UMBRA
” De dor de tine mâna mea o pun
pe zidul peste care umbra ți-ai lăsat-o”
Și toate vorbele din suflet umbrei mi le spun
Deși ea poate să-mi răspundă, „măi…ciudato!”
O umbră poate fi iubirea dintre noi,
O umbră ce dansează cu iuțeală și zglobiu,
Ea n-o să fie ștearsă nici de vânt ori ploi
Pentru că locul i l-am memorat și încă-l știu…
M-apropii cu sfială de-acel zid
Și umbra mea o las să cadă peste-a ta,
E-o îmbrățișare obținută cam perfid
Dar…mi-ntreține vie flacăra…
Îmi amintesc de visurile noastre
Când se strângeau în brațe drăgăstos,
Pe-atunci nu existau umbre sihastre
Ci doar realități dulci de frumos,
Conturul umbrei tale-n minte ți-am păstrat,
La fel mimică, înălțime, buze ce șopteau
Cuvinte magice ce-atât m-au tulburat
Și care până-n suflet, toate-mi
pătrundeau.
Văd clar prin timp și-ți simt toată iubirea
Care prin ochii mei, aură se cernea
Dar nu știu cum și când i s-a ruinat zidirea
Și nici n-a mai rămas întreg nimic din ea,
Nu știu nici până azi vina cine o poartă
Însă gândesc că chiar nu-i important
Fiindcă atunci când vorba e de soartă,
Nu mai există, sigur, niciun vinovat!
———————————–
Florentina SAVU
27 octombrie, 2018