Când jugul de carne ne îngenunchează,
Când clopote mari se aud bătând către cer,
Luminile sfinte ne vor cuprinde
Când chemările noastre, doar lumină ne cer.

Icoanele cuprinse în tine, ți se perindă de-o vreme prin față,
Şi toate le simți pierite de mult, de când iubirea în tine, e gheața.
Izvoarele toate până ce ieri ieşeau din a lor matcă,
Deodat-au secat, dintr-o zi, nici nu mai au cum să te-ncapă.

Când mâna mi-o strângi, când inelele în carne cu drag le înfigi,
Chemarea de carne din nou mă apasă, când, şoptindă mă strigi.
Lanțuri se rup, se destramă cu dor, din lacăte scapă!
Fericirea-mi, din sufletul tău liniştit, atunci se adapă.
Iubirea întruna adună, iar ura de carne-i minciună,
Seceră în lan… şi coasa, doar scade, de azi, nu mai adună.

Stâncile crapă, apele limpezi mă năvălesc,
Când amoruri neîncepute, în stropii de vin, se năruiesc.
Ascult, te îngân! În ritmul psaltirii mă dănțuiesc!
Cu bucurie, aşez crucea în spate. Cu totul ție,
În nebunia de astăzi, copilărie, mă dăruiesc!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

20 noiembrie, 2018