amarul rănilor ce dor,
se roagă nuferii să-i doară doar rugăciunea fără plâns,
se roagă-n rugăciunea lunii, din lac, să nască iar izvor.
—————————
Silvia URLIH
28 octombrie, 2018