La mulți ani, Camelia Cristea !
***
Regăsire
Am plecat în lume să mă regăsesc
Căutam un drum tainic către sine,
Ocoleam pământul, risipeam trăiri,
Ramuri timpurii se uscau în mine.
Marea de cuvinte, clipe efemere,
Am trecut prin valuri şi am prins putere
M-am lovit de stânci, şuiera furtuna,
Razele de soare mi-au sărutat mâna.
Am trăit în peşteri, contemplam iluzii,
Visele în comă au primit perfuzii.
Lacrimi înnodate le-am pus într-o cană
Uneori cu ele vindecam o rană.
După lungi ocoluri, drumuri pietruite,
Am ajuns în sine bolţi ce-s arcuite,
Iedera crescută parte peste ziduri,
Ghiocei la tâmple, pe obraz şi riduri.
Am deschis ferestra să intre lumina
Adun bob cu bob, înlătur neghina,
Pe altar de flori pun iar rugăciune
Frunza şi iubirea vin să se cunune.
În alaiul iernii…
Îmi ești punte și catarg
Și m-ajuți să văd în larg,
De e soare sau furtună
Mă ții strâns mereu de mână!
Umplii nopțile de stele
Și mă îmbraci mereu în ele,
Când mă leagă neputința
Îmi trimiți în dar Credința!
Deschizi porți și dărâmi ziduri,
Nu îți pasă că am riduri
Pașii îi îndrumi spre soare,
Din frumos îmi faci cărare!
Îmi trimiți în dar un înger,
Când prin mine rău mai sânger
Liniștea o pui să stea
De veghe în casa mea!
Clipele le-mbraci în nard
Eu le simt cum încă ard
Și-n potecile de dor
Trimiți grabnic un izvor…
În alaiul iernii mele
Îmi dai crini și viorele,
Prin nămeți să trec frumos
Către cerul luminos!
Știu…
Nu sunt vraci, dar știu descântec,
Din iubire și din cântec
Știu a pune mir pe rană,
Cum pui floarea la icoană!
Știu ce-i plânsul și durerea
Și ce rost are tăcerea…
Pasul vorbelor deșarte
A călcat pe trup de șarpe
Din petalele de culori,
Eu fac simplu sărbători,
Iar din roua dimneții
Văd cum beau mereu poeții!
Privesc iarba cum tresare
La un răsărit de soare
Și cum vântul o sărută,
Fericirea asta-i mută!
Caut liniștea-n biserici
Și îi rog mereu pe sfinți,
Vindecare să ne dea
Doctorii fără arginți…
(Cosma și Damian etc…)!
Strig în mine cu putere,
Când mă strânge o durere
Lacrima nu-mi e străină…
Îmi mai spală câte-o vină!
Întind brațele pe cruce
Și-n piroane doar păcate,
Cerul raiului din mine
Vrea doar flori nevinovate…
Uneori mă prinde teama,
Când risipa mă pândește
Și-o lovesc cu busuioc
Crede că ar fi un clește…
–––––––––
Reașez ca-n pazel gândul
Și îl scald în ploi de soare,
În penel pun cer albastru
Să scriu simplu: Sărbătoare!
—————————–
Camelia CRISTEA
București
9 noiembrie, 2018
